Drumul înspre Schitul Sfanta Ana

La Schitul Sfânta Ana din Muntele Athos am ajuns pentru prima dată în primăvară anului 2016.

Eram pentru a patra oară în Sfântul Munte și din milostivirea Bunului Dumnezeu, a Preacuratei Sale Maici și ale Sfintei Ana am ajuns și la acest schit. Într-una din zile, după ce am vizitat mai multe sfinte mănăstiri, am dormit la Schitul Prodromu, după care, dimineața ne-am îndreptat pașii spre Peștera Sfântul Nil Atonitul – marele izvorâtor de mir. Cărarea pe care am străbătut-o ne oferea un peisaj de vis, munte, vegetație înverzită pe ici și colo cu flori de primăvară. Pe partea stânga era marea. Am vizitat Peștera Sfântului Nil și ne-am îndreptat spre Kavsokalyvia unde am și poposit peste noapte.

Dimineață după ce ne-am închinat a trebuit să urcăm câteva sute de metri înălțime și după câțiva kilometrii parcurși am ajuns în vârful unei culmi din munte unde era amplasată o cruce din lemn. Priveliștea era de nedescris. Am poposit pentru câteva minute, am făcut fotografii, am admirat toată panorama privind în jos spre mare, spre locul unde se află Schitul Sfintei Ana cu toate chiliile din împrejurimi. La coborâre drumul a fost destul de anevoios, trebuia să fim atenți la pietrele ascuțite pentru a nu cădea sau a ne accidenta în ele. În treacăt am găsit și alte chilii. Din păcate nu le-am vizitat. Ne-am minunat la una dintre ele din cauza marmurei care a fost adusă acolo pentru construcție, întrucât nu erau drumuri pentru mașini.

Am ajuns și la Schitul Sfintei Ana, unde am fost primiți după obiceiul din Sfântul Munte cu apă, ouzo și rahat. Am intrat în biserica mare, ne-am închinat la sfintele icoane, la sfintele moaște (piciorul stâng) ale Sfintei Ana care sunt mereu calde. Tot aici este și Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana, așa cum veți observa în fotografia atașată la articol. Sunt nenumărate dovezi, fotografii ale pruncilor născuți, ce dovedesc că după ce tații lor au vizitat schitul și au făcut rugăciuni către Sfânta Ana, acestea s-au împlinit. Mulțumiți de harul primit la schit, i-am mulțumit Sfintei Ana că ne-a învrednicit să ajungem și ne-am îndreptat pașii spre Mănăstirea Sfântul Pavel.

Am ajuns încă odată la Schitul Sfintei Ana când am fost pe vârful muntelui, așa cum am descris în articolul “Pelerinaj la Paraclisul Panaghia și Vârful Athonului”.

[Best_Wordpress_Gallery id=”80″ gal_title=”Schitul Sfintei Ana”]

Pelerinajul de la Mănăstirea Marea Lavră

La Mănăstirea Marea Lavră am ajuns pentru prima dată în primăvara anului 2010. Ghidul ne spusese că pe lângă multe sfinte moaște ne vom închina și la mormântul Sfântului Atanasie al Athonului, ctitorul și fondatorul mănăstirii care nu se lasă dezgropat. Au încercat o dată călugării să deschidă mormântul, dar a început să iasă foc în jurul lui și de atunci nu au mai îndrăznit să-l dezgroape.

Odată ajunși la mănăstire, am coborât din microbuz și spre surprinderea noastră am văzut un heliport pentru aterizarea și decolarea elicopterelor. La intrare în curtea mănăstirii, în stânga, am văzut Icoana Maicii Domnului Portaitissa. Despre această icoană se spune că un musulman a tras câteva gloanțe în ea și unul a ricoșat în el, omorându-l. Pe partea dreaptă se află magazinul bisericesc, unde se poate cumpăra printre multe lucruri și smirnă naturală sub formă de bucăți de piatră.

Tot la intrarea în curte pe partea dreaptă este biserica închinată Maicii Domnului unde se află icoana făcătoare de minuni „Cucuzelița”.

Am intrat în curte și ne-am îndreptat spre arhondaric pentru a primi cazare. O persoană ne-a primit după cum este obiceiul în Sfântul Munte cu rahat, un pahar de ouzo, apă și cafea. După ce ne-am cazat am ieșit să vizităm mănăstirea și împrejurimile. Am mers și la Peștera Sfântului Ioan Cucuzel. În drum spre peștera am văzut și osuarul. Tot pe acest drum, se merge și la bisericuța construită într-o singură zi. Alături de această bisericuță se mai vede și acum altarul folosit pentru jertfele idolești de către păgâni. Pe această piatră sunt sculptate câteva zeități, se observă foarte bine locul unde se jertfeau persoanele și șănțulețele pe unde curgea sângele lor.

Ne-am întors la mănăstire și așteptam vecernia. Am profitat de timpul liber pentru a merge să-mi fac pravila la troița din curtea mănăstirii unde se află Icoana Maicii Domnului „Eleovritissa (Izvorâtoarea de untdelemn)”. Era o liniște deplină, din când în când deranjat doar de prezența unor pisici care alergau prin curte.

După slujba Vecerniei ne-am închinat la sfintele moaște: capul Sfântului Nil Izvorâtorul de Mir, capul Sfântului Vasile cel Mare, Crucea Sfântului Atanasie, capul Sfântului Ioan Cucuzel, mâna Sfântului Apostol Andrei, o bucată din lemnul Sfintei Cruci, Crucea Sfântului Atanasie și multe altele.

Am mers la masă în cea mai veche trapeză din Sfântul Munte Athos. Mesele sunt din piatră, aceasta tocindu-se de-a lungul vremii.

A urmat Pavecernița oficiată în paraclisul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”. Un prilej pentru a ne închina la sfânta icoană „Cucuzelita”.

După miezul nopții am participat la utrenie și la sfânta liturghie. Ne-am luat blagoslovenie de la stareț, acesta poftindu-ne să luăm loc în strane.

În această mănăstire există tradiția ca un călugăr să meargă cu cartea în mâna de la o strană la alta, spunând rugăciunile cu voce joasă. Am întrebat despre acest obicei și ni s-a spus că pe vremuri nu erau cărți îndeajuns, sau erau călugări care nu știau carte, și atunci un călugăr fugea de la o strană la alta și spunea rugăciunile pentru ca, pe urmă, cei din strană să le repete.

