Pe Masivul Ceahlău am ajuns pentru prima dată cu sora Lucica, fratele Ștefan și prietenii noștri din Iași, Anca și Nucu.

Prietenii noștri aveau o mașină Dacia Pick-up cu 5 locuri cu lădița acoperită. Veniseră la noi, în Păiseni, și am decis să plecăm la munte. În prima zi după ce am vizitat Rezervația de zimbri de la Vânători Neamț, am mers și la una din mănăstirile Neamțului. Trecusem și pe la Cetatea Neamțului dar era închisă pentru renovări. Ne-am oprit și pe la barajul de la Bicaz. Seara am ajuns în Stațiunea Durău ce se află la o altitudine de 780 m. Era destul de aglomerat, nu găseam un loc de parcare. După ce ne-am învârtit un pic prin zonă, am găsit o mică pajiște la marginea drumului unde mai erau parcate câteva mașini. Grupurile care erau acolo își încingeau deja grătarele. Ne-am instalat și noi. Am pregătit repede grătarul continuând cu muzică și dansuri până la orele târzii din noapte. Ni s-au alăturat și celelalte grupuri. Ascultam câteva melodii de la o mașină, câteva de la alta, mai băgam și eu câte un live cu cântece populare. La un moment dat am fost nevoit să mă ascund sub bancheta ca să apuc să dorm măcar o oră. Ne-am trezit cu noaptea în cap și am pornit la drum înspre Cabana Fântânele la 1770 m altitudine. Traseul nu mi se părea dificil, eram obișnuit cu pădurile doar că mă speria gândul că voi ajunge pe vârfurile muntelui și să nu mi se facă rău de înălțime. Am ajuns sus pe platou însă nu m-am urcat pe Vârful Toaca ce are 1900 m înălțime. I-am așteptat pe frații și prietenii noștrii la baza scărilor putrede ce duceau spre vârf. În drum spre Cabana Dochia (1770 m altitudine) întrebam pe toți care-i întâlneam în cale dacă voi avea de traversat vreo prăpastie, povârniș, orice ar putea să mă blocheze din mers. O doamnă mi-a spus că în drum spre Cascada Duruitoarea va trebui să mă țin de niște sprăngi. Eram leșinat de frică. Voiam să mă întorc pe unde am venit. Pe Lucica o încântară spusele doamnei, își imagina deja cum va traversa poate pe deasupra copacilor. Spre dezamăgirea ei și fericirea mea au fost doar două porțiuni de câțiva metri unde am fost nevoit să prind șprangă cu ambele mâini și bineînțeles legat la ochi. Toată lumea era pe jos de râs. Nu vă spun că la coborâre câțiva kilometri am mers târâș spre amuzamentul celor pe care-i întâlneam pe cărare. Îmi spuneam că nu mai vreau munte în veci. Bineînțeles că sora mai aduna și gunoaiele pe care le întâlnea în cale lăsate de neghiobi. Ajunși în stațiune ne-am luat mașina, am trecut și pe la Cheile Bicazului și ne-am îndreptat spre casă.

În anul 2007 pe 1 Iunie eram în Iași cu colegii de la Generalii. În agenție umflam baloane și pregăteam pliante și bomboane să mergem să le împărțim copiilor de pe stradă. În agenție m-am pus pe făcut caterincă, cântam „O lume minunată” și dansam cu colegele. O parte din colegi aveau programat ca în acea zi să plece la Durău. Fără să-mi dau seama s-au retras în altă camera și au pus la cale să mă ia și pe mine cu ei. Îmi amintesc că venise Monica (șefa mea) și îmi spune: „Stelică sun-o pe sora ta și roag-o să-ți pregătească rucsacul că mergi cu noi la munte”. Eram foarte bucuros. Bineînțeles că am ieșit să împărțim baloanele și bomboanele, doar că le-am terminat destul de repede. Doi colegi care aveau mașină au plecat să cumpere altele. Am mers în fața Teatrului Național Vasile Alecsandri unde era o fântână arteziană seacă. Ne-am pus pe umflat baloane și le aruncam în fântână să nu le ia vântul. După ce le-am terminat de împărțit, după amiază pe la 16.00 am plecat spre Durău. Ne cazasem la o pensiune care avea alăturat 4 căsuțe. Ne-am instalat și am mers la Hotel Bradul pentru cină, unde am și dansat muzică populară. Am mers și la discoteca din localitate. Dimineață după micul dejun ne-am îndreptat spre munte. De data aceasta spre Cascada Duruitoarea (1250 m). Îmi amintisem de cele două porțiuni cu șprangă. Mi-am spus ce mă fac. Frații nu mai sunt cu mine. Am apelat la prietenul meu Cezar care pe lângă că avea un rucsac de câteva kilograme bune, pe lângă soție se mai pricopsise și cu mine pe cap. În timp ce urcam spre Duruitoarea ne-a prins ploaia. Fetița șefei noastre făcuse o criză de hipotermie. Noroc că Cezar avea o pătură la el, am învelit-o repede și ne-am strâns toți în jurul ei s-o încălzim. A trecut criza s-a oprit ploaia și ne-am continuat drumul. De data aceasta am urcat și pe Vârful Toaca. Eu și Alina soția lui Cezar am urcat în genunchi, ne agățam de orice fir de iarbă. Pe cât de fericit era Cezar pe atât de terorizați eram noi. Ajunși în vârf nu mai aveam curajul să coborâm. După atâta mers am luat prânzul la Cabana Dochia. Seara la întoarcere am făcut un grătar pe cinste cu râsete și distracție.
A treia oară am ajuns pe Masivul Ceahlău tot în același an, la două săptămâni, după ce am fost cu colegii de la Generalii. De data aceasta cu un coleg de facultate. Ne-am cazat la aceeași pensiune. Dimineață după micul dejun și o plimbare prin stațiunea Durău am zis să urcăm un pic să ne obișnuim cu drumul și a doua zi să plecăm dimineața devreme să facem totul în tihnă. Doar că plimbându-ne am ajuns la cascada Duruitoarea. Era amiază. Eu îl băteam la cap pe coleg să continuăm drumul. Câțiva turiști ne-au sfătuit să nu încercăm întrucât există riscul să nu ne încadrăm până la venirea serii. Cu toate astea am purces la drum. Eu eram mereu în față cu câțiva zeci de metri. Colegul meu deși avea o construcție fizică mai bună nu reușea să țină ritmul cu mine. Striga mereu: „măi capră neagră, opreștete că te omor”. Eu mă distram. Eram bucuros că mă aflam pe munte și că îmi atingeam din nou un obiectiv. Totul a fost frumos până când am ajuns la locul unde trebuia să mă țin de șprangă. Colegul meu ca să se răzbune n-a vrut să mă ajute. Îmi zicea: „na capră neagră mai fugi”? Mi-am luat inima în dinți și am trecut singur. La jumătatea locului l-am rugat să-mi facă fotografii pentru a dovedi și altora isprava mea. Astfel am reușit să ajungem seara în stațiune și a doua zi să mergem la Borsec.

