Două surori

Aveam doar câtiva anişori,
Când am rămas două surori.
La ceruri mama a plecat
Şi cu tata ne-a lăsat.

La scurt timp el s-a însurat,
Şi mamă vitregă ne-a dat.
Şi ca să fie crudă soarta,
La ceruri a plecat şi tata.

Şi-am fost trimise să plecăm
De la casa părintească
Una în Păiseni şi alta în Sasca.

La fraţii tatei am plecat
Despărţindu-ne în poartă
Plângând din greu a noastră soartă,
Una într-un sat, una-n celălalt.

Rugându-ne la Dumnezeu
Să ne ridice de la greu,
Până când soarta a voit
Şi din nou ne-am întâlnit.

În satul în care ne-am născut
Pe-o uliţă un pic mai sus
Pe soţii noştrii i-am cunoscut
Vecini de-o viaţă, prieteni de demult.

Zbucium de pictor

Pictore de ce eşti trist,
Că portretul n-a ieşit?
Sau vopseaua s-a gătat
Şi iar cauţi de împrumutat…

O ce ştii tu străine,
Ce durere zace-n mine,
Portretul n-are sigur vină
Pân durerea se termină

Viaţa mi-a trecut uşor
Şi n-am niciun locuşor,
Unde capul să mi-l pun
Şi durerea să mi-o spun.

De mic fost-am oropsit,
Şi la muncă chinuit,
Vrut-am şcoala s-o urmez
De chin să mă liberez

Şi tu vii acum străine
Să mă-n trebi de-mi este bine?
Uite colo-n odăioară
Săracia mă doboară.

Copilaşii-mi plâng de foame,
N-am pe masă două poame,
Cărţi să umplu a lor ghiozdane
Nici măcar două bomboane.

Pictore nu mai fi trist,
De Dumnezeu Cel Sfânt, eu sunt trimis,
Să-ti dau de muncă un tablou
Să te scape de la greu.

Bani mulţi îţi voi da,
Să-ti repari şi casa ta
Şi cerneală îţi vei lua
Să termini, lucrarea mea.

Mai vreau să te duc in lume
Să cunoşti suflete bune
Pe la galerii şi case mari
Să aduni destui bani.

Viaţa să ţi-o schimbi în bine,
Cu drag să-ţi aminteşti de mine
Cum vrut-a Bunul Dumnezeu
Să te-nalţe de la greu.

Oare ai uitat?

Mandruțo, de ce te-ai dus în alt sat
Şi pe mine m-ai lăsat?
Oare ai uitat?
Când prima dată ne-am sărutat,

Când mergeam la cules de fragi
Şi le-mpărțeam cu cei dragi.
Când mergeam la bătut de nuci
Şi ne sărutam pe doi chituci.

Când în râu ne scăldam
Şi pe spate înnotam
Când te luam la coasă
Unde iarba era deasă

Şi grebluța luai
Şi fânul îl adunai;
Când din cele mai frumoase flori
Îți împleteam câte un covor,

Şi îl puneam sub tufă
Că să-ți țină de umbră
Şi din coş scoteai
Brânză dulce cu mălai
Şi cu mine le împărțeai.

Când seara se lăsa,
Mă puneam în poală ta
Şi părul îmi mângâiai
Şi la luna te rugai,

Să țină noaptea o veşnicie,
Să mi te dărui toată mie,
Făcându-mi promisiuni o mie,
Ce-mi este greu a înșira..

Că tu vei fi soția mea
Şi altele asemenea;
Şi acum, mândro, m-ai lăsat,
Plecând într-un alt sat
Şi cu altul te-ai măritat.
Oare de mine ai uitat?

Moş Crăciun

Moş Craciune, om bun,
Să vii iar în ajun,
În braţe să ne primeşti
Ca-n frumoasele poveşti;

Cu Iosif şi cu Maria,
Ce-au plecat din Galileia,
În Iudeea la Irod
Însoţiţi de mult norod.