La mănăstirea Marea Lavră, din când în când călugării fac o agheazmă care se cheamă “Aspidiană”.

Se spune că pe timpul Sfântului Atanasie, a venit un împărat din India să se închine la mănăstire și sfântul Atanasie s-a plâns că mor călugări și pelerini mușcați de șerpi.

Auzind aceasta, împăratul, la întoarcere în țară, i-a trimis Sfântului Atanasie o limba de aspidă, pe care mănăstirea o păstrează în biblioteca mănăstirii și o scoate de fiecare dată când se face această agheazmă. Agheazma are puteri miraculoase nu doar pentru cei mușcați de șarpe, cât și pentru cei bolnavi sau demonizați.

În fața bisericii mari a Lavrei, se află doi chiparoși care au fost răsădiți – unul de Sfântul Atanasie și altul de ucenicul lui. Se povestește că, într-un timp, pe când Sfântul Atanasie se afla la rugăciune, a văzut o mulțime de diavoli, care se înarmau împotriva călugărilor, zicând: „Mult rău ne-a făcut acest Atanasie, venind în acest loc pustiu, care era al nostru, și adunând sute de călugări care ne ard cu rugăciunea! Hai să năvălim asupra lor și să-i izgonim”. Atunci, Sfântul Atanasie și-a luat bastonul, care era din fier și a început să-i lovească, gonindu-i din mănăstire. Pe când îi izgonea și mai rămăseseră o parte din ei, ce se urcaseră în chiparoșii mănăstirii, s-a auzit vocea Maicii Domnului care a zis:
– Ce faci, Atanasie?
Alung spurcăciunile acestea, care nu lasă călugării în pace, a răspuns sfântul.
– Lasă-i, căci aceștia sunt mântuirea voastră, căci fără ei a-ți cădea în trândăvie; dar așa, cu cât veți fi războiți mai tare, cu atât veți lupta și voi mai mult, încununându-vă.
și așa au mai rămas în Lavră diavolii care se cățăraseră în chiparoși. De la această minune se păstrează o vorbă în Lavră: atunci când iese vreo ispită, auzi pe câte un călugăr zicând: „Iarăși au coborât cei din chiparoși”.

Între cei doi chiparoși, se află un vas foarte mare, din marmură, în care se face agheasmă la hramul mănăstirii. Odată, când a venit sultanul în Lavră și l-a văzut, i-a plăcut foarte mult și a poruncit să-i fie adus la Constantinopol, pentru a face baie în el. Auzind acestea, unul din călugări a luat un ciocan mare și a lovit vasul, crăpându-l într-o margine. Văzând sultanul aceasta, a poruncit ca pe acel călugăr să-l spânzure de unul din chiparoși. Apoi, văzând vasul crăpat, a renunțat să-l mai ia.

Pe timpul cruciaților, Mănăstirea Lavra a avut o cădere. Doi preoți din Lavra, din cauza fricii și fiind siliți de trimișii papei de la Roma, au acceptat să slujească Liturghia împreună cu catolicii. După moartea lor, acei doi preoți au rămas neputreziți. De câte ori au fost îngropați, pământul arunca trupurile lor afară. Arătau îngrozitor! Le crescuseră părul și unghiile. Lucrul acesta s-a petrecut până mai recent, când Mănăstirea Lavra i-a luat și i-a dus într-o peșteră la malul mării și au zidit-o. Acești doi preoți neputreziți au fost văzuți de un părinte român, care se mai află în viață.

Doresc să-i mulţumesc Părintelui Vlad Pimen pentru îngăduinţa de a posta pe blog fragmente din cartea Sfinţiei Sale: ” Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului – Editura Buna Vestire”.

[Best_Wordpress_Gallery id=”67″ gal_title=”Marea Lavra”]

În vizită la Mănăstirea Iviru – Sfântul Munte Athos

La Mănăstirea Iviru am ajuns pentru prima dată în anul 2010, primăvara, în postul mare. Era primul meu pelerinaj în Sfântul Munte Athos. În acea zi am vizitat cele mai multe mănăstiri – în jur de 8. Am călătorit destul de mult cu microbuzul. Unul dintre colegi ne citea despre mănăstirele din Sfântul Munte. Profund mișcat de cele ce auzeam, aproape că nu mai vedeam mirificul peisaj.

Drumul era șerpuit, pe alocuri câte un deal și o vale, uneori mai treceam cu mașina peste un pârâiaș. La un moment dat am ajuns și la Mănăstirea Iviru. Am lăsat mașina la baza drumului, aproape de malul mării. Apoi am urcat până la mănăstire.

În drum spre mănăstire ne-am potolit setea de la un izvor cu apă rece situat pe partea stângă. Ajunși la poartă mănăstirii, am intrat și a trebuit să traversăm un culoar care ducea în curte. Pe acest coridor era amplasat un cufăr de lemn vechi. Ghidul ne-a spus că acest cufăr era pus în cinstea minunii pe care a făcut-o Maică Domnului cu un călugăr pelerin foarte sărac, acesta neavând bani de o pâine.

Tot pe acest coridor erau și câteva icoane reprezentative cu Maica Domnului și acest călugăr, cât și o parte din scenele cu minunea Maicii Domnului Portărița când a ajuns pentru prima dată la Mănăstirea Iviru.

Pe partea dreapta era magazinul. Aici vindeau niște băieți români, care ne-au servit cu apă rece și rahat turcesc după cum este obiceiul. În magazin se găsesc foarte multe obiecte religioase.

Eram nerăbdător să întâlnesc sfânta icoană Portărița. Recunosc că până atunci doar visam la această sfânta icoană; n-aș fi crezut că voi ajunge vreodată. Dar din milostivirea Maicii Domnului și cu ajutorul Bunului Dumnezeu am reușit să ajung și să ma închin la icoana originală.

Prima dată am intrat în biserica mare, ne-am închinat la sfintele icoane, iar la ieșire am intrat într-o cameră destul de mare, unde erau foarte multe sfinte moaște. Nu am văzut în viață mea atât de multe moaște la un loc. Îți venea să nu mai pleci de acolo.

La ieșire ghidul ne-a dus la o pictură care-l reprezintă pe Iisus Mântuitorul așa cum era în viață, după cum bine i-a spus în vis unei persoane.

