Hoinărind pe Ceahlău

Pe Masivul Ceahlău am ajuns pentru prima dată cu sora Lucica, fratele Ștefan și prietenii noștri din Iași, Anca și Nucu.

Prietenii noștri aveau o mașină Dacia Pick-up cu 5 locuri cu lădița acoperită. Veniseră la noi, în Păiseni, și am decis să plecăm la munte. În prima zi după ce am vizitat Rezervația de zimbri de la Vânători Neamț, am mers și la una din mănăstirile Neamțului. Trecusem și pe la Cetatea Neamțului dar era închisă pentru renovări. Ne-am oprit și pe la barajul de la Bicaz. Seara am ajuns în Stațiunea Durău ce se află la o altitudine de 780 m. Era destul de aglomerat, nu găseam un loc de parcare. După ce ne-am învârtit un pic prin zonă, am găsit o mică pajiște la marginea drumului unde mai erau parcate câteva mașini. Grupurile care erau acolo își încingeau deja grătarele. Ne-am instalat și noi. Am pregătit repede grătarul continuând cu muzică și dansuri până la orele târzii din noapte. Ni s-au alăturat și celelalte grupuri. Ascultam câteva melodii de la o mașină, câteva de la alta, mai băgam și eu câte un live cu cântece populare. La un moment dat am fost nevoit să mă ascund sub bancheta ca să apuc să dorm măcar o oră. Ne-am trezit cu noaptea în cap și am pornit la drum înspre Cabana Fântânele la 1770 m altitudine. Traseul nu mi se părea dificil, eram obișnuit cu pădurile doar că mă speria gândul că voi ajunge pe vârfurile muntelui și să nu mi se facă rău de înălțime. Am ajuns sus pe platou însă nu m-am urcat pe Vârful Toaca ce are 1900 m înălțime. I-am așteptat pe frații și prietenii noștrii la baza scărilor putrede ce duceau spre vârf. În drum spre Cabana Dochia (1770 m altitudine) întrebam pe toți care-i întâlneam în cale dacă voi avea de traversat vreo prăpastie, povârniș, orice ar putea să mă blocheze din mers. O doamnă mi-a spus că în drum spre Cascada Duruitoarea va trebui să mă țin de niște sprăngi. Eram leșinat de frică. Voiam să mă întorc pe unde am venit. Pe Lucica o încântară spusele doamnei, își imagina deja cum va traversa poate pe deasupra copacilor. Spre dezamăgirea ei și fericirea mea au fost doar două porțiuni de câțiva metri unde am fost nevoit să prind șprangă cu ambele mâini și bineînțeles legat la ochi. Toată lumea era pe jos de râs. Nu vă spun că la coborâre câțiva kilometri am mers târâș spre amuzamentul celor pe care-i întâlneam pe cărare. Îmi spuneam că nu mai vreau munte în veci. Bineînțeles că sora mai aduna și gunoaiele pe care le întâlnea în cale lăsate de neghiobi. Ajunși în stațiune ne-am luat mașina, am trecut și pe la Cheile Bicazului și ne-am îndreptat spre casă.