Să-mi aduci şi daruri multe,
C-am fost un copil cuminte,
Pe mama, tata am ascultat
Şi la Domnul m-am rugat;

Ca să treci iar pe la noi,
Tras de reni printre nori;
Pe pământ să cobori,
Plin pe barbă de ninsori.

Pelerinaj în Ţara Sfânta

Îmi amintesc cu drag de fiecare dată când eram copil şi aşteptam să vină duminica pentru a merge la Mănăstirea Slătioara cu tata, fraţii şi surorile mele. Când venea sâmbăta seara nu mai dormeam deloc de frică să nu cumva să nu mă ia cu ei la mănăstire.

Trebuia de fiecare dată să ne trezim la 4 dimineaţa pentru a putea parcurge cei 8 km prin pădure, uneori prin zăpezi ce depăşeau 1 metru înălţime. Vara era o adevărată splendoare să auzi păsările cântând, să simţi parfumul florilor sau clipocitul unui pârăiaş care străbătea pădurea. De fiecare dată poposeam doar câteva minute în vârful unui deal căruia i se spunea “la toacă”, ne închinam la Sfânta Cruce, cine dorea bătea puţin toaca şi ne grăbeam să prindem începutul slujbei; de multe ori ajungeam chiar când se băteau clopotele în jurul orei 6.00 dimineaţa.

Ajunşi la mănăstire, mergeam în croitoria părintelui Timotei pentru a ne lăsa bagajul, eventual să ne schimbăm de haine. De cum intram în croitorie, privirea îmi era furată de un tablou cu imaginea Ierusalimului, inima îmi bătea foarte tare; îmi doream foarte mult să ajung acolo, însă nu îndrăzneam să mărturisesc nimănui despre visul meu. Tot în croitorie mai era un tablou cu un om bătrân care ducea în spate arborele vieţii, în care se ducea o lupta între îngeri și diavoli; recunosc că de fiecare dată îmi inspira teamă, preferam să admir tabloul cu Ierusalimul.

Participam activ la slujbe, copii fiind uneori mai fugeam afară să cumpărăm prescuri sau să ne mai ciondănim cu ţigăncile de la Bogata. După slujbă luam masa în trapeza mănăstirii după care ne întorceam acasă într-un ritm mai lejer. Legat de acest vis, pot sa vă mai spun ca în studenţie obişnuiam să ieşim în fiecare seară la plimbare pe străzile Sucevei şi, aproape de fiecare dată, ajungeam în centrul oraşului, unde erau câteva agenţii de turism pe ferestrele cărora era plin de afişe de publicitate pentru diverse locuri din toată lumea; de fiecare dată eram atras de afişul pentru pelerinaj în Israel, deşi nu credeam că voi ajunge vreodată acolo.

Am făcut această introducere pentru a va împărtăşi cât de mult îmi doream să ajung la Ierusalim. Dat fiind faptul că m-am rugat şi mi-am dorit atât de mult să ajung, Bunul Dumnezeu s-a milostivit şi în primăvară anului 2009 am reuşit să merg în Ţara Sfântă. Am plecat cu o agenţie din Iaşi, nu cunoşteam pe nimeni, dar ca în fiecare pelerinaj după prima zi de călătorie, se leagă prietenii foarte strânse, uneori pe viaţă, să nu uităm că poţi avea şi ispite pe măsură…

Aveam emoţii, emoţiile erau cu atât mai mari pentru că urma să întâlnesc un bun prieten din apropiere de Nazaret pe care l-am cunoscut când am fost cu bursa de studii în Messina – Sicilia.
Eram în săptămâna mare din Postul cel Mare, cu toţii ne doream să vedem Lumina Sfânta. Odată ajunşi în aeroportul Bengurion, am fost preluaţi de autocare şi am mers la Biserica Sfântului Gheorghe din Lod (Lyda) pentru a ne închina la mormântul sfântului şi lanţul făcător de minuni (câteva persoane din grup au fost martori în alte ocazii la minuni săvârşite după atingerea lanţului cu care a fost legat Sfântul Gheorghe).

