La Mănăstirea Iviru am ajuns pentru prima dată în anul 2010, primăvara, în postul mare. Era primul meu pelerinaj în Sfântul Munte Athos. În acea zi am vizitat cele mai multe mănăstiri – în jur de 8. Am călătorit destul de mult cu microbuzul. Unul dintre colegi ne citea despre mănăstirele din Sfântul Munte. Profund mișcat de cele ce auzeam, aproape că nu mai vedeam mirificul peisaj.
Drumul era șerpuit, pe alocuri câte un deal și o vale, uneori mai treceam cu mașina peste un pârâiaș. La un moment dat am ajuns și la Mănăstirea Iviru. Am lăsat mașina la baza drumului, aproape de malul mării. Apoi am urcat până la mănăstire.
În drum spre mănăstire ne-am potolit setea de la un izvor cu apă rece situat pe partea stângă. Ajunși la poartă mănăstirii, am intrat și a trebuit să traversăm un culoar care ducea în curte. Pe acest coridor era amplasat un cufăr de lemn vechi. Ghidul ne-a spus că acest cufăr era pus în cinstea minunii pe care a făcut-o Maică Domnului cu un călugăr pelerin foarte sărac, acesta neavând bani de o pâine.
Tot pe acest coridor erau și câteva icoane reprezentative cu Maica Domnului și acest călugăr, cât și o parte din scenele cu minunea Maicii Domnului Portărița când a ajuns pentru prima dată la Mănăstirea Iviru.
Pe partea dreapta era magazinul. Aici vindeau niște băieți români, care ne-au servit cu apă rece și rahat turcesc după cum este obiceiul. În magazin se găsesc foarte multe obiecte religioase.
Eram nerăbdător să întâlnesc sfânta icoană Portărița. Recunosc că până atunci doar visam la această sfânta icoană; n-aș fi crezut că voi ajunge vreodată. Dar din milostivirea Maicii Domnului și cu ajutorul Bunului Dumnezeu am reușit să ajung și să ma închin la icoana originală.
Prima dată am intrat în biserica mare, ne-am închinat la sfintele icoane, iar la ieșire am intrat într-o cameră destul de mare, unde erau foarte multe sfinte moaște. Nu am văzut în viață mea atât de multe moaște la un loc. Îți venea să nu mai pleci de acolo.
La ieșire ghidul ne-a dus la o pictură care-l reprezintă pe Iisus Mântuitorul așa cum era în viață, după cum bine i-a spus în vis unei persoane.
După ce ne-am închinat, am mers în paraclisul închinat Icoanei Portărița. Am fost marcați de măreția icoanei, de puterea și dragostea pe care o emană. Icoana avea 12 candele. Mulți dintre închinători au lăsat ca ofrandă bijuterii sau cruciulițe de aur. Nu știam ce să-i mai cerem Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Aveam impresia că este vie lângă noi. La ieșire pe un perete din partea dreapta sunt pictate toate scenele cu istoricul acestei sfinte icoane.
Am avut ocazia să văd această sfântă mănăstire de mai multe ori și în anotimpuri diferite. În ultimul pelerinaj, în apropierea mănăstirii am găsit copaci cu fructe coapte de smochine. Tot in ultimul pelerinaj in camera cu sfinte moaște am găsit și o cruce mare de vreo doi metri și ceva înălțime, destul de veche. Din păcate nu am fost cazați niciodată la această mănăstire și nici la slujbe nu am participat.
Mulțumiți de întâlnirea cu Maica Domnului ne-am îndreptat pașii spre izvorul cu aghiasmă. Izvor care a luat ființă în momentul în care pusnicul și cuviosul Gavriil a atins pământul, după ce a luat icoana de pe mare. Am băut din sfânta aghiasmă, ne-am luat câte o sticlă pentru cei din țară și ne-am urcat în microbuz pentru a pleca spre altă mănăstire.
[Best_Wordpress_Gallery id=”63″ gal_title=”Iviru”]