În anul 2007 pe 1 Iunie eram în Iași cu colegii de la Generalii. În agenție umflam baloane și pregăteam pliante și bomboane să mergem să le împărțim copiilor de pe stradă. În agenție m-am pus pe făcut caterincă, cântam „O lume minunată” și dansam cu colegele. O parte din colegi aveau programat ca în acea zi să plece la Durău. Fără să-mi dau seama s-au retras în altă camera și au pus la cale să mă ia și pe mine cu ei. Îmi amintesc că venise Monica (șefa mea) și îmi spune: „Stelică sun-o pe sora ta și roag-o să-ți pregătească rucsacul că mergi cu noi la munte”. Eram foarte bucuros. Bineînțeles că am ieșit să împărțim baloanele și bomboanele, doar că le-am terminat destul de repede. Doi colegi care aveau mașină au plecat să cumpere altele. Am mers în fața Teatrului Național Vasile Alecsandri unde era o fântână arteziană seacă. Ne-am pus pe umflat baloane și le aruncam în fântână să nu le ia vântul. După ce le-am terminat de împărțit, după amiază pe la 16.00 am plecat spre Durău. Ne cazasem la o pensiune care avea alăturat 4 căsuțe. Ne-am instalat și am mers la Hotel Bradul pentru cină, unde am și dansat muzică populară. Am mers și la discoteca din localitate. Dimineață după micul dejun ne-am îndreptat spre munte. De data aceasta spre Cascada Duruitoarea (1250 m). Îmi amintisem de cele două porțiuni cu șprangă. Mi-am spus ce mă fac. Frații nu mai sunt cu mine. Am apelat la prietenul meu Cezar care pe lângă că avea un rucsac de câteva kilograme bune, pe lângă soție se mai pricopsise și cu mine pe cap. În timp ce urcam spre Duruitoarea ne-a prins ploaia. Fetița șefei noastre făcuse o criză de hipotermie. Noroc că Cezar avea o pătură la el, am învelit-o repede și ne-am strâns toți în jurul ei s-o încălzim. A trecut criza s-a oprit ploaia și ne-am continuat drumul. De data aceasta am urcat și pe Vârful Toaca. Eu și Alina soția lui Cezar am urcat în genunchi, ne agățam de orice fir de iarbă. Pe cât de fericit era Cezar pe atât de terorizați eram noi. Ajunși în vârf nu mai aveam curajul să coborâm. După atâta mers am luat prânzul la Cabana Dochia. Seara la întoarcere am făcut un grătar pe cinste cu râsete și distracție.
A treia oară am ajuns pe Masivul Ceahlău tot în același an, la două săptămâni, după ce am fost cu colegii de la Generalii. De data aceasta cu un coleg de facultate. Ne-am cazat la aceeași pensiune. Dimineață după micul dejun și o plimbare prin stațiunea Durău am zis să urcăm un pic să ne obișnuim cu drumul și a doua zi să plecăm dimineața devreme să facem totul în tihnă. Doar că plimbându-ne am ajuns la cascada Duruitoarea. Era amiază. Eu îl băteam la cap pe coleg să continuăm drumul. Câțiva turiști ne-au sfătuit să nu încercăm întrucât există riscul să nu ne încadrăm până la venirea serii. Cu toate astea am purces la drum. Eu eram mereu în față cu câțiva zeci de metri. Colegul meu deși avea o construcție fizică mai bună nu reușea să țină ritmul cu mine. Striga mereu: „măi capră neagră, opreștete că te omor”. Eu mă distram. Eram bucuros că mă aflam pe munte și că îmi atingeam din nou un obiectiv. Totul a fost frumos până când am ajuns la locul unde trebuia să mă țin de șprangă. Colegul meu ca să se răzbune n-a vrut să mă ajute. Îmi zicea: „na capră neagră mai fugi”? Mi-am luat inima în dinți și am trecut singur. La jumătatea locului l-am rugat să-mi facă fotografii pentru a dovedi și altora isprava mea. Astfel am reușit să ajungem seara în stațiune și a doua zi să mergem la Borsec.

După 11 ani (2019), am ajuns din nou pe Masivul Ceahlău. De data aceasta cu un grup de prieteni din Iași. Doar că n-au vrut să urce muntele. Au mers doar până la cascada Duruitoarea. Pe drum deveneam agitat, eram dezamăgit. Mă rugam la Dumnezeu să găsesc pe cineva care va urca drumul. Cu toate că nu dormisem toată noaptea (am fost la o nuntă), îmi doream foarte mult să ajung în vârful muntelui. Aproape de cascada Duruitoarea ne-a ajuns un cuplu din Iași. Își spuneau arhanghelii Mihail și Gabriel. Pe doamna o chema Gabriela și pe soț Mihai. M-am bucurat mult că îmi ascultase Dumnezeu rugăciunea și mi i-a scos în cale. I-am lăsat pe colegii de grup și mi-am continuat drumul cu noii colegi, Gabriela și Mihai. M-am împrietenit foarte repede cu dumnealor. Doamna Gabriela a alergat la unul din maratoane pe Masivul Ceahlău unde a scos 3 ore și jumătate. Era în jurul amiezii când m-am întâlnit cu ei. Am mers într-un ritm destul de alert. Mihai avea o problemă la un genunchi și mai rupea ritmul. Pe tot traseul ne-am împărtășit din experiențele noastre. Au fost foarte amabili, îmi făceau fotografii de câte ori vroiam. Fotografii pe care o să le vedeți la finalul articolului. Ajunși în vârf am vrut să luăm masa la cabana Dochia dar era foarte aglomerat. Am îmbucat ce aveam prin rucsac și ne-am continuat drumul. Eu și doamna Gabriela am urcat scările până la stația meteorologică de pe vârful Toaca. În prezent sunt scări foarte bune. Cu toate astea îmi era frică. Însă mai atinsesem un obiectiv. Încântați de panorama văzută ne-am continuat drumul spe cabana Fântânele și la ora 18.00 fix am ajuns în stațiunea Durău. Ne-am luat rămas bun și ne-am îndreptat fiecare spre locurile de cazare.

