Cum să ne rugăm

„Mie mi se pare că cel mai important pentru săvârșirea rugăciunii este concentrarea duhovnicească, sinceritatea sufletească, lepădarea de deșertăciunea lumească și de ispitele care te apasă în timpul rugăciunii, să se îndrepte în grabă către Dumnezeu. Nu la tot omul acest lucru este accesibil în măsuri egale.

Rugăciunea către Domnul Dumnezeu se poate împărți, condiționat de starea sufletească a celui ce se roagă, în trei forme:

  1. Rugăciunea de cerere, când persoana care se roagă cere ajutorul lui Dumnezeu să-l izbăvească de nenorociri, pentru ajutorul aproapelui, pentru vindecarea de boli, pentru liniștire în scârbe, pentru pâinea cea de toate zilele, pentru iertarea de păcate sau pentru adormiți. Rugăciunea de cerere pentru majoritatea credincioșilor se arată a fi cea mai principală. Chiar omul care nu L-a cunoscut pe Dumnezeu în deplinătate, se poate ruga într-un moment dificil Atotțiitorului cu rugămintea de scăpare. Venind in biserică și rugându-ne întotdeauna cerem ceva de la Dumnezeu.
  2. Rugăciunea de mulțumire este rugăciunea înălțată cu mulțumire pentru sprijinul dat omului în lucrările sale, pentru împlinirea dorințelor mai înainte cerute în rugăciune. Cu părere de rău, nu toți credincioșii se adresează lui Dumnezeu cu mulțumire; adică Dumnezeu mi-a dat, dar eu, la timpul potrivit, I-am mulțumit?
  3. Rugăciunea de preaslăvire a lui Dumnezeu este cea mai înaltă rugăciune către Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului. Este o preaslăvire adusă lui Dumnezeu pentru tot și pentru toate: pentru mâhnire, durere, nenorociri, pentru scăpare și izbăvire, pentru că trăim, pentru bucurie și scârbe și, încă o dată repet, pentru tot și pentru toate. Dumnezeu este Creatorul nostru, toate izvorăsc de la El, El ne-a creat pe noi și cu a Lui mare milostivire ne-a dat posibilitatea să ne mântuim sufletele noastre prin viața noastră cuvioasă, ca astfel să putem intra în Împărăția Sa. Rugăciunea de preaslăvire a lui Dumnezeu se aude în biserică întotdeauna, mai ales în timpul cel mai important din slujba bisericească: Sfânta Liturghie.

Venind în Biserică, rugați-vă pentru prietenii dumneavoastră ca Domnul să le ajute să trăiască, să păzească și să înmulțească credința. Rugați-vă pentru vrăjmași și pentru cei ce vă necăjesc ca să vă împăcați cu ei. Niciodată să nu uitați să vă rugați pentru cei adormiți, rugăciunea voastră ajută sufletele plecate din viață. Luați aminte că întotdeauna trebuie să ajutăm oamenilor.”

Părintele Arsenie, Amintirile Ludmilei Sergheievna, volumul III, Editura Bunavestire.

În pelerinaj la Schitul Prodromu

În anul 2010, când am fost în primul pelerinaj din Sfântul Munte Athos, în una din nopți ne-am cazat și la Schitul Prodromu. Ajunsesem în cursul după-amiezii. Eram foarte emoționat pentru că știam că voi vedea icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Prodromița, icoană a cărori chipuri s-au zugrăvit singure în orașul Iași – România.

Așa cum se procedează de fiecare dată, primul lucru pe care-l face orice creștin care se cazează la mănăstire, se merge la arhondaric pentru a primi cazare și pentru a se înscrie în jurnalul vizitatorilor, unde trebuie să-ți lași datele personale, religia de care aparții și numărul diamonitirionului (pașaportul de intrare în Sfântul Munte Athos). Tot la arhondaricul acestui schit se lasă pomelnicile la magazinul bisericesc. Am fost primiți cu binecunoscutul pahar de ouzu, cafea, rahat și apă rece. După ce ne-am cazat am mers la masă și apoi ne-am dus să vizităm mănăstirea, osuarul și Peștera Sfântului Atanasie al Athonului. Întâlnirea cu sfânta icoană ne-a marcat pe toți, aveam senzația că Maica Domnului este vie în icoană și ne privește cu drag. Ne-am închinat cum se cuvine și am plecat spre osuar prin mica grădina a călugărilor. Îmi amintesc că era și un stâlp căzut la pământ – o mică eoliană. Mărturisesc că se simțea diferența față de celelalte mănăstiri. Pe atunci nu aveau curent electric, în dormitoare aveam lampe de gaz și nu existau dușuri. Paturile erau din fier, precum cele din spitale sau din cazarmele militare.

Priveliștea de la Peștera Sfântului Atanasie a fost superbă; așa cum am scris în alt articol am văzut oseminte ale călugărilor care s-au nevoit în peștera. Am participat la toate slujbele, fiindu-ne foarte ușor să înțelegem cântările și rugăciunile pentru că erau în limba noastră. Dimineață, după Sfânta Liturghie, am mers la masă, deși, ne aflam în postul mare, când călugării obișnuiesc să mănânce o singură dată în zi; nouă ni s-a oferit ceva de mâncare. Înainte de plecare am fost și în paraclisul închinat Sfântului Ioan Botezătorul, unde este icoana ce-l reprezintă pe Sfântul Ioan încruntat deoarece niște pirați au vrut să fure icoana și sfântul și-a schimbat înfățișarea înfricoșându-i, astfel renunțând la planul lor.

De asemenea, în biserica mare se afla și o copie a Icoanei Prodromița care a fost pictată de un rus la cerința unui conațional de-al său, întrucât se vindecase de cancer în urma rugăciunilor făcute la icoană.

Printre sfintele moaște la acest schit se regăsesc: Sfinții Ierarhi Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul și Modest, Patriarhul Ierusalimului, Sfântul Apostol Matei, Sfânta Mare Muceniță Varvara, Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, Sfântul Mucenic Trifon, Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian și Cuviosul Antipa de la Calapodești.

Dimineața la plecare, unul dintre călugării schitului ne-a invitat să mergem în biserică, unde ne-a dat câte o sticluța mică de ulei luată din candelele ce ardeau în față Icoanei Prodromița. Ne-am închinat la sfintele icoane, ne-am luat rucsacele și ne-am îndreptat spre altă mănăstire.

În următorii ani am reușit să ajung din nou la acest schit unde am găsit totul schimbat, datorită unor binefăcători, care au ajutat la înnoirea dormitoarelor, trapezei și celelalte construcții. Acum au dușuri și curent electric. Tot din mila și dragostea unor doctori români au și un cabinet stomatologic.