După 11 ani (2019), am ajuns din nou pe Masivul Ceahlău. De data aceasta cu un grup de prieteni din Iași. Doar că n-au vrut să urce muntele. Au mers doar până la cascada Duruitoarea. Pe drum deveneam agitat, eram dezamăgit. Mă rugam la Dumnezeu să găsesc pe cineva care va urca drumul. Cu toate că nu dormisem toată noaptea (am fost la o nuntă), îmi doream foarte mult să ajung în vârful muntelui. Aproape de cascada Duruitoarea ne-a ajuns un cuplu din Iași. Își spuneau arhanghelii Mihail și Gabriel. Pe doamna o chema Gabriela și pe soț Mihai. M-am bucurat mult că îmi ascultase Dumnezeu rugăciunea și mi i-a scos în cale. I-am lăsat pe colegii de grup și mi-am continuat drumul cu noii colegi, Gabriela și Mihai. M-am împrietenit foarte repede cu dumnealor. Doamna Gabriela a alergat la unul din maratoane pe Masivul Ceahlău unde a scos 3 ore și jumătate. Era în jurul amiezii când m-am întâlnit cu ei. Am mers într-un ritm destul de alert. Mihai avea o problemă la un genunchi și mai rupea ritmul. Pe tot traseul ne-am împărtășit din experiențele noastre. Au fost foarte amabili, îmi făceau fotografii de câte ori vroiam. Fotografii pe care o să le vedeți la finalul articolului. Ajunși în vârf am vrut să luăm masa la cabana Dochia dar era foarte aglomerat. Am îmbucat ce aveam prin rucsac și ne-am continuat drumul. Eu și doamna Gabriela am urcat scările până la stația meteorologică de pe vârful Toaca. În prezent sunt scări foarte bune. Cu toate astea îmi era frică. Însă mai atinsesem un obiectiv. Încântați de panorama văzută ne-am continuat drumul spe cabana Fântânele și la ora 18.00 fix am ajuns în stațiunea Durău. Ne-am luat rămas bun și ne-am îndreptat fiecare spre locurile de cazare.

Masivul Ceahlău are o faună bogată cu peste 180 de specii de păsări printre care vestita ciocănitoare neagră, cocoși de munte și multe animale: urși, lupi, mistreți, vulpi și mult îndrăgita capră neagră. Tot pe Ceahlău întâlnim renumită Floare de colț. Muntele în sine este plin de legende. Fiecare vârf își are povestea sa. Cele mai importante sunt: Vârful Piatra Lată, Vârful Toaca, Panaghia, Căciula Dorobanțului, Vârful Lespezi. Pe platoul din vârf s-a construit în anul 1992 un schit monahal cu hramul „Schimbarea la Față”. Fie chiar și prin trecere, schitul oferă energia spirituală necesară continuării drumului. Vă invit și pe voi să hoinăriți pe Masivul Ceahlău.

Doresc să mulțumesc domnului profesor Dinu Oprea pentru amabilitatea de a-mi oferi câteva fotografii reprezentative cu Masivul Ceahlău.

[Best_Wordpress_Gallery id=”100″ gal_title=”Hoinarind pe Ceahlau”]