Pelerinaj la Biserica Adormirii și Biserica Mormântului Maicii Domnului

În primul pelerinaj efectuat la Ierusalim, după ce am vizitat bisericile de pe Muntele Eleon, am coborât înspre Grădina Ghetsimani trecând printr-un cimitir evreiesc.

Ne-am oprit la „Biserica Dominus Flevit – Domnul a plâns” aflată în custodia franciscanilor. Am admirat panorama Ierusalimului și ne-am continuat drumul înspre Biserica Sfintei Maria Magdalena de origine rusească, Biserica Tuturor Națiunilor (locul unde Iisus s-a rugat înainte de fi prins și vândut), grădina cu măslini de pe timpul lui Iisus și Biserica Mormântului Maicii Domnului îngrijită de ortodocși.

Biserica arată ca o peșteră în care trebuie să cobori mai multe trepte, pe o parte si pe cealaltă, fiind două paraclise. Pe bolta bisericii sunt prinse foarte multe candele. În funcție de credința și evlavia fiecăruia se pot petrece minuni, trăiri sufletești unice, descoperiri și emoții nemaintâlnite. Se intră în sfântul mormânt al Maicii Domnului pe care se află și altarul de slujire a sfintei liturghii. La ieșire din mormânt, în spatele acestuia se află Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Ierusalimiteanca”.

La Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului am ajuns de fiecare dată după ce făceam drumul crucii. De la sfântul mormânt la această biserica drumul este lin în comparație cu alte trasee făcute în pelerinaj.

Biserica Adormirii Maicii Domnului este construită pe locul unde a fost casa ei și în care a trăit timp de 12 ani după răstignirea și învierea Domnului nostru Iisus Hristos și unde a revenit spre sfârșitul vieții când a fost aleasă ca apostol la Pogorârea Sfântului Duh, primind și țara în care trebuia să propovăduiască evanghelia la fel ca și ceilalți apostoli, în zona Georgiei de astăzi.

Acolo a reușit să-și cumpere o casă cu banii pe care i-a primit din vânzarea unei părți din moștenirea de la Nazaret și, de asemenea, cu banii primiți de pe moștenirea pe care a avut-o Sfântul Ioan Evanghelistul odată cu înfierea pe care a primit-o la răstignirea lui Iisus Hristos, atunci când i-a spus „iată fiul tău” devenind astfel fiu al Maicii Domnului.

În virtutea acestui act public, în dreptul roman există contractul prin strigare, el a avut dreptul să-și vândă casa, locuința lui din partea părinților și așa cu banii primiți a putut să cumpere locuința din Sion, din apropierea locului unde a fost Cina cea de Taină și Pogorârea Sfântului Duh.

Casa este locul unde s-au adunat apostolii la momentul despărțirii de Maica Domnului la adormirea sa, așa cum au fost în preajma lui Iisus Hristos în diferite ocazii. După cum știm, Sfântul Apostol Toma ajunge mai târziu. Motiv pentru care lumea ii spune zăbavnicul. Doar că în evanghelie se spune clar că apostolii au fost aduși pe norii cerului din toate colțurile lumii de unde se aflau la propovăduit. Desigur că am putea spune că ei aveau puterea să conducă și să direcționeze norul după propria voință, și că sfântul apostol Toma leneș fiind, a ales să ajungă mai târziu.

Dar nu este așa, ci de la Dumnezeu a fost pentru că el credea în înviere și știa că și Maica Domnului o să urce la cer. Dumnezeu a orânduit ca el să ajungă mai târziu și să le spună sfinților apostoli că a văzut-o deasupra Ierusalimului înălțându-se la cer și, că de la ea a primit cinstitul omofor. Apostolii n-au crezut.

Spre mângâierea și spre încredințarea lor s-a deschis mormântul și l-au aflat gol. Au lăsat în mormânt braul Maicii Domnului până în timpul împărătesei Pulheria.