Masivul Ceahlău are o faună bogată cu peste 180 de specii de păsări printre care vestita ciocănitoare neagră, cocoși de munte și multe animale: urși, lupi, mistreți, vulpi și mult îndrăgita capră neagră. Tot pe Ceahlău întâlnim renumită Floare de colț. Muntele în sine este plin de legende. Fiecare vârf își are povestea sa. Cele mai importante sunt: Vârful Piatra Lată, Vârful Toaca, Panaghia, Căciula Dorobanțului, Vârful Lespezi. Pe platoul din vârf s-a construit în anul 1992 un schit monahal cu hramul „Schimbarea la Față”. Fie chiar și prin trecere, schitul oferă energia spirituală necesară continuării drumului. Vă invit și pe voi să hoinăriți pe Masivul Ceahlău.

Doresc să mulțumesc domnului profesor Dinu Oprea pentru amabilitatea de a-mi oferi câteva fotografii reprezentative cu Masivul Ceahlău.

[Best_Wordpress_Gallery id=”100″ gal_title=”Hoinarind pe Ceahlau”]

Pelerinaj la Paraclisul Panaghia si Varful Athonului

De fiecare dată când mergeam în Sfântul Munte Athos priveam vârful muntelui şi mă întrebam: voi ajunge vreodată acolo? Simţeam o emoţie puternică, o dorinţă arzătoare care nu-mi dădea pace până când am ajuns să-mi împlinesc acest vis.
La fiecare ieşire din Sfântul Munte priveam spre vârf ca şi cum ar fi fost pentru ultima dată şi totuşi Dumnezeu şi Maica Domnului m-au ajutat să merg de mai multe ori.

Pe data de 15 august  2017 am plecat cu gândul de a ajunge în vârful muntelui. Am luat un microbuz din Iaşi spre Bacău pentru a mă întâlni cu organizatorul şi un alt pelerin din Râşca-Suceava, după care ne-am îndreptat spre Bucureşti pentru a-i întâlni şi pe ceilalţi pelerini (3 din Bucureşti, unul din Tulcea care mi-a fost coleg în alt pelerinaj, doi din Călăraşi şi în portul Ierissos ni s-au alăturat un domn din republica Moldova cu fiul lui de 12 ani şi un alt pelerin din Bucureşti cu care am mai fost în Sfântul Munte.

Plecarea din Bucureşti a fost în jurul orei 20.00 şi la ora 4.00 dimineaţa eram deja în Grecia. Ajunşi în port ne-am întins care şi cum pe câte o bancă pentru a aţipi un pic. La ora 8.30 vaporaşul a plecat şi în scurt timp şi-au făcut prezenţa delfinii. Prima staţie a fost la Mănăstirea Hilandaru, după care am trecut pe lângă Mănăstirea Esfigmenu şi la Mănăstirea Vatopedu am debarcat. Am vizitat mănăstirea, ne-am închinat la cele 7 icoane făcătoare de minuni, la brâul Maicii Domnului (cea mai mare bucată din lume) şi la capul Sfântului Ioan Gură de Aur, după care am primit din partea mănăstirii câte un brâu şi o sticluţa de ulei de la candela de la Icoana Maicii Domnului Pantanassa (Atotimparateasa).

