La Mănăstirea Diveevo

În vara anului 2013 am mers în Rusia pentru a face Inelul de Aur. În acest fel am ajuns și la Mănăstirea Diveevo.

La fel ca multe alte obiective și acesta era unul dintre visele mele. Cu doi ani înainte de a ajunge aici, primisem în dar de la o doamnă, prietenă foarte bună, o iconiță cu Sfântul Serafim de Sarov. Doamna avea icoana de la Ierusalim. O pusesem în casă lângă celelalte icoane și mă rugam cu credință Sfântului Serafim să mă ajute să ajung la el. Luasem blagoslovenie de la duhovnic (să nu-mi fie spre laudă) de a citi 40 de acatiste la Sfântul Serafim de Sarov. De câte ori mergeam la Biserica Sfântului Nectarie din Iași, pe unul dintre pereții bisericii, mai exact în strana din stânga era o icoană mare a Sfântului Serafim și printre alte rugăminți îi ceream să mă ajute să ajung la el. Simțeam puterea sfântului și mă asiguram că voi ajunge.

Dorința s-a îndeplinit după doi ani. Am ajuns în satul Diveevo în jurul prânzului. Sincer mă așteptam să găsesc mănăstirea în pădure, însă, Mănăstirea Diveevo se află în centrul satului. Am mers și ne-am cazat și după ce ne-am primenit, ne-am îndreptat pașii înspre mănăstire. Nu ne venea să credem ochilor, 4 catedrale mari și o clopotniță înalta de 78 de metri. Peste tot erau flori și lumea mișuna precum albinele. Ardeam de nerăbdare să ajung la racla Sfântului Serafim, la Icoana Umilenie, și la celelalte sfinte. Auzisem că în curtea mănăstirii în tulpina unui mesteacăn a crescut un cap de urs, îmi doream să-l văd și să-l ating așa după cum veți vedea în fotografii.

Am mers la Catedrala Sfintei Treimi și ne-am așezat la una dintre intrări. Erau grupuri mai multe. Fiecare intra pe ce ușa dorea, dar totul se făcea în deplină liniște și ordine. Mai puțin noi românii… Odată intrați în biserică ne-am închinat cu evlavie la Moaștele Sfântului Serafim de Sarov. Aveai impresia că timpul stă pe loc. Simțeai o pace nemaiîntâlnită. Alături la câțiva metri se găseau 4 cutii de sticlă în care se găseau lucrurile Sfântului Serafim de la papuci până la sapă și topor. În partea dreaptă a catedralei se află Icoana Maicii Domnului Umilenie. Nu puteai să nu plângi privind la duioșenia Maicii Domnului. În acest timp era slujba Vecerniei.

După slujba Vecerniei, am ieșit cu toții pentru a merge pe drumul Maicii Domnului Kanavka. Despre acest drum se spune că Sfântul Serafim de Sarov le-a poruncit călugărițelor să-l sape. Însă ele s-au lenevit, părându-li-se greu. Dar, într-o zi una din călugărițe vede un călugăr bătrân care săpa șanțul, ea s-a apropiat și îl vede pe Sfântul Serafim care a dispărut, ramanandu-i doar târnăcopul și lopata. Maica le-a povestit celorlalte din mănăstire după care au decis să împlinească voința sfântului. Săparea drumului a durat 3 ani. Pe acest drum călugărițele cu pelerinii merg zilnic după Vecernie cu icoana Maicii Domnului, spunând în gând de 150 de ori rugăciunea Borogodisnaia: „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te! Ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată eşti Tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre”.

Drumul are 800 de metri și toți reușesc să spună de 150 de ori rugăciunea. La capătul drumului toți pelerinii se închină la icoana Maicii Domnului după care este dusă în biserică. Pe acest drum Maica Domnului trece zilnic și în funcție de credința fiecărui pelerin îi împlinește dorința. Au fost cazuri de oameni foarte bolnavi care s-au vindecat pe loc sau de alte probleme.

În grupul nostru era o doamnă din Republica Moldova care a cunoscut o călugăriță și astfel am putut intra să vizităm prima mănăstire Kazanskaya cât și celelalte două biserici care i-au urmat cu hramurile Nașterea Domnului și Nașterea Maicii Domnului unde erau moaștele sfintelor adormite. Sfânta Alexandra prima stareță și fondatoarea întregului ansamblu de la Diveevo. În aceste biserici se citește Psaltirea neîncetat. În Biserica Nașterea Domnului arde veșnic o lumânare, iar în Biserica Nașterea Maicii Domnului arde o candelă, nestinsă niciodată.