După ce ne-am închinat, am mers în paraclisul închinat Icoanei Portărița. Am fost marcați de măreția icoanei, de puterea și dragostea pe care o emană. Icoana avea 12 candele. Mulți dintre închinători au lăsat ca ofrandă bijuterii sau cruciulițe de aur. Nu știam ce să-i mai cerem Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Aveam impresia că este vie lângă noi. La ieșire pe un perete din partea dreapta sunt pictate toate scenele cu istoricul acestei sfinte icoane.

Am avut ocazia să văd această sfântă mănăstire de mai multe ori și în anotimpuri diferite. În ultimul pelerinaj, în apropierea mănăstirii am găsit copaci cu fructe coapte de smochine. Tot in ultimul pelerinaj in camera cu sfinte moaște am găsit și o cruce mare de vreo doi metri și ceva înălțime, destul de veche. Din păcate nu am fost cazați niciodată la această mănăstire și nici la slujbe nu am participat.

Mulțumiți de întâlnirea cu Maica Domnului ne-am îndreptat pașii spre izvorul cu aghiasmă. Izvor care a luat ființă în momentul în care pusnicul și cuviosul Gavriil a atins pământul, după ce a luat icoana de pe mare. Am băut din sfânta aghiasmă, ne-am luat câte o sticlă pentru cei din țară și ne-am urcat în microbuz pentru a pleca spre altă mănăstire.

[Best_Wordpress_Gallery id=”63″ gal_title=”Iviru”]

 

Minunile Maicii Domnului-Portărița

Istoria acestei icoane este următoarea:

Pe timpul împăratului Teofil, luptătorul împotriva sfintelor icoane, se afla în una din cetățile Niceei o văduvă care avea o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul în brațe, mare și frumoasă. Icoana era păstrată într-un mic paraclis în care, zilnic, împreună cu fiul ei, înălța rugăciuni către Mântuitorul și Născătoarea de Dumnezeu. Înștiințându-se ostașii trimiși de împărat că văduva are o icoană în paraclis, au venit la ea și i-au zis:
– Am venit să împlinim porunca împăratului, care a spus să distrugem toate icoanele. Dacă vrei să nu-ți luăm icoana, atunci să ne dai bani și nu te vom mai supăra.
Atunci văduva i-a rugat să vină în ziua următoare și le va da bani. După plecarea ostașilor, văduva împreună cu fiul ei au luat icoana Maicii Domnului și au dus-o la malul mării, care se afla în apropiere și, cu lacrimi în ochi, au zis către Maica lui Dumnezeu: „Să nu te superi pe noi, Preabună Stăpână, dar fără voia noastră trebuie să ne despărțim de preasfânta ta icoană, ca să nu fie batjocorită de ostașii împăratului”.
Apoi luând icoana, au pus-o pe apă dar icoana a rămas dreaptă și a pornit pe mare ca și cum ar fi fost purtată de o mână nevăzută. Atunci văduva a zis către fiul ei:
– Eu sunt bătrână și nu mai am mult de trăit. De aceea, cu dragoste primesc să mor pentru dragostea Maicii Domnului și a lui Hristos. Iar tu, fiul meu, du-te la Sfântul Munte și slujește Maicii Domnului!”. Ascultând de îndemnul mamei sale, a plecat spre Sfântul Munte, după ce s-au îmbrățișat cu lacrimi în ochi.
A doua zi venind ostașii și văzând că icoana nu mai este iar bătrâna nu are de unde să le dea bani, au ucis-o fără milă, iar fiul ei a venit la Sfântul Munte unde s-a călugărit și s-a nevoit, spunând părinților cele despre icoană. După ani de nevoință și-a dat sufletul în mâinile Maicii Domnului.
Într-una din zile, părinții mănăstirii au văzut un stâlp de lumină care se înălța din mare până la cer. Adunându-se cu toții, s-au dus la malul mării să vadă această preaslăvită minune. Atunci au cunoscut că era o icoană care stătea în picioare pe mare. Urcându-se într-o barcă au încercat să se apropie de ea, dar icoana se depărta, nevoind să fie luată de ei. Încercând de mai multe ori și neputând reuși nimic, s-au întors în mănăstire și au început să se roage Maicii Domnului, ca să le dea în mâinile lor preasfânta ei icoană. După multe rugăciuni, Maica Domnului s-a arătat unui pustnic care locuia mai sus de mănăstire, cu numele Gavriil și i-a zis: „Să cobori la malul mării și să iei icoana mea, că vreau să mă dăruiesc vouă”. Ascultând de porunca Maicii Domnului, pustnicul a coborât la malul mării. Însemnându-se cu semnul crucii, a pășit pe mare ca pe uscat, iar icoana a venit pe apă în întâmpinarea lui. Luând-o în brațe și sărutând-o cu mare evlavie, a adus-o pe uscat. Când a pus piciorul pe pământ, în locul acela a izvorât un izvor, care curge și astăzi și care este numit „Agheasma Maicii Domnului”. Izvorul este la nivelul mării, dar are apă dulce, iar celor care o iau cu credință, le este vindecătoare de boli.
Ieșindu-i înainte toți preoții îmbrăcați în veșminte, au dus-o cu mare cinste în biserică, unde au făcut Priveghere în cinstea Maicii Domnului. După terminarea slujbei, au încuiat biserica și s-au retras cu toții la chilii, preaslăvind pe Preacurata Stăpână. A doua zi, când a intrat paracliserul pentru a aprinde candelele, a văzut cu mirare că icoana Maicii Domnului dispăruse. Plin de spaimă, a plecat și a spus starețului de acest lucru. Căutând-o cu toții, au aflat-o că stătea în aer deasupra porților mănăstirii. Făcând rugăciuni, au luat-o și au dus-o din nou în biserică, dar a doua și a treia zi s-a repetat același lucru. Părinții, fiind în nedumerire, se rugau cu lacrimi Maicii Domnului să le arate ce trebuie să facă. Atunci, Maica Domnului s-a arătat din nou pustnicului Gavriil și i-a zis: „Spune părinților că am venit aici să îi păzesc eu pe ei, nu ei să mă păzească pe mine; de aceea, să nu mă mai supere ducând icoana mea în biserică”.
Aflând starețul de toate acestea, a poruncit să se facă un paraclis la poarta mănăstirii, unde au așezat icoana și unde se află până în ziua de astăzi.

Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, fiica țarului Rusiei, Alexei, s-a îmbolnăvit foarte grav. După nenumărate încercări pe la mulți doctori din acea vreme și-a întors nădejdea către Maica Domnului, rugând-o cu credință. Atunci, Maica Domnului i-a descoperit că, dacă se va aduce din Sfântul Munte o copie a icoanei ei de la Mănăstirea Iviru, se va vindeca. La rugămintea țarului, au venit doi monahi de la mănăstire aducând o copie a icoanei Maicii Domnului. Când au ajuns cu icoana la curtea împărătească și s-au închinat cu toții, fiica țarului s-a făcut imediat sănătoasă. Drept mulțumire, țarul a dăruit Mănăstirii Iviru o mănăstire din Moscova, închinată Sfântului Ierarh Nicolae, care a devenit metocul Ivirului.

Altădată, a venit la mănăstire un orb din naștere. Aici, s-a rugat Maicii Domnului, făgăduind că dacă îl va vindeca, primul lucru pe care îl va vedea când va deschide ochii, îl va face din argint și-l va dărui mănăstirii. Maica Domnului i-a ascultat rugăciunea și i-a deschis ochii, care nu văzuseră niciodată lumina soarelui. Primul lucru pe care l-a văzut, a fost un lămâi. Mulțumind cu lacrimi Maicii Domnului și-a împlinit făgăduința, aducând un lămâi, destul de mare, făcut din argint și l-a pus în fața icoanei. De atunci, în fiecare an la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, se scoate și acest lămâi și se pune în fața icoanei, pentru amintirea minunii și spre slava Prea-sfintei Fecioare.

Într-o zi, a trecut pe la mănăstire un sărac, care era foarte flămând. S-a apropiat de portar și l-a rugat să-i dea o bucată de pâine, însă portarul l-a alungat fără milă, zicându-i: „Dacă vrei pâine, să aduci bani și îți voi da”. Neîndrăznind să mai zică vreun cuvânt, săracul a pornit pe cărarea ce ducea spre Kareia. Mergând puțin mai sus de mănăstire, fiind flămând și obosit, s-a așezat pe o piatră la umbra unui copac. Izbucnind în lacrimi, a zis:
– Maica Domnului, tu vezi că îmi este foame și nu mai pot. Dă-mi, te rog, o bucată de pâine!
Stând el așa și plângând, vede o femeie apropiindu-se de el și zicându-i:
– De ce plângi, omule?
Nu mai pot de foame și am fost la portarul mănăstirii să-i cer pâine, dar el m-a alungat, spunând să-i aduc bani, a zis săracul, continuând să plângă.
Atunci femeia, dându-i un ban de aur, i-a zis:
– Nu mai fi necăjit, omule! Ține banul acesta și-l dă portarului, ca să-ți dea pâine. Și să-i mai spui că, dacă vor mai continua așa, le voi lua belșugul din mănăstire.
Săracul a mulțumit femeii și, plin de bucurie, s-a dus la portar, zicându-i:
– Dă-mi o bucată de pâine și îți voi da banul acesta.
Luând portarul banul, a văzut că este din aur și, minunându-se, l-a întrebat unde l-a găsit. Atunci săracul i-a povestit cum i l-a dat o femeie. Ascultând cu atenție cele spuse de sărac, a înțeles că s-a întâmplat un lucru minunat, deoarece în Sfântul Munte nu intră femei. L-a luat pe sărac și au mers la stareț, spunându-i de cele întâmplate. Atunci au înțeles că a fost Maica Domnului, ocrotitoarea celor necăjiți. Mergând la icoana Maicii Domnului, au văzut că lipsea un galben din salba ei, fiind chiar banul adus de sărac. Privind la icoana Maicii Domnului și închinându-se cu evlavie, săracul a recunoscut în icoană pe femeia care i s-a arătat.
Mustrând pe portar pentru nemilostivirea lui și dându-i canon, starețul a hotărât ca, de atunci, să se pună la poarta mănăstirii un cufăr, în care să fie pusă zilnic pâine pentru cei săraci. Acest obicei se păstrează până în ziua de astăzi.

Într-un timp oarecare, Amira, împăratul perșilor, s-a pornit cu război asupra Constantinopolului. Acesta avea oștire fără de număr pe uscat și pe mare. Aflând că în Sfântul Munte se află multe mănăstiri, a luat cu el cincisprezece corăbii de război și îndreptându-se spre Sfântul Munte, a debarcat la Mănăstirea Iviru. Monahii, văzând mulțimea perșilor care se apropiau, au luat sfintele odoare, dimpreună cu icoana Maicii Domnului și s-au ascuns în turnul mănăstirii. După ce perșii au jefuit tot ce au vrut din mănăstire, au adus funiile de la corăbii și le-au legat de cupola bisericii, ostenindu-se să o dărâme, țipând și urlând. Văzând acestea, monahii care erau în turn au început să strige către Dumnezeu din adâncul inimii: „Scoală-Te, Doamne, ajută-ne nouă și nu ne părăsi până în sfârșit. Au intrat dușmanii în moștenirea Ta și vor să strice biserica Ta”. Acestea și multe altele zicând, au înălțat icoana Maicii Domnului în sus, strigând cu lacrimi: „O, Stăpână! Oare nu ai spus tu că ne vei fi păzitoare și ocrotitoare? Cu toate că suntem nevrednici și păcătoși, dar, te rugăm Stăpână, nu ne lăsa, ca nu cumva să zică vrăjmașii noștri: Unde este Dumnezeul lor?”. Apoi au cântat Apărătoare Doamnă…
Făcând ei multe rugăciuni, Preasfânta Fecioară nu i-a trecut cu vederea, ajutându-i astfel: Făcându-se seară, Amira cu ostașii lui s-au urcat în corăbii, dar la puțin timp s-a ridicat furtună mare care a sfărâmat toate corăbiile, rămânând întreagă numai cea a lui Amira împreună cu cei ce se aflau în ea. A doua zi, după ce s-a luminat de ziuă, văzând Amira cele întâmplate, a ieșit la uscat și, căzând în genunchi, și-a presărat țărână pe cap. Venind din nou în mănăstire (dar nu cum venise cu o zi înainte, plin de mândrie, ci smerit și umilit), a adus cu el aurul pe care îl avea în corabia lui și l-a dat celor din mănăstire, zicând: „Am cunoscut puterea Dumnezeului vostru. Luați acest aur și întăriți zidurile mănăstirii făcându-le mai înalte, ca să nu mai poată dușmanii voștri să vă mai facă vreun rău. Rugați-vă pentru mine, ca să nu pățesc și eu ceea ce au pățit tovarășii mei”.

