Despre ascultarea de duhovnic

“Ascultarea de duhovnic este viață veșnică, scară cerească, suire grabnică, bogăție de cununi, lucru îngeresc, lupta nepătimirii, suire și călătorie la cer. Ascultarea implinește toate poruncile, pe toate le indreaptă, pe toate le face și le zidește, iar pe suflet, în chip nevăzut și neștiut, cu mare grijă îl îmbogățește și îl așează în visterie necontenit, ridicîndu-l spre Dumnezeu ca să stea înainte încununat și înfrumusețat în taină.”

Sfântul Grigorie Sinaitul

Sursa foto: https://www.youtube.com

De ziua mea

De ziua mea vreau să cânt,
Să zbor, s-alerg desculţ pe pământ,
Să-i prind iubitei petale de trandafir,
Să zbor printre fluturi ca un copil.

De ziua mea vreau mult soare,
Să-mbrătișez pe fiecare,
Mai vreau să simt şi roua sub picioare,
S-ating luceafărul din depărtare.

Vreau să-i întâlnesc şi pe cei dragi
La umbra codrilor de fagi,
Să depănăm amintiri ca altădată
Lângă izvor stând pe o cioată.

Şi tu iubito să mă cuprinzi
Cu vorbe dulci să mă alinţi,
Să-mi dăruieşti o sărutare
Sub sălciile din râul de la vale.

Să-mi cânţi melodia sufletului meu,
Să uit de lume, de orice greu,
Să mă pătrunzi adânc cu privirea,
Să simt şi-n vene fericirea.

Greutatea sfintei cruci

Sub greutatea sfintei cruci
Ale noastre păcate le duci,
Cu toţii am contribuit
Pe cruce să fii răstignit.

Prin ura ce avem către vecini
Ţi-am pus pe cap cununa de spini
Şi sângele îţi curge pe chip în jos,
Faţa de la tine noi ne-am întors.

Noi mereu păcătuim,
La Tine nu ne gândim,
Nu-i vedem pe cei săraci,
Îi ponegrim pe-ai noştri fraţi.

În multe păcate şi desfrâu
Copiii noştri ni-i omorâm,
De la un capăt la celălalt,
Nu ne mai înţelegem unul cu alt’

Te rog Doamne să ne ierţi,
În casa Ta să ne primeşti,
Ca pe tâlharul ce striga
Să-l pomeneşti întru împărăţia Ta.

În ziua de Paști

Azi în cer e bucurie,
Pe pământ e veselie,
Astăzi Iisus a înviat,
Hristos Marele Împărat!

La fiecare casă creştinească,
Cum e tradiţia strămoşească,
Găseşti pe fiecare masă
Ouă roşii şi cu pască,

Se merge şi la ţintirim,
Cu cozonac şi un pahar de vin
Pentru cei morţi ce au plecat
Să fie iertaţi de păcat.

Copiii se întrec în haine noi
Când vin în vizită la voi,
Pe toată lumea s-o cinstiţi,
Cu drag în casă să-i primiţi.

Pelerinul din Ierusalim

Pe o stradă din Ierusalim,
Întâlnii un pelerin
Ce-şi ducea cu greu în spate
A lui desagă cu păcate.

Îl privesc şi-i dau bineţe
Şi-ncepu că să mă întrebe
De n-am să-i dau un colţ de pâine,
Că n-a mâncat de două zile.

Lumea cu milă îl privea
Cum îşi ducea desaga sa;
Plângând din greu viaţa sa,
Lacrimi multe el vărsa.

Şi-ncep uşor să-l iscodesc
Despre Tatăl Cel ceresc..
Îmi spune cum de mic a visat
Să ajungă la Împărat;

Dorea să ajungă la mormânt,
Să-l întâlnească pe Cel Blând,
Cu drag să-l îmbrățișeze
De păcate să-l dezlege;

Să meargă şi la liturghie
Domnului să I se închine,
Să vadă şi el cu bucurie
Cum lumina din cer vine.

Dorea să mai ajungă la un altar,
La stâlpul de care Domnul a fost legat;
Cuprins de milă şi de frici,
Să audă bătăile de bici.

Să sărute şi locul crucii,
Unde Preasfânta cu ucenicii
Pe Iisus l-au coborât
Că să-l coboare în mormânt.