Minunea Maicii Domnului Pirovolitisa

Maica Domnului Pirovolitisa (Împușcata). Această icoană este pictată pe peretele de deasupra porții din exteriorul Mănăstirii Vatopedu – Sfantul Munte Athos.

În anul 1822, un grup de soldați turci au ajuns la mănăstire. Unul din ei care era mai mândru, fiind nepotul Pașei, a scos pistolul și a tras în icoana de deasupra porții, făcând o gaură în mâna dreaptă a Preasfintei Fecioare. Dar îndată l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, că luându-l diavolii în primire s-a îndrăcit și țipând s-a dus și s-a spânzurat de un măslin aflat în fața mănăstirii. Speriați de cele întâmplate, ceilalți turci au fugit și au povestit toate Pașei, care ascultându-i, a zis: „Lăsați-l neîngropat, ca să fie de învățătură și altora care se vor lega de cele sfinte”.

Doresc să-i mulţumesc Părintelui Vlad Pimen pentru îngăduinţa de a posta pe blog fragmente din cartea Sfinţiei Sale: ” Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului – Editura Buna Vestire”.

Minunea Maicii Domnului Eleovritissa

Maica Domnului Eleovritissa (Izvorâtoarea de ulei). Această icoană se află în magazia de ulei a Mănăstirii  Vatopedu și a fost pictată în secolul al XIV-lea. Din locul unde se găsește icoana este adusă în biserica principală, în vinerea din Săptămâna Luminată, când i se face prăznuirea. Despre această icoană, se spune că a făcut multe minuni, atunci când mănăstirea era lipsită de cele necesare.

Într-o vreme, când nu mai era ulei în mănăstire, Sfântul Ghenadie, care era însărcinat cu aprovizionarea mănăstirii, a început să facă economie la ulei, folosind doar pentru nevoile bisericii. Bucătarul s-a dus la stareț și s-a plâns că nu i se dă ulei pentru mâncare. Atunci starețul a poruncit Sfântului Ghenadie să dea ulei pentru nevoile mănăstirii, fără să se îngrijească de lipsa acestuia, căci Maica Domnului nu-i va lăsa și va face milă cu ei. Fericitul Ghenadie a făcut precum i s-a spus.

În una din zile, pe când a intrat în cămară, a văzut că vasele erau atât de pline, încât uleiul curgea pe jos, ajungând până la ușă. Atunci Fericitul Ghenadie a mulțumit Maicii Domnului cu lacrimi pentru această minune și a alergat la stareț, spunându-i de purtarea de grijă a Preasfintei Stăpâne. Atunci starețul i-a zis: „Vezi cât de mult poate ascultarea și credința în Maica Domnului?”. De atunci, această icoană are o mireasmă deosebită.

Doresc să-i mulţumesc Părintelui Vlad Pimen pentru îngăduinţa de a posta pe blog fragmente din cartea Sfinţiei Sale: ” Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului – Editura Buna Vestire”.

Minunea cu Icoana Maicii Domnului Esfagmeni (Înjunghiata) – Mănăstirea Vatopedu

Maica Domnului Esfagmeni (Înjunghiata). Această icoană se află în naosul Paraclisului Sfântului Dimitrie, fiind pictată în secolul al XIV-lea pe perete. Se spune că într-una din zile, un diacon care era paracliserul bisericii principale, după o priveghere mai obositoare, mai întârziind în biserică, după cum era rânduiala paracliserului, a ajuns mai târziu la trapeză. Trapezarul l-a respins, spunându-i că nu mai are mâncare. Atunci paracliserul, fiind o fire mai iute, s-a umplut de mânie și s-a întors înapoi în biserică. L-a întunecat diavolul atât de mult, încât luând cuțitul cu care curăța ceara de pe sfeșnice, s-a apropiat de icoana Preasfintei și Preablândei Fecioare și i-a zis plin de mânie: „Îți slujesc de atâta timp, iar tu nu te îngrijești nici de hrana mea?”. și, ridicând cuțitul, a lovit în chipul cel Preacurat al Sfintei Fecioare, din care a început îndată a curge sânge. În acel moment a intrat diavolul în nefericitul diacon și l-a trântit la pământ, muncindu-l. Auzind țipetele lui, au venit câțiva frați care erau în apropiere și, văzând cele întâmplate, au anunțat pe stareț care, adunând obștea au făcut Priveghere de toată noaptea, rugând-o pe Preasfânta Fecioară să-l ierte pe cel care a îndrăznit să o lovească. După multe rugăciuni, diaconul a fost izbăvit de diavol, iar Maica Domnului i-a descoperit starețului, zicându-i că îl va ierta, dacă va face pocăință. Și a stat diaconul în fața icoanei Maicii Domnului plângând și cerându-și iertare timp de trei ani de zile. După timpul acesta, s-a arătat Maica Domnului starețului și i-a zis:

– Îl iert de fapta lui nesăbuită, dar mâna cu care m-a lovit va rămâne uscată până la sfârșitul vieții lui, iar după moarte, blestemată spre neputrezire.