Altădată, venind pirații, un arab dintre ei cu numele Varvaros a lovit cu cuțitul în chipul Maicii Domnului, din care a început să curgă sânge. Văzând Varvaros aceasta, s-a căit pentru fapta sa și, părăsind faptele lui cele dintâi, a rămas în mănăstire, unde s-a botezat și s-a călugărit, făcând multă pocăință. Ajungând la înalte măsuri duhovnicești s-a sfințit, cunoscându-se sub numele de Sfântul Varvaros.

Într-una din zile, terminându-se vinul, s-a arătat Preasfânta Stăpână umplând toate butoaiele. La fel s-a întâmplat cu uleiul și cu celelalte alimente, care se sfârșiseră. Același lucru se întâmplă până în ziua de astăzi, păstrându-se nemincinoasă făgăduința Maicii Domnului de a ocroti mănăstirea.

De multe ori, venind turcii și cerând aur de la călugări, aceștia le ziceau: „Noi nu avem de unde să vă dăm. Mergeți, dacă vreți și luați din podoabele care sunt agățate la icoana Maicii Domnului”. Atunci turcii, privind cu frică la icoana Maicii Domnului, ziceau: „De acolo nu îndrăznim să luăm, căci ne temem de privirea Maicii Domnului, care ne îngrozește”. Și așa plecau, fără să ia nimic.
Se spune că, aproape de sfârșitul lumii, va pleca icoana Preasfintei Fecioare din nou pe apă, precum a venit și atunci, călugării vor avea binecuvântarea să plece fiecare unde va voi, căci se va lua acoperământul Maicii Domnului de pe Sfântul Munte. Proorociile spun că, atunci când vor intra femeile în Sfântul Munte, va pleca și icoana.

Doresc să-i mulţumesc Părintelui Vlad Pimen pentru îngăduinţa de a posta pe blog fragmente din cartea Sfinţiei Sale: „Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului – Editura Buna Vestire”.

Pelerinajul la Schitul Sfântului Andrei

În primul pelerinaj efectuat în Sfântul Munte Athos am fost și la Schitul Sfântului Andrei, cea mai mare biserică din Sfântul Munte. Ajunsesem spre finalul slujbei.

Ne-am închinat la sfintele icoane și la fruntea Sfântului Apostol Andrei. Am fost foarte impresionat de măreția bisericii, și de icoana care-l reprezenta pe Sfânt, aceasta având înfășurat în jurul ei metania lui. După ce ne-am închinat, ne-am îndreptat spre arhondaric pentru cazare. Am primit un dormitor în care era o sobă în mijloc cu burlan. Seara ne-am aprins focul pentru a ne încălzi. Ne-am ocupat paturile, apoi am ieșit în curtea mănăstirii. Am profitat de faptul că biserica era deschisă și am intrat să ne închinăm în voie. Apoi am decis să mergem ca să vizităm Mănăstirea Cutlumuș și Panaguda – Chilia Părintelui Paisie Aghioritul.

Ghidul ne-a spus că această sfântă mănăstire (Cutlumuș) cândva a fost a românilor. În fața mănăstirii era un izvor cu apă rece din care ne-am potolit setea. Vremea era frumoasă; soarele străbătea cu razele lui printre arborii înfrunziți. Ajunși la Panaguda, a trebuit să batem la portiță cu un ciocănel într-o bucată de fier și să așteptăm să iasă un călugăr în întâmpinarea noastră. Am așteptat câteva minute cu frica în sân că poate nu va ieși. La portiță era un izvor și o cutie de plastic cu capac plină cu rahat turcesc. Călugărul ne-a invitat să servim din cutie și să bem câte o cană cu apă, după care ne-a poftit în casă. Ne-am închinat la micuța catepiteasmă din paraclisul situat în casă, am primit câte o iconiță în dar luându-ne blagoslovenie de la călugăr și am plecat. La întoarcerea în mănăstire un călugăr ne-a întrebat dacă vrem să dăm o mână de ajutor la cărat de lemne. Am ajutat cu drag. O parte cărau lemnele cu roaba, iar eu și încă un coleg de grup le stivuiam într-o magazie până am auzit clopotul care ne chema la slujbă. Am participat la vecernie, prilej de a ne închina la sfintele moaște (în Sfântul Munte este tradiția ca la finalul vecerniei să scoată sfintele moaște din altar pentru închinare), iar apoi am fost invitați la trapeză în cea mai deplină ordine și liniște. La final părintele stareț a ținut o scurtă predică în limba greacă din care nu am înțeles nimic, în schimb timbrul vocal și modul în care rostea cuvintele reușea să atingă corzile sufletului și să le facă să vibreze. La sunetul clopoțelului ne-am ridicat toți în picioare, s-a făcut rugăciunea de mulțumire și o cântare către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Starețul și încă doi călugări stăteau în lateral lângă ușă, binecuvântând călugării și pelerinii care ieșeau din trapeză. Aveam impresia că trec printre linii de laser, se simțea din plin binecuvântarea lor. Câțiva dintre noi am fost rugați să ajutăm la debarasarea meselor. A urmat și pavecernița scurtă de jumătate de oră. O parte dintre pelerini au mers la magazinul bisericesc, după care toată lumea s-a dus la dormitoarele lor. Am fost înștiințați că Sfânta Liturghie va începe în jurul orei 2.00 dimineața.

N-a fost nevoie să aud ceasul pentru că mă trezisem din senin, peste tot simțeam lucrarea îngerului păzitor. Am auzit toaca și clopotele care răsunau în tot muntele. Ne-am îndreptat pașii spre mănăstire. De la dormitor și până în biserică am simțit briza mării. Ne-am închinat la o parte dintre sfintele icoane, după care am fost invitați de un călugăr să ocupăm fiecare câte o strană (scaun). Sfânta Utrenie s-a slujit în unul din altarele laterale, iar Sfânta Liturghie în altarul principal. Chiar dacă slujba s-a ținut în greacă ne-a fost ușor să identificăm fiecare moment al slujbei. Călugării cântau îngerește. Niciodată n-am mai avut asemenea trăiri. Simțeam că cerul se unește cu pământul. La final, ne-am închinat pentru ultima dată la sfintele icoane, fiecare cu rugăciunile și năzuințele lui. Nu credeam că voi mai ajunge acolo, dar Bunul Dumnezeu mi-a orânduit să merg de mai multe ori.