După ce am vizitat Mănăstirea Vatopedu am luat un microbuz şi ne-am îndreptat spre Careia – capitala Sfântului Munte. Aici am mers la Schitul Sfântului Andrei pentru a ne caza. Am trecut pe la arhondaric unde am fost primiţi cum este obiceiul în Grecia, cu rahat, apă rece şi ouzo, după care ne-am îndreptat spre dormitoare. După ce ne-am cazat am plecat să vizităm Mănăstirea Cutlumuş şi Panaguda (chilia părintelui Paisie Aghioritul). Am participat la Vecernie, după care am stat la masă. Dimineaţă la ora 4 ne-am trezit pentru a participa la slujbă (utrenia şi sfânta liturghie), la finalul slujbei am stat la masă, apoi am luat un microbuz până la Mănăstirea Pantocrator unde ne-am închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontita” (Stareţa), am vizitat mănăstirea, şi ne-am continuat drumul pe jos până la Mănăstirea Stavronichita pentru a ne închina sfintei icoane făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae care a fost găsită pe mare.

Peisajul era foarte frumos; pe marginea drumului am găsit şi smochine. Ulterior am plecat spre Mănăstirea Iviru pentru a ne închina la una dintre cele mai importante icoane ortodoxe “Portăriţa” (despre care voi scrie într-un articol dedicat acestei mănăstiri). Tot aici am îmbucat ce aveam prin rucsace până a venit un microbuz pentru a merge la Schitul Prodromu.

La Schitul Prodromu am fost înştiinţaţi că nu mai sunt locuri pentru cazare şi că ar fi un loc amenajat în grădină. Am mers şi ne-am luat fiecare pături pentru a prinde un locuşor de dormit. Am stat la masă şi după am participat la Vecernie. Pe la ora 19.30 a venit organizatorul şi ne-a anunţat că un grup va pleca la ora 20.00 pe munte şi se eliberează 8 locuri, am fost primul care am sărit spre a prinde un loc.

La ora 2.00 dimineaţa ne-am trezit şi la 2.30 am plecat pe întuneric spre vârful muntelui. Drumul a fost destul de greu, poate şi din cauza întunericului, norocul nostru că o parte dintre noi aveam lanterne. La un moment dat a început să se crape de ziua şi vedeam marea şi muntele în toată splendoarea. E drept că şi drumul începea să devină mai abrupt. Colegii de grup făceau popasuri destul de dese şi mie nu-mi plăcea acest lucru. La un moment dat eu şi domnul din Moldova împreună cu fiul lui am luat-o înainte şi la ora 8.30 dimineaţa am ajuns la Schitul Panaghia – 1500 m altitudine. Am prins finalul Sfintei Liturghii, ne-am închinat şi după am căutat un locuşor de dormit, eu pe un dig sub o tufă unde m-am întins şi am adormit pe izoprenul care-l aveam la mine. Pe la ora 11.00 au sosit şi ceilalţi colegi de grup. La ora 13.30 toţi pelerinii au primit câte o caserolă de paste cu fructe de mare, măsline şi halva. O parte din pelerini urcau pe vârful Atonului, în timp ce alții aşteptau ora 17.00 pentru a participa la procesiune până în vârful muntelui.

Am înţeles că în alţi ani veneau mulţi călugări de pe la alte mănăstiri pentru a lua parte la procesiune, dar în acest an au fost foarte puţini, în schimb au fost foarte mulţi pelerini. În cursul după-amiezii o parte din grup am hotărât să urcăm spre vârful Athonului. Din cauza neputinţei mele, n-am reuşit, mai aveam până în 200 metri şi m-am oprit, mi s-a făcut rău de înălţime. Am coborât la Panaghia şi am stat la discuţii cu ceilalalti pelerini.

Pe la ora 19.30 domnul din Moldova a spus că vrea să coboare la Schitul Sfânta Ana, m-am aventurat şi eu, neluând în calcul oboseala şi distanţa. Cu ajutorul lui Dumnezeu la ora 23.00 am ajuns la Schit. Pe drum îmi era frică că vom găsi porţile închise şi nu vom putea intra în curte, dar Maica Domnului şi Sfânta Ana ne-a ascultat rugăciunile şi porţile erau deschise, locuri de cazare nu mai erau, iar călugării participau la slujbă, m-am aşezat şi eu pe temelia bisericii şi am stat până dimineaţă când s-a terminat slujba şi am mers la masă. La masă a fost şi un episcop de la care am şi luat binecuvântare. La ieşire doi călugări au împărţit plicuri în care am găsit câte o batistă şi o iconiţă cu Sfinta Ana, copie după Icoana făcătoare de minuni. La icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana din biserică erau foarte multe fotografii cu copilaşi, ca răspuns la rugăciunile părinţilor care nu puteau face copii.