După ce ne-am cazat la Hotelul Ierusalim, am mers cu toţii să ne închinăm la Sfântul Mormânt al Mântuitorului. Ajunşi în curtea din faţă bisericii, am văzut stâlpii fulgeraţi de Lumina Sfântă în anul în care nu a fost lăsat să slujească patriarhul ortodox, ci patriarhul din biserica coptă şi Lumina Sfântă a coborât din cer, a făcut un tur al bisericii, a mers la stâlpii de care stătea rezemat patriarhul ortodox şi  abia după a mers la Sfântul Mormânt.

Intraţi în biserica mare, ne-am închinat la Piatra Mirungerii, am urcat pe Golgota, ne-am închinat la Sfântul Mormânt şi la stâlpul biciuirii. Legat de acest stâlp circulă tot felul de poveşti, pot doar să vă spun că m-a învrednicit Bunul Dumnezeu să aud zilnic bătăile de bici, care îmi secau sufletul gândindu-mă la chinurile lui Iisus. La Sfântul Mormânt trăirile erau intense, toată lumea plângea, personal recunosc că mă auzeam cum mă rugăm pentru duşmanii mei ca pentru mine însumi. La fel, legat de acest sfânt loc cunosc multe întâmplări despre care voi scrie în următoarele articole.

Pui de urs

Dintotdeauna am fost atras de puii de urs, deşi recunosc că îmi este frică de animale. Mi-au povestit surorile că atunci când eram mic am primit de la Moş Crăciun un ursuleţ jucărie care îşi mişca ochii şi m-am speriat foarte tare. Cu toate astea, când eram la grădiniţă am avut o vecină care avea un pui de urs împăiat. Tatăl ei prinsese ursuleţul lăsat în urmă de ursoaica care dăduse buzna în satul nostru. Toţi copiii roiau în jurul vecinei noastre, care mai de care să ţinem ursuleţul împăiat în braţe.

Cu trecerea anilor, îmi amintesc că mergeam cu tata şi fraţii la Mănăstirea Slătioara, tata ca de obicei mergea primul şi foarte repede, noi aproape că alergam în spatele lui. Eram ajunşi în drumul care face legătura dintre Bogata şi Slătioara şi, la un moment dat, tata s-a oprit şi nu înţelegeam motivul; ne striga încet pentru a nu face zgomot, ajunşi în dreptul lui ne arăta cu mâna spre o ursoaica cu trei pui care tocmai traversaseră drumul şi urcau un povârniş. La un moment dat, ursoaica şi-a întors capul spre noi, l-am prins pe tata de mână şi l-am întrebat de ce ursuleţii nu ne privesc şi el mi-a răspuns, să-i mulţumești lui Dumnezeu că ei nu ne-au simţit prezenţa, pentru că ar fi fost vai şi amar de noi, ursoaica ar fi făcut ravagii în cazul în care ursuleţii ar fi țipat.

Întâmplarea în sine m-a marcat, pe de o parte realizam pericolul, pe de o parte am fost bucuros să văd ursuleţii vii, care îşi urmau mama chinuindu-se să urce povârnişul şi pe mama lor care avea grijă de dânşii.

De Crăciun

La casa părintească
Nu e mama ca să iasă,
Cum făcea și altădată
Cu mult dor ieșea în poartă,

Cu drag să ne îmbrătișeze,
Pe cap să ne binecuvinteze,
La masă să ne așeze
Cu vin și bucate alese.

Nici tata nu-i…
Să scoată sania și calul lui,
Să-i pună salbă de zurgălăi,
Să ne plimbe printre văi

Să vadă lumea toata
O familie minunată,
De Crăciun adunată
La casa părintească.

Toţi copiii ne-am pus în gând
Să mergem la mormânt,
Să le cântăm un colind,
Cât vom trăi pe acest pământ.