Am fost invitați la masă, după care ne-am dus spre dormitor pentru a ne lua bagajele și apoi am pornit spre Kareia pentru a ne îndrepta spre altă destinație.

[Best_Wordpress_Gallery id=”34″ gal_title=”Schitul Sfantului Andrei”]

Pelerinajul la Mănăstirea Vatopedu

În primul pelerinaj efectuat în Sfântul Munte Athos, după ce am vizitat Mănăstirea Dionisiu, Mănăstirea Sfântul Pavel și Schitul Lacu, în următoarea zi când am vizitat 8 mănăstiri, am fost și la Mănăstirea Vatopedu.

Drumul până la mânăstire a fost mai lung, șerpuind printre dealurile și pădurile din munte cu vegetație specific mediteraneană. La un moment dat am ajuns la un punct de control, care este singurul de astfel din Sfântul Munte, înafară de cel din portul Dafni în care sunt verificați pelerini la plecarea din munte. Am înțeles de la ghid că persoana de control după ce ridică bariera anunță la Mănăstirea Vatopedu numărul pelerinilor care urmează să ajungă să viziteze mănăstirea sau să se cazeze.

Ajunși la mănăstire, am fost întâmpinați la intrare deasupra porții de Icoana Maicii Domnului Pirovolitisa (Împușcata) și imediat pe partea dreaptă de un călugăr care ne-a întrebat dacă suntem doar în vizită sau ne și cazăm. Pe partea stânga era magazinul în care am intrat pentru cumpărături după ce ne-am închinat în biserică și la icoanele făcătoare de minuni: Maica Domnului Vimatarisa sau Ctitoriţa, Maica Domnului Paramitia (Mângâietoarea), Maica Domnului Esfagmeni (Înjunghiata), Maica Domnului Antifonitria (împotrivă Glăsuitoarea), Maica Domnului Eleovritissa (Izvorâtoarea de ulei), Maica Domnului Pantanassa (Atotîmpărăteasa).

Tot aici ne-am închinat la cea mai mare parte din Brâul Maicii Domnului împletit de dânsa din păr de cămilă și pe care l-a purtat și când îl avea în pântece pe Iisus. De asemenea, ne-am închinat și la capul Sfântului Ioan Gură de Aur care are urechea stângă întreagă, ureche la care Sfântul Apostol Pavel ii tălmăcea scrierile sale. În mănăstire se mai găsesc moaștele a peste 200 de sfinți, o bucată din Sfânta Cruce a Mântuitorului și Crucea Împăratului Constantin cel Mare.

Eram toți cuprinși de emoții, unii dintre noi cu greu și-au stăpânit lacrimile. Ghidul ne-a povestit că un pelerin rus venise să se închine la Sfânta Icoană Pantanassa pentru că avea o fetiță bolnavă de cancer. Când s-a întors acasă, curtea casei sale era plină de oameni pentru că-i murise fetița. Atunci cuprins de durere a căzut peste sicriul fetiței având în mână o iconiță a Maicii Domnului Pantanassa și brâul cu sticluța de ulei pe care le primește fiecare pelerin care se închină la această mănăstire. Pe loc s-a întâmplat o mare minune, fetița înviind.

„Despre această mănăstire, închinată Bunei Vestiri a Maicii Domnului, se spune că a fost construită de împăratul Teodosie cel Mare. Aceasta s-a petrecut astfel: Fiind furtună pe mare și fiul împăratului, Arcadie, călătorind cu o corabie, pe când se afla pe punte, a fost luat de un val și aruncat în mare. După multe căutări zadarnice, cei care îl însoțeau, deznădăjduiți, au renunțat la gândul de a-l mai găsi și, întristați, au tras corabia la un liman care se afla în apropiere, chiar în locul în care se află astăzi mănăstirea. Când au coborât pe uscat l-au aflat pe copil dormind liniștit sub o tufă de rugi. Plini de bucurie l-au trezit și l-au întrebat cum a ajuns acolo. Atunci el le-a spus că, atunci când a căzut în mare, a văzut o femeie frumoasă, în haine strălucitoare, care l-a luat de mână și i-a spus să nu-i fie frică. După ce l-a scos la uscat, s-a făcut nevăzută. Au înțeles cu toții că a fost Maica Domnului. Aflând împăratul Teodosie despre toate acestea, s-a hotărât să zidească, drept mulțumire, o mănăstire în cinstea Maicii Domnului. Numele mănăstirii de „Vatopedu” vine tot de la această minune, căci „Vatopedu”, în traducere, înseamnă „copilul din tufe”.
Pe la începutul secolului al X-lea, mănăstirea a fost distrusă de pirați, iar la anul 972 a fost refăcută de trei ctitori: Atanasie, Antonie și Nicolae. În această mănăstire au viețuit și sunt cunoscuți un număr de patruzeci și trei de sfinți, între care Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Nicodim, principele Rațco împreună cu tatăl său, regele Ștefan Nemania (care mai târziu, în călugărie au luat numele de Sava și Simion), Sava cel nebun pentru Hristos, Cuviosul Evdochim, Sfântul Maxim Grecul – luminătorul rușilor, Cozma Etolul, noul cuvios Ioachim și alții. Mulți împărați bizantini au ajutat Mănăstirea Vatopedu, precum Constantin al IX-lea Monomahul, Mihail al VII-lea, Nichifor Votaniadis, dinastia Comnenilor, Andronic al II-lea Paleologul, Ioan Cantacuzino și alții. De asemenea, au ajutat-o domnii Serbiei și țarii Rusiei. Foarte mult au ajutat-o Voievozii Moldovei și Valahiei, precum Ștefan cel Mare și Sfânt, Neagoe Basarab, familiile domnești Ghica, Cantemir, Mavrocordatu, Calimahi, Moruzi, Ipsilanti și Șuțu”.

La primul pelerinaj îmi amintesc că băiatul elev la teologie și-ar fi dorit mult să rămână la această mănăstire. Din auzite, am înțeles că s-a călugărit într-o mănăstire din județul Vaslui.
Îmi amintesc că în al doilea pelerinaj, părintele care ne-a dus cu mașina ne spunea că undeva în dealul din fața mânăstirii este locul cu cei doi călugări afurisiți care s-au învoit să slujească cu catolicii.