Casa Maicii Domnului a fost nelocuită o perioada destul de lungă de timp, deoarece Maica Domnului l-a însoțit pe Sfântul Apostol Ioan în toate călătoriile lui, locuind o bună perioada de timp în Cipru la Lazăr (cel a 4-a zi înviat) până la moartea lui, când a fost îngropat lângă Arnaca. Spre sfârșitul vieții revine la Ierusalim, trăind în casa de pe Sion în jur de 8 ani. Aici există o biserica construită identic după proiectele făcute de împărăteasa Elena, încercând să reproducă pe absida altarului mozaicul care exista în acea zona în aceea perioadă. Biserica a fost sfințită la 14 septembrie în anul 326, cu puțin timp înaintea sfințirii bisericii celei mari din Ierusalim. Biserica este deosebită nu neapărat prin arhitectură, ci și prin acustică pe care o are. Ne-am convins de acest lucru intr-un pelerinaj în care toți pelerinii am cântat „Îngerul a strigat”.

La subsolul ei este de fapt nivelul străzii și nivelul casei din timpul lui Iisus Hristos. Dacă vă întrebați de ce nu se mai păstrează ruine din vremea lui Iisus Hristos și a Maicii Domnului, explicația este una simplă. Maică Domnului a murit cu puțin timp înainte de dărâmarea Ierusalimului in anul 77. Știm că Maica Domnului nu a împlinit 70 de ani. Casa a rămas in proprietatea altcuiva și a fost dărâmată odată cu Ierusalimul când a fost arat cu plugul de către romani.

[Best_Wordpress_Gallery id=”71″ gal_title=”Adormirea Maicii Domnului”]

Pelerinajul de la Mănăstirea Marea Lavră

La Mănăstirea Marea Lavră am ajuns pentru prima dată în primăvara anului 2010. Ghidul ne spusese că pe lângă multe sfinte moaște ne vom închina și la mormântul Sfântului Atanasie al Athonului, ctitorul și fondatorul mănăstirii care nu se lasă dezgropat. Au încercat o dată călugării să deschidă mormântul, dar a început să iasă foc în jurul lui și de atunci nu au mai îndrăznit să-l dezgroape.

Odată ajunși la mănăstire, am coborât din microbuz și spre surprinderea noastră am văzut un heliport pentru aterizarea și decolarea elicopterelor. La intrare în curtea mănăstirii, în stânga, am văzut Icoana Maicii Domnului Portaitissa. Despre această icoană se spune că un musulman a tras câteva gloanțe în ea și unul a ricoșat în el, omorându-l. Pe partea dreaptă se află magazinul bisericesc, unde se poate cumpăra printre multe lucruri și smirnă naturală sub formă de bucăți de piatră.

Tot la intrarea în curte pe partea dreaptă este biserica închinată Maicii Domnului unde se află icoana făcătoare de minuni „Cucuzelița”.

Am intrat în curte și ne-am îndreptat spre arhondaric pentru a primi cazare. O persoană ne-a primit după cum este obiceiul în Sfântul Munte cu rahat, un pahar de ouzo, apă și cafea. După ce ne-am cazat am ieșit să vizităm mănăstirea și împrejurimile. Am mers și la Peștera Sfântului Ioan Cucuzel. În drum spre peștera am văzut și osuarul. Tot pe acest drum, se merge și la bisericuța construită într-o singură zi. Alături de această bisericuță se mai vede și acum altarul folosit pentru jertfele idolești de către păgâni. Pe această piatră sunt sculptate câteva zeități, se observă foarte bine locul unde se jertfeau persoanele și șănțulețele pe unde curgea sângele lor.

Ne-am întors la mănăstire și așteptam vecernia. Am profitat de timpul liber pentru a merge să-mi fac pravila la troița din curtea mănăstirii unde se află Icoana Maicii Domnului „Eleovritissa (Izvorâtoarea de untdelemn)”. Era o liniște deplină, din când în când deranjat doar de prezența unor pisici care alergau prin curte.

După slujba Vecerniei ne-am închinat la sfintele moaște: capul Sfântului Nil Izvorâtorul de Mir, capul Sfântului Vasile cel Mare, Crucea Sfântului Atanasie, capul Sfântului Ioan Cucuzel, mâna Sfântului Apostol Andrei, o bucată din lemnul Sfintei Cruci, Crucea Sfântului Atanasie și multe altele.

Am mers la masă în cea mai veche trapeză din Sfântul Munte Athos. Mesele sunt din piatră, aceasta tocindu-se de-a lungul vremii.

A urmat Pavecernița oficiată în paraclisul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”. Un prilej pentru a ne închina la sfânta icoană „Cucuzelita”.