Istoria spune că fondatoarea mănăstirii este monahia Alexandra care era de neam nobil cu numele inițial Agatha Semenovna Melgunova. Ea i-a încredințat mănăstirea și obștea în grija starețului de la Mănăstirea Sarov care l-a rândul său i-a încredințat-o Sfântului Serafim de Sarov.

Prima minune care a făcut-o Sfântul Serafim la această mănăstire a fost cu vindecarea lui Mihai Vasilievici Manturov, un om bogat care nu putea să meargă. După ce a fost uns cu untdelemn din candela Maicii Domnului de către Sfântul Serafim a putut să meargă. Atunci el și-a vândut averile și a devenit unul dintre ctitorii acestui sfânt lăcăș. Sfântul Serafim a prevestit că după moartea sa moaștele sale vor ajunge din nou la Diveevo. Fapt ce s-a întâmplat în anul 1991. Desigur că sunt foarte multe de scris, dar mă voi rezuma la atât. În viața Sfântului Serafim de Sarov putem afla multe lucruri frumoase despre acest sfânt lăcăș.

Tot aici se găsesc și catedralele cu hramul Schimbarea la Față și Buna Vestire. După ce ne-am închinat la sfintele moaște ale sfintelor Alexandra, Marta, Elena, Xenia Mihailovna, Eupraxia, Maria, Pelaghia Ivanovna, Natalia Dimitrievna, Semenovna şi Ivanovna Praskovia am mers la masă. În incinta mănăstirii este o cantină de unde pelerinii își pot cumpăra mâncare. Odată cu lăsarea serii ne-am îndreptat spre hotel.

Dimineață am revenit pentru a lua micul dejun. Părintele a constatat că șoferii lipseau. M-a rugat să merg în biserică să văd dacă îi găsesc. Însă din milostivirea Maicii Domnului și a Sfântului Serafim nu i-am găsit. Am profitat de aceasta și am mers să mă mai închin încă o dată la moaștele sfântului. I-am rugat pe pelerini să-mi dea voie, au înțeles că eram străin și nu s-au împotrivit. Bucuros că reușisem să mă închin pentru a doua oară am fugit să-l anunț pe părinte că nu i-am găsit. Mi-a spus să mai merg o dată. La fel, s-a întâmplat același lucru. Am trecut pentru a 3-a oară pe la Sfântul Serafim de Sarov. Undeva în spate la pancar niște doamne împărțeau pelerinilor câte 4 prescuri mici pe care erau inscripționate Maica Domnului Umilenie, Sfântul Serafim de Sarov, sau Sfânta Cruce. Am înțeles că este o tradiție lăsată de Sfântul Serafim, deoarece el împărțea de fiecare dată pesmeți pelerinilor care îl vizitau când era în viață. Între timp au venit alți colegi de grup după care ne-am îndreptat înspre Izvorul Sfântului Serafim de Sarov.

Izvorul Sfântului Serafim de Sarov

În luna iunie a anului 2013 după ce am vizitat Mănăstirea Diveevo am mers și la Izvorul tămăduitor al Sfântului Serafim de Sarov.

Purtam încă în suflet bucuria primită după închinarea la sfintele moaște ale Sfântului Serafim de Sarov și la Icoana Umilenia. De la mănăstire am luat autocarul și ne-am îndreptat înspre pădure la izvorul sfântului ce se află la o distanță de un kilometru. Odată coborâți din autocar am mers pe o cărare până la izvor. Spre binele nostru nu era aglomerat. Am putut să admirăm priveliștea în tihnă.

Se spune că acest izvor face mai multe minuni decât scăldătoarea Vitezda din Ierusalim. Izvorul a apărut printr-o minune după ce Sfântul Serafim de Sarov a întâlnit-o pe Maica Domnului însoțită de Sfântul Apostol Petru și Sfântul Ioan Teologul. Atunci Maica Domnului a dat cu toiagul în pământ și a țâșnit acest miraculos izvor. Apa este foarte rece, își menține temperatura de 4 grade pe tot parcursul anului.