După ce monahul a murit, trecând o perioadă de câțiva ani și venind timpul să fie dezgropat, după cum este rânduiala în Sfântul Munte, trupul i-a fost găsit putrezit, în afară de mâna cu care lovise chipul Preacuratei Fecioare. Această mână se păstrează până în ziua de astăzi neagră și neputrezită.

În legătură cu această icoană, s-a mai întâmplat o minune cu un preot care, venind în mănăstire să se închine, nu credea că sunt adevărate cele ce se spuneau despre icoană. Întinzând mâna fără de evlavie, a atins locul unde icoana fusese lovită. În acel moment din icoană a început să curgă iarăși sânge, iar preotul a căzut mort chiar în clipa aceea.

Fotografia de mai jos reprezinta pictura cu calugărul din fața Sfintei Icoane care a injunghiat icoana.

Doresc să-i mulţumesc Părintelui Vlad Pimen pentru îngăduinţa de a posta pe blog fragmente din cartea Sfinţiei Sale: ” Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului – Editura Buna Vestire”.

Pelerinajul la Peștera Sfântului Atanasie al Athonului

În anul 2010 când am efectuat primul pelerinaj în Sfântul Munte Athos, am vizitat şi peştera Sfântului Atanasie al Athonului. Peştera se află în apropierea Schitului Prodromu în pustiul Viglei la o distanță de 15 minute.

Am plecat cu colegii de grup pe cărarea care duce spre peşteră. Era primăvară şi vremea era frumoasă. Peisajul era superb – într-o parte se vedea marea şi în cealaltă muntele.

Organizatorul ne-a informat că peştera este într-o stânca abruptă şi că în această peştera se retrăgea Sfântul Atanasie pentru rugăciune. Din această peşteră a plecat sfântul spre Marea Lavră când s-a întâlnit cu Maica Domnului şi s-a întâmplat minunea cu izvorul de agheazmă.

A trebuit să coboram nişte scări de piatră, după care să urcăm câteva trepte până la peşteră. Ne-am închinat şi ghidul ne-a spus că undeva deasupra în stâncă se găsesc oseminte ale unor vieţuitori care s-au nevoit în stâncă, am ridicat aparatul de fotografiat deasupra capului şi am făcut poze şi aşa ne-am convis că este adevărat.

Va mărturisesc că osemintele nu mai sunt acolo; au fost ridicate după cum am constatat în alte pelerinaje făcute în acest loc.

Rugă pentru mama

Măicuţă cu chipul blând,

Ai plecat de pe pământ.

La Domnul şi Dumnezeu,…

La copil şi soţul tău,

La ginere şi nepoţel,

La fraţi şi rudele din cer.

Noi cu toţi ne-am adunat,

Cu rude şi întregul sat

Şi la mormânt te-am purtat.

La ceruri te-ai înălţat,

La Iisus Marele Împărat,

Cu drag Lui să te închini,

Să aibă grijă de-ai tăi copii.

De acolo să ne veghezi

Cu drag să ne îmbrăţişezi.

Olga

Pe Olga am cunoscut-o în pelerinajul de la Sankt Petersburg. Stăteam la rând pentru a intra la Sfânta Xenia Nebună pentru Hristos. Era o zi frumoasă de primăvară, dimineaţa. Aveam o supărare în suflet din cauza unei colege de grup. Odată ajunşi la biserică, eu am mers la magazin să cumpăr iconiţe pentru a le atinge de mormântul sfintei, timp în care ceilalti colegi au mers direct la mormântul sfintei.

La Sfânta Xenia de Sankt Petersburg toată lumea duce un prinos de flori, pe care, la rândul, părintele le împarte celorlalţi închinători, după ce au fost atinse de mormântul sfintei. Din viaţa Sfintei Xenia am aflat că cei de la mănăstire trimit petale de trandafir înmuiate în uleiul din candelă ce veghează asupra mormântului, în toată lumea, celor care le solicită, pentru a se vindeca de boli grave.

Din cauza faptului că am mers la magazin, am rămas în urmă de colegii de grup şi ei s-au închinat. Ajuns la mormânt, am văzut că ceilalţi pelerini au ieşit din paraclis. Eram cuprins de disperare şi am strigat la Igor – ghidul nostru, rugându-l să facă tot posibilul să mă aştepte şi pe mine. Îmi era frică că nu voi reuşi să intru. Voiam să apelez la bunătatea oamenilor, să-i rog să mă lase să intru în faţă, dar nu ştiam limba rusă.