Din păcate de câte ori am fost în pelerinaj în Sfântul Munte niciodată n-am fost cazaţi la această sfântă mănăstire.

Doresc să-i mulţumesc Părintelui Vlad Pimen pentru îngăduinţa de a posta pe blog fragmente din cartea Sfinţiei Sale: ” Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului – Editura Buna Vestire”.

[Best_Wordpress_Gallery id=”30″ gal_title=”Vatopedu”]

 

Pelerinajul la Schitul Kavsokalivia

Asa cum v-am spus în articolul Pelerinaj la Peștera Sfântului Nil – Izvorâtorul de mir, după vizitarea peșterei ne-am îndreptat spre Schitul Kavsokalivia.

Pe drum ne prinsese un pic ploaia. Odată ajunși la schit am fost primiți de către starețul schitului care ne-a cazat în camere de câte trei-patru persoane. Ne aștepta cu mâncarea caldă pentru că știa că trebuie să ajungem. Era postul mare. Mâncarea a fost foarte bună: se vedea că a fost binecuvântată.

Știu că la mănăstiri este obiceiul ca bucătarul să meargă dimineața să ia binecuvântare de la stareț și de la Icoana Maicii Domnului. Unii își iau foc cu o lumânare de la candela din fața icoanei, pentru a aprinde focul de la bucătărie.

După ce am mâncat am cumpărat suveniruri de la părintele, mulțumindu-i pentru ospitalitate. Apoi ne-am îndreptat la camere pentru primenire.

La puțin timp am ieșit să vizităm mormântul Sfântului Acachie Kavsokalivitul și chilia părintelui Porfirie. Am făcut fotografii, peisajul era superb. O liniște deplină care făcea duet cu zgomotul valurilor. În zonă își făcuse casă un creștin care a renunțat definitiv la lume. Am trecut și pe lângă casa acestui creștin, am și poposit nițel pe o banca din curtea lui. Ne spuneam în sinea noastră: „ce-ar putea fi mai frumos de atât?: să ai în față cât cuprinzi cu ochii marea și în spate să simți puterea muntelui, toate împletindu-se cu rugăciunea către Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții”.

La venirea serii trebuia să aprindem focul, așa că am mers la niște băieți din Albania care locuiau acolo și le-am cerut un topor pentru a face surcele de aprins focul. Cum am crescut la țară mi-a fost foarte ușor să aprind focul spre surprinderea celorlalți. La un moment dat nu mai puteam sta de căldură, a trebuit să deschidem ferestrele.

O altă magie, sunetul focului și vuietul valurilor care se izbeau puternic de mal. Organizatorul grupului începea să fie preocupat deoarece exista riscul să nu mai circule vapoarele. Seara târziu ne-am făcut rugăciunile și am mers la somn. Băieții din Albania aveau niște molari pentru transportarea bagajelor sau a pelerinilor care doreau acest lucru. Dimineață ne-am trezit, părintele venise de la chilia lui, ne-a pus la masă, după care am vizitat biserica mare. Era foarte veche, dar de o frumusețe și pace deplină. Ne-am închinat, după care am cântat câteva tropare. Cu noi mai era și un grup de pelerini ruși.

Cu toții i-am mulțumit lui Dumnezeu și părintelui pentru tot și ne-am îndreptat spre Schitul Sfânta Ana.

[Best_Wordpress_Gallery id=”25″ gal_title=”Kavsokalivia”]

Pelerinajul la Peștera Sfântului Nil – Izvorâtorul de mir

În primăvara anului 2016 aveam să ajung pentru prima dată la Peștera Sfântului Nil – Izvorâtorul de mir.

Era un vis, o dorință care mă rodea de la primul pelerinaj efectuat în Sfântul Munte Athos în anul 2010. Îmi amintesc că în al doilea pelerinaj am vrut să merg cu nepotul meu să vizităm peștera sfântului.

Eram la Schitul Prodromu, și unul dintre călugari ne-a spus că drumul până la peșteră este de aproximativ o oră și jumătate, și, dat fiind faptul că era spre seară, ne-a sfătuit să nu plecăm, mai ales că nu cunoșteam nici drumul până acolo. Desigur că i-am mulțumit lui Dumnezeu că m-a ajutat să ajung iarăși în Sfântul Munte și mai ales că am vizitat Mănăstirea Esfigmenu. Și totuși în sufletul meu creștea această dorință, ca pe lângă multe altele în ceea ce privește vizitarea locurilor sfinte.

În anii următori am mers iarăși în Sfântul Munte cu promisiunea făcută din partea organizatorului că voi ajunge la peșteră, dar din cauza vremii și a unor colegi de grup nu am mers la Peștera  Sfântului Nil. Mi-am zis că nu sunt vrednic să ajung acolo, m-am retras într-un loc și am dat frâu liber lacrimilor… De ce să nu recunosc și un pic urii asupra colegilor de grup… Bunul Dumnezeu să mă ierte. M-am împăcat cu gândul și de la Schitul Prodromu am mers la Mănăstirea Sfântului Pavel, iar dimineață după terminarea slujbei, pe la ora 6, am plecat spre Mănăstirea Dionisiu, unde m-am închinat la Peștera Sfântului Patriarh Nifon. Atunci am înțeles că așa a fost voia lui Dumnezeu pentru că trebuia mai întâi să vizitez această peștera și după Peștera Sfântului Nil.

Revenind la primăvară anului 2016, eram împreună cu un un prieten din Fălticeni, doi domni din Iași, trei domni de la Constanța (unul dintre ei rudă cu prietenul din Fălticeni), un domn din Tulcea și unul din București împreună cu organizatorul pelerinajului. Am fost un grup unit, ne-am înțeles foarte bine, unii dintre noi legând prietenii care sper să dăinuie cât mai mult timp.  După vizitarea câtorva mănăstiri din Sfântul Munte ne-a ajuns rândul să ne cazăm la Schitul Prodromu și dimineață la prima oră să ne îndreptăm spre Peștera Sfântului Nil. Nu vă puteți imagina ce bucurie trăiam. Nu mă mai interesa nimic, chiar dacă drumul era anevoios. Simțeam că zbor. Cu toții eram încântați de peisajul care ni se deschidea în față și ne mai opream să facem și fotografii.