După miezul nopții am participat la utrenie și la sfânta liturghie. Ne-am luat blagoslovenie de la stareț, acesta poftindu-ne să luăm loc în strane.

În această mănăstire există tradiția ca un călugăr să meargă cu cartea în mâna de la o strană la alta, spunând rugăciunile cu voce joasă. Am întrebat despre acest obicei și ni s-a spus că pe vremuri nu erau cărți îndeajuns, sau erau călugări care nu știau carte, și atunci un călugăr fugea de la o strană la alta și spunea rugăciunile pentru ca, pe urmă, cei din strană să le repete.

La mănăstirea Marea Lavră, din când în când călugării fac o agheazmă care se cheamă “Aspidiană”.

Se spune că pe timpul Sfântului Atanasie, a venit un împărat din India să se închine la mănăstire și sfântul Atanasie s-a plâns că mor călugări și pelerini mușcați de șerpi.

Auzind aceasta, împăratul, la întoarcere în țară, i-a trimis Sfântului Atanasie o limba de aspidă, pe care mănăstirea o păstrează în biblioteca mănăstirii și o scoate de fiecare dată când se face această agheazmă. Agheazma are puteri miraculoase nu doar pentru cei mușcați de șarpe, cât și pentru cei bolnavi sau demonizați.

În fața bisericii mari a Lavrei, se află doi chiparoși care au fost răsădiți – unul de Sfântul Atanasie și altul de ucenicul lui. Se povestește că, într-un timp, pe când Sfântul Atanasie se afla la rugăciune, a văzut o mulțime de diavoli, care se înarmau împotriva călugărilor, zicând: „Mult rău ne-a făcut acest Atanasie, venind în acest loc pustiu, care era al nostru, și adunând sute de călugări care ne ard cu rugăciunea! Hai să năvălim asupra lor și să-i izgonim”. Atunci, Sfântul Atanasie și-a luat bastonul, care era din fier și a început să-i lovească, gonindu-i din mănăstire. Pe când îi izgonea și mai rămăseseră o parte din ei, ce se urcaseră în chiparoșii mănăstirii, s-a auzit vocea Maicii Domnului care a zis:
– Ce faci, Atanasie?
Alung spurcăciunile acestea, care nu lasă călugării în pace, a răspuns sfântul.
– Lasă-i, căci aceștia sunt mântuirea voastră, căci fără ei a-ți cădea în trândăvie; dar așa, cu cât veți fi războiți mai tare, cu atât veți lupta și voi mai mult, încununându-vă.
și așa au mai rămas în Lavră diavolii care se cățăraseră în chiparoși. De la această minune se păstrează o vorbă în Lavră: atunci când iese vreo ispită, auzi pe câte un călugăr zicând: „Iarăși au coborât cei din chiparoși”.

Între cei doi chiparoși, se află un vas foarte mare, din marmură, în care se face agheasmă la hramul mănăstirii. Odată, când a venit sultanul în Lavră și l-a văzut, i-a plăcut foarte mult și a poruncit să-i fie adus la Constantinopol, pentru a face baie în el. Auzind acestea, unul din călugări a luat un ciocan mare și a lovit vasul, crăpându-l într-o margine. Văzând sultanul aceasta, a poruncit ca pe acel călugăr să-l spânzure de unul din chiparoși. Apoi, văzând vasul crăpat, a renunțat să-l mai ia.

Pe timpul cruciaților, Mănăstirea Lavra a avut o cădere. Doi preoți din Lavra, din cauza fricii și fiind siliți de trimișii papei de la Roma, au acceptat să slujească Liturghia împreună cu catolicii. După moartea lor, acei doi preoți au rămas neputreziți. De câte ori au fost îngropați, pământul arunca trupurile lor afară. Arătau îngrozitor! Le crescuseră părul și unghiile. Lucrul acesta s-a petrecut până mai recent, când Mănăstirea Lavra i-a luat și i-a dus într-o peșteră la malul mării și au zidit-o. Acești doi preoți neputreziți au fost văzuți de un părinte român, care se mai află în viață.

Doresc să-i mulţumesc Părintelui Vlad Pimen pentru îngăduinţa de a posta pe blog fragmente din cartea Sfinţiei Sale: ” Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului – Editura Buna Vestire”.