Pe lac este un ponton de lemn unde sunt amplasate câteva cabine în care oamenii se bagă și coboară în lac. Personal am vrut să înot. Am intrat într-o cabină pentru a mă schimba și am mers pe o margine a lacului după care am coborât pe o scară în apă. Mi s-a spus că trebuie să-mi fac cruce înainte de intrare. Am simțit apa rece până în vârful capului. Am înotat până la o altă scară de pe alt mal. Am repetat operațiunea încă de două ori. După ce am băut agheasmă, luându-ne și în sticle, ne-am îndreptat spre autocar, unde o pelerină din grup ne-a servit cu palincă pentru a ne încălzi. Sunt oameni care fac baie și iarna și nu pățesc nimic, din contra sunt nenumărate cazurile în care oamenii s-au vindecat chiar și de boli incurabile.

Se spune că împărăteasa Alexandra Feodorovna avea 4 fete și suferea că nu avea un moștenitor. Își dorea foarte mult acest lucru. În anul 1903 a mers la canonizarea Sfântul Serafim de Sarov. După slujba de canonizarea a mers la izvor, a făcut baie și s-a rugat să nască un copil de parte bărbătească. Minunea s-a întâmplat născându-l pe țareviciul Alexei.

Pe timpul bolșevicilor, izvorul a fost astupat cu ciment, dar Sfântul Serafim s-a arătat de mai multe ori soldaților. Odată a lovit cu toiagul precum odinioară Maica Domnului și a țâșnit apă. Lumea a aflat și a început să vină iarăși la izvor. Comuniștii au încercat să astupe izvorul cu un buldozer, dar nu au reușit; utilajele se stricau de fiecare dată. Odată chiar i s-a arătat Sfântul Serafim unei persoane care conducea utilajul și i-a spus că nu va reuși. Izvorul va rămâne pentru totdeauna pentru vindecarea oamenilor.

Drumul înspre Schitul Sfanta Ana

La Schitul Sfânta Ana din Muntele Athos am ajuns pentru prima dată în primăvară anului 2016.

Eram pentru a patra oară în Sfântul Munte și din milostivirea Bunului Dumnezeu, a Preacuratei Sale Maici și ale Sfintei Ana am ajuns și la acest schit. Într-una din zile, după ce am vizitat mai multe sfinte mănăstiri, am dormit la Schitul Prodromu, după care, dimineața ne-am îndreptat pașii spre Peștera Sfântul Nil Atonitul – marele izvorâtor de mir. Cărarea pe care am străbătut-o ne oferea un peisaj de vis, munte, vegetație înverzită pe ici și colo cu flori de primăvară. Pe partea stânga era marea. Am vizitat Peștera Sfântului Nil și ne-am îndreptat spre Kavsokalyvia unde am și poposit peste noapte.

Dimineață după ce ne-am închinat a trebuit să urcăm câteva sute de metri înălțime și după câțiva kilometrii parcurși am ajuns în vârful unei culmi din munte unde era amplasată o cruce din lemn. Priveliștea era de nedescris. Am poposit pentru câteva minute, am făcut fotografii, am admirat toată panorama privind în jos spre mare, spre locul unde se află Schitul Sfintei Ana cu toate chiliile din împrejurimi. La coborâre drumul a fost destul de anevoios, trebuia să fim atenți la pietrele ascuțite pentru a nu cădea sau a ne accidenta în ele. În treacăt am găsit și alte chilii. Din păcate nu le-am vizitat. Ne-am minunat la una dintre ele din cauza marmurei care a fost adusă acolo pentru construcție, întrucât nu erau drumuri pentru mașini.

Am ajuns și la Schitul Sfintei Ana, unde am fost primiți după obiceiul din Sfântul Munte cu apă, ouzo și rahat. Am intrat în biserica mare, ne-am închinat la sfintele icoane, la sfintele moaște (piciorul stâng) ale Sfintei Ana care sunt mereu calde. Tot aici este și Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana, așa cum veți observa în fotografia atașată la articol. Sunt nenumărate dovezi, fotografii ale pruncilor născuți, ce dovedesc că după ce tații lor au vizitat schitul și au făcut rugăciuni către Sfânta Ana, acestea s-au împlinit. Mulțumiți de harul primit la schit, i-am mulțumit Sfintei Ana că ne-a învrednicit să ajungem și ne-am îndreptat pașii spre Mănăstirea Sfântul Pavel.

Am ajuns încă odată la Schitul Sfintei Ana când am fost pe vârful muntelui, așa cum am descris în articolul „Pelerinaj la Paraclisul Panaghia și Vârful Athonului”.