După o ora jumătate am ajuns în sfârșit la peștera aflată în vârful unui pisc înalt de câteva sute de metri unde a viețuit Sfântul Nil în anii 1601 – 1651, și de unde după moartea sa, din prea curatul său trup izvora mir tămăduitor care curgea la vale pe un hău până la mare. Și în zilele noastre, când este senin și soarele bate puternic pe acest hău, stânca strălucește și se vede urma mirului îmbibat în stâncă.

Se spune că venea foarte multă lume cu vase pe mare să ia mir, și din cauza certurilor și a faptului că unii făceau comerț cu el, Sfântul Nil a oprit să mai izvorască mir. De foarte multe ori am reflectat la acest tablou. Recunosc că odată ajunși la peșteră, îmi doream un semn de la Sfântul Nil. Ne-am închinat la icoanele din peșteră, am cântat troparul sfântului, după care am ieșit. Intenționat am rămas ultimul, pentru că orice secundă în plus îmi aducea o mângâiere și o bucurie nemărginită: faptul că mă aflam în acel loc. La un moment dat observ pe piatră o pată ca de ulei, mă uit în sus și văd pe stâncă picături. Nu știam ce sunt, dar îmi doream să le ating. Am fugit și l-am chemat pe prietenul din București să vină să mă ajute să mă cațăr. El gândea că vreau să-mi facă poze, dar i-am spus repede despre ce este vorba, și-a împreunat palmele și mi-a zis să mă urc. Astfel am putut să iau acele picături în palmă și le-am dat lui. Aveau un miros foarte frumos care a durat până a două zi.

Regret și acum faptul că nu mi-a trecut prin cap să dau cu un șervețel sau altceva. I-am mulțumit Sfântului Nil și ne-am îndreptat pașii spre Kavsokalivia, un alt loc unde îmi doream să ajung.

[Best_Wordpress_Gallery id=”24″ gal_title=”Sfantul Nil”]

Minunile Icoanei Maicii Domnului Acatist

La Mănăstirea Dionisiu – Sfântul Munte Athos, în Paraclisul lipit de pronaos, se află icoana Maicii Domnului numită «Acatist», care a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca.

În anul 1592, pirații au furat această icoană. Într-o noapte, șeful piraților a avut o vedenie înfricoșată, cu Judecata de apoi. Apropiindu-se cu tovarășii lui de cutia unde se afla icoana și deschizând-o, au aflat icoana plină de mir binemirositor. Vedenia și minunea i-au înspăimântat atât de tare, încât au întors icoana înapoi la mănăstire, iar ei s-au făcut monahi, plângându-și până la sfârșitul vieții lor păcatele făcute.

Altădată, venind alți pirați și răpind icoana, au pus-o în corabie într-o cutie unde aveau puse mai multe odoare furate. În timpul nopții, vede șeful piraților în somn pe Maica Domnului zicându-i: „Pentru ce, vicleanule, m-ai închis în cutie? Întoarce-mă înapoi de unde m-ai luat!”.

Deșteptându-se piratul, nu a luat în seamă cele văzute în vis, dar în scurt timp s-a ridicat o furtună năprasnică, care împingea corabia înapoi spre mănăstire, înfricoșându-se, căpetenia piraților a mers la cutia unde se afla icoana. A deschis-o și a aflat icoana plină de mir binemirositor.

Ajungând aproape de mănăstire, au tras corabia la liman și a trimis rugăminți părinților din mănăstire, să vină să ia înapoi sfânta icoană. Auzind părinții, s-au umplut de bucurie și îmbrăcându-se preoții în veșminte, cu lumânări aprinse în mâini, au ieșit la malul mării, să întâmpine icoana. Mulți dintre pirați, văzând această minune s-au întors de la faptele lor cele rele.

Doresc să-i mulţumesc Părintelui Vlad Pimen pentru îngăduinţa de a posta pe blog fragmente din cartea Sfinţiei Sale: ” Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului – Editura Buna Vestire”.

Minunile Maicii Domnului Pantanassa – izbavitoare de cancer

Maica Domnului Pantanassa (Atotîmpărăteasa). Această icoană făcătoare de minuni a fost pictată în secolul al XVII-lea și se află pe proschinitarul din stânga al coloanelor de răsărit ale bisericii principale. După spusa Bătrânilor din mănăstire, s-a cunoscut că este făcătoare de minuni din următoarea întâmplare:

Într-o zi, un tânăr a intrat în biserică și a vrut să se închine la icoană. Când s-a apropiat de icoană, chipul Preasfintei Fecioare s-a luminat deodată, iar tânărul a fost aruncat la pământ. Când și-a revenit a povestit monahilor că avea viață necurată și se ocupa cu vrăjitoria. Apoi, căzând înaintea icoanei, și-a cerut iertare cu lacrimi în ochi, făgăduind că își va îndrepta viața, precum a și făcut.

Această icoană mai are și harul de a vindeca cancerul. Foarte mulți bolnavi s-au vindecat după ce au rostit Paraclisul Maicii Domnului înaintea icoanei.

În același proschinitar se mai află o icoană a Maicii Domnului despre care se povestește un lucru minunat:

Cu puțin timp în urmă, un monah tânăr care se află în mănăstire, stând de vorbă cu unul din Bătrânii mănăstirii l-a întrebat:

Părinte, te afli de atâta timp în mănăstire și stai în strana din fața icoanei Maicii Domnului. Te rog să-mi spui și mie dacă a făcut Maica Domnului vreo minune cu sfinția ta sau dacă i-ai simțit prezența și ajutorul ei în vreun fel.

Părinte, a răspuns Bătrânul, am să-ți spun un lucru minunat pe care l-am văzut: într-o zi, stăteam în strana mea și mă rugam, privind la icoana Maicii Domnului. Era în momentul când părinții se închinau, după slujbă, la sfintele icoane. Atunci am văzut icoana Maicii Domnului strălucind și pe Preacurata Fecioară binecuvântând pe călugări. Pe unii îi bine cuvânta, iar pe alții nu. Atunci am înțeles că cei care se închinau fără evlavie și cu mintea împrăștiată nu aveau parte de binecuvântarea Maicii Domnului.

Doresc să-i mulţumesc Părintelui Vlad Pimen pentru îngăduinţa de a posta pe blog fragmente din cartea Sfinţiei Sale: ” Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului – Editura Buna Vestire”.

[Best_Wordpress_Gallery id=”23″ gal_title=”Pantanassa”]