În acel moment a venit la mine o frumuseţe de fată, ce părea că vine de la curţile ţarilor şi mi-a zis: „încântată să aud grăind româneşte”; am simţit că inima s-a oprit şi nu puteam să mai rostesc un cuvânt. Mă luptăm cu mine, cu gândurile mele, încercând să-mi dau seama cine este. În zadar…, îmi era ruşine că nu o recunoşteam, mi se părea că semăna cu una dintre moldovencele din anii studenţiei, dar nu. Ea s-a prezentat că fiind Olga şi mi-a zis că nu mă cunoaşte. Pe moment mi-a trecut prin minte că poate a trimis-o Sfânta Xenia, după cum bine ştiam că a procedat în alte situaţii cu cei care i-au cerut ajutorul. Am început să discutăm ca şi cum ne-am fi cunoscut de o viaţă. La intrarea în paraclis mi-a dăruit o iconiţă cu chipul Sfântului Ioan de Kronstadt, Sfânt la care ne-am închinat de asemenea în acel pelerinaj. În acele momente nu mă mai interesa nimic, aş fi vrut ca timpul să se oprească în loc, să petrec cât mai mult timp alături de Olga. La un moment dat ni s-a alăturat un alt coleg de grup care la rându-i ne-a dăruit câte o iconiţă cu Sfânta Xenia.

Timpul trecea în favoarea noastră. Dumnezeu s-a milostivit asupra noastră; colegii de grup nu şi-au dat seama de trecerea timpului. Ne-am închinat la mormântul Sfintei, am primit de la părintele un trandafir galben şi un pumn de petale de trandafir pe care le-am adus cu mine în România, şi acum după atâţia ani au un miros plăcut de mir.

Odată ieşiţi afară din paraclisul care acoperea mormântul Sfintei, ne-am întâlnit cu ceilalţi pelerini care s-au îndrăgostit pe loc de Olga. Nu era persoană care să nu o îndrăgească. Eram foarte bucuros şi mândru. Unii s-au pus pe glume, că vor să ne cunune şi altele. Tot atunci am văzut cum porumbeii din cimitir se urcau pe ghidul nostru. O scenă care m-a mişcat. La un moment dat ne-am îndreptat cu toţii spre autocar. Am făcut schimb de numere de telefon şi adrese de e-mail. I-am dat şi adresa de la hotel pentru a ne vizita. Lucru care s-a şi întâmplat dealtfel. În ultima seară a venit la hotel şi ne-a împărţit souvenir-uri; părintele Serapion şi ceilalţi au cântat câteva pricesne care au bucurat-o până la lacrimi.

După pelerinajul de la Sankt Petersburg, am păstrat legătură cu Olga pe e-mail şi telefon. La 2 ani am mers iarăşi în pelerinaj în Rusia, de dată această la Moscova şi Cercul de Aur. Am anunţat-o din timp şi pe Olga, astfel că ea a făcut în jur de 800 km pentru a veni la Mănăstirea Optina. Emoţia reîntâlnirii a fost puternică; şi de această dată pelerinii din grup s-au îndrăgostit de ea. De la Mănăstirea Optina am plecat spre Moscova.

Olga mai era cu o prietenă de-a ei „îngreunată cu un băiţel” vorba Olgăi (vezi foto în album) şi le-am rugat să vină cu noi, prilej de vreo 7 ore în care am povestit vrute şi nevrute, am şi cântat spre bucuria pelerinilor.

În grupul nostru era o domnişoară care purta pe cap o eşarfă neagră (foto în album). Pe Olga a înduioşat-o foarte mult, încât au făcut schimb de eşarfe, dar Olga nu ştia că fata intenţiona să meargă la mănăstire să se călugărească, cu toate că Olga i-a dăruit o eşarfă albă. O fi fost un semn pentru cununia cu Dumnezeu.

Anii au trecut şi am aflat că Olga s-a măritat (în album este fotografie cu soţul ei). Mai ştiu de asemenea că a fost în România la Sighişoara, dar nu mă anunţase şi eu plecam într-un pelerinaj în Sfântul Munte Athos. Sper doar că viaţa să ne dea şansa să ne reîntâlnim.

Icoana cu chipul Mântuitorului de la Mănăstirea Iviru

”Un creștin s-a rugat Domnului să-i arate cum arăta El, când a fost pe pământ. Într-o noapte, a auzit un glas spunându-i: „Dacă vrei să vezi cum arătam Eu, să mergi la Mănăstirea Iviru și în pridvorul bisericii, în partea dreaptă a ușii laterale din stânga, vei vedea chipul Meu, făcut așa cum arătam când am luat trup omenesc”. Venind creștinul, a văzut chipul Mântuitorului, chip care este de mărime naturală și s-a bucurat foarte mult, slăvind pe Mântuitorul Hristos și mulțumindu-I că nu l-a trecut cu vederea.”

Extras din cartea ”Sfantul Munte Athos Gradina Maicii Domnului” – Monah Pimen Vlad, Editura Buna Vestire