[Best_Wordpress_Gallery id=”67″ gal_title=”Marea Lavra”]

Mă iartă și veghează

Îmi amintesc mirosul tău mamă.
Și brațele tale moi.
Din pântecele tău Îngere,
din sfatul tău bun
am crescut cu ochii spre cer și inima aici, pe pământ,
spre a iubi oamenii.

O carte voi scrie spre slava numelui tău.
Bătrânețea ta îmi este la fel de dragă
pe cât ți-a fost ție
pruncia mea.

Ți-am albit nopțile
și am adormit
în lumina alinării tale.

Iată pruncul tău
E acum bărbat.
Iartă tu, Îngere, toată tristețea
anilor cu pozne.

Mă iartă și veghează.

Norul sfânt pe Muntele Tabor

Pe Muntele Tabor am ajuns pentru prima dată în anul 2009.

Era primăvară, în aprilie. Odată ajunși la poalele muntelui a trebuit să parcăm autocarul și să așteptăm să ne vină rândul pentru a fi preluați de niște microbuze mici pentru a ajunge la mănăstirea din vârful muntelui. Noi i-am spus “deal” pentru că nu are o înălțime mare, în jur de 570 metri. În parcare erau câteva zeci de autocare. Tot aici erau și magazine cu suveniruri și produse alimentare/bar. Eram nerăbdători să ajungem și să atingem locul unde Domnul nostru Iisus Hristos s-a urcat cu cei trei apostoli, Petru, Iacov și Ioan, și li s-a arătat lor împreună cu proorocii Moise și Ilie schimbându-și fața, arătându-și în acest fel Dumnezeirea. Am fost informați că în biserica ne vom închina la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – “Trandafirul neveștejit”. Această icoană este o copie, o xilogravură după icoana originală din Grecia care a fost pusă într-o sticlă și aruncată în mare și după o perioada de timp a ajuns la malul marii lângă portul Haifa unde a fost găsită de un creștin din Nazaret, acesta predându-o mănăstirii. La această icoană sunt foarte multe fotografii, mărturii ale părinților care nu puteau să facă copii, sau ale persoanelor care s-au vindecat de diferite boli grave. Îmi amintesc că în primul pelerinaj era un băiat care și-a pus dorința să se căsătorească. A cumpărat o tăbliță pe care erau imprimate două verighete și a agățat-o la Icoana Trandafirul neveștejit. În vara aceluiași an a cunoscut-o pe viitoare soție și au făcut nuntă.

În alt an, mai exact în 2012, am mers din nou pe Muntele Tabor, de data aceasta special pentru a vedea minunea arătării norului sfânt. Am decis împreună cu alți pelerini să urcăm muntele pe jos. Priveliștea era foarte frumoasă. Ajunși la mănăstire, ne-am închinat și am încercat să prindem un loc în curtea mănăstirii pentru a participa la slujba. Aproape de miezul nopții am fost serviți cu cafea și dulciuri de post. Cu toate acestea simțeam că picăm jos din picioare din cauza oboselii. Ne fura pe toți somnul. Orele treceau și se apropia dimineața. După orele 4 spre 5 așteptam să-și facă apariția norul. La un moment dat simțeam o boare, o briza care începea să ne răcorească și un miros puternic de mir, o mireasmă nemaiîntâlnită. Toți creștinii au început să țipe, fiecare în limba lui, erau creștini din foarte multe țări, unii plângeau de bucurie, alții îi mulțumeau și-i dădeau slavă lui Dumnezeu. După petrecerea minunii și încheierea slujbei, ne-am închinat încă o dată la sfânta icoană și am coborât spre autocar. Nu se poate descrie în cuvinte ceea ce simțea fiecare creștin care a participat la minune. Îmi aminteam de când eram în țară și mă întorceam de la Sfânta Înviere, dimineața, în ciripitul păsărilor cu sufletul împlinit.

Ajunși la autocar ne-am îmbarcat și am plecat spre hotel pentru a ne odihni.

În anul 2017, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns iarăși pe Muntele Tabor, de data aceasta împreună cu părintele duhovnic, două dintre surorile mele, unul dintre cumnați și mai mulți creștini din biserica. A fost din nou un prilej de bucurie și împlinire.

[Best_Wordpress_Gallery id=”65″ gal_title=”Tabor”]