Împreună cu domnul din Moldova şi băiatul lui am plecat înspre Mănăstirea Sfântul Pavel, după care am luat feriboat-ul şi ne-am îndreptat spre Ouranopolis.

În următoarele articole voi descrie pe larg mănăstirile vizitate.

[Best_Wordpress_Gallery id=”14″ gal_title=”Athon 2″]

Icoana Maicii Domnului Axionita

La o chilie de pe teritoriul Pantocratorului se afla un Bătrân cu ucenicul lui, care se nevoiau în pace și dragoste. Într-o sâmbătă, Bătrânul a zis ucenicului:

– Fiule, eu mă duc la priveghere, la Protaton, că nu se odihnește sufletul meu dacă lipsesc de la o priveghere. Tu rămâi acasă și fă cele rânduite, după puterea ta.

– Să fie binecuvântat, a răspuns ucenicul, sărutând mâna Bătrânului. (Aceste cuvinte se folosesc de ucenic când i se spune să facă un lucru. Se referă la „să fie binecuvântat ceea ce ai spus să fac”)

După plecarea Bătrânului, la puțin timp s-a auzit o bătaie în ușă, urmată de cuvintele obișnuite: „Pentru rugăciunile sfinților părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!”. Răspunzând ucenicul „Amin”, a deschis ușa și a văzut un călugăr tânăr, cu chipul foarte frumos, care l-a întrebat dacă poate să rămână acolo peste noapte. Ucenicul l-a primit. La timpul Utreniei s-au sculat amândoi pentru a săvârși slujba rânduită. Când au ajuns cu slujba la „Ceea ce ești mai cinstită…”, care se cântă de mai multe ori, și a fost rândul călugărului celui străin, acesta a cântat cu totul altfel, zicând: „Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru” și apoi a continuat cu celelalte cuvinte, știute de ucenic.

Auzind ucenicul această cântare, s-a minunat foarte mult de frumusețea ei și de dulcele glas al călugărului străin. Întorcându-se spre el, l-a întrebat:

– Părinte, de unde știi această cântare atât de frumoasă? Că noi cântăm precum se cântă în toată Biserica Ortodoxă, numai „Ceea ce ești mai cinstită…”. Te rog, dacă vrei, să mă înveți și pe mine această cântare.

Atunci călugărul i-a zis:

– Să-mi aduci o hârtie și ceva de scris!

– Nu avem aici așa ceva! a răspuns ucenicul.

– Atunci adu-mi o placă de marmură!

Fiind adusă placa, călugărul străin a început să scrie cu degetul pe ea cântarea și – o, preaslăvită minune! -, degetul intra în marmură de parcă acea placă ar fi fost din ceară moale. După ce a terminat de scris, a zis ucenicului:

– De acum înainte, să cântați această cântare precum v-am arătat-o eu și să le spui la toți, ca să se cânte de întreaga Biserică Ortodoxă, precum o cântăm și noi în ceruri. Eu sunt Arhanghelul Gavriil!

Zicând acestea s-a făcut nevăzut.

Ucenicul a sărutat urmele unde a stat Arhanghelul și când a privit spre catapeteasmă a văzut o altă minune: Icoana Mântuitorului și-a schimbat locul cu icoana Maicii Domnului, mutându-se icoana Mântuitorului în partea stângă, iar cea a Maicii Domnului în partea dreaptă. Prin aceasta a vrut Mântuitorul Hristos să arate cinstea pe care o dă Maicii Sale.

Întorcându-se Bătrânul, l-a găsit pe ucenic cu lacrimi în ochi, cântând cântarea pe care o învățase de la Arhanghelul Gavriil. Auzind Bătrânul istorisirea ucenicului și văzând piatra scrisă, l-a luat pe ucenic și au mers amândoi la conducerea Sfântului Munte, spunându-le cele întâmplate. Auzind acestea cei de acolo, au trimis piatra scrisă la Patriarhul Constantinopolului, istorisindu-i toate cele în legătură cu minunea. Atunci s-a hotărât ca întreaga Biserică Ortodoxă să cânte această cântare închinată Maicii Domnului.

Extras din cartea ”Sfantul Munte Athos Gradina Maicii Domnului” – Monah Pimen Vlad, Editura Buna Vestire