Etichetă: Grecia

Pelerinaje

Pelerinajul la Schitul Sfântului Andrei

| Stelica Macovei

În primul pelerinaj efectuat în Sfântul Munte Athos am fost și la Schitul Sfântului Andrei, cea mai mare biserică din Sfântul Munte. Ajunsesem spre finalul slujbei.

Ne-am închinat la sfintele icoane și la fruntea Sfântului Apostol Andrei. Am fost foarte impresionat de măreția bisericii, și de icoana care-l reprezenta pe Sfânt, aceasta având înfășurat în jurul ei metania lui. După ce ne-am închinat, ne-am îndreptat spre arhondaric pentru cazare. Am primit un dormitor în care era o sobă în mijloc cu burlan. Seara ne-am aprins focul pentru a ne încălzi. Ne-am ocupat paturile, apoi am ieșit în curtea mănăstirii. Am profitat de faptul că biserica era deschisă și am intrat să ne închinăm în voie. Apoi am decis să mergem ca să vizităm Mănăstirea Cutlumuș și Panaguda – Chilia Părintelui Paisie Aghioritul.

Ghidul ne-a spus că această sfântă mănăstire (Cutlumuș) cândva a fost a românilor. În fața mănăstirii era un izvor cu apă rece din care ne-am potolit setea. Vremea era frumoasă; soarele străbătea cu razele lui printre arborii înfrunziți. Ajunși la Panaguda, a trebuit să batem la portiță cu un ciocănel într-o bucată de fier și să așteptăm să iasă un călugăr în întâmpinarea noastră. Am așteptat câteva minute cu frica în sân că poate nu va ieși. La portiță era un izvor și o cutie de plastic cu capac plină cu rahat turcesc. Călugărul ne-a invitat să servim din cutie și să bem câte o cană cu apă, după care ne-a poftit în casă. Ne-am închinat la micuța catepiteasmă din paraclisul situat în casă, am primit câte o iconiță în dar luându-ne blagoslovenie de la călugăr și am plecat. La întoarcerea în mănăstire un călugăr ne-a întrebat dacă vrem să dăm o mână de ajutor la cărat de lemne. Am ajutat cu drag. O parte cărau lemnele cu roaba, iar eu și încă un coleg de grup le stivuiam într-o magazie până am auzit clopotul care ne chema la slujbă. Am participat la vecernie, prilej de a ne închina la sfintele moaște (în Sfântul Munte este tradiția ca la finalul vecerniei să scoată sfintele moaște din altar pentru închinare), iar apoi am fost invitați la trapeză în cea mai deplină ordine și liniște. La final părintele stareț a ținut o scurtă predică în limba greacă din care nu am înțeles nimic, în schimb timbrul vocal și modul în care rostea cuvintele reușea să atingă corzile sufletului și să le facă să vibreze. La sunetul clopoțelului ne-am ridicat toți în picioare, s-a făcut rugăciunea de mulțumire și o cântare către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Starețul și încă doi călugări stăteau în lateral lângă ușă, binecuvântând călugării și pelerinii care ieșeau din trapeză. Aveam impresia că trec printre linii de laser, se simțea din plin binecuvântarea lor. Câțiva dintre noi am fost rugați să ajutăm la debarasarea meselor. A urmat și pavecernița scurtă de jumătate de oră. O parte dintre pelerini au mers la magazinul bisericesc, după care toată lumea s-a dus la dormitoarele lor. Am fost înștiințați că Sfânta Liturghie va începe în jurul orei 2.00 dimineața.

N-a fost nevoie să aud ceasul pentru că mă trezisem din senin, peste tot simțeam lucrarea îngerului păzitor. Am auzit toaca și clopotele care răsunau în tot muntele. Ne-am îndreptat pașii spre mănăstire. De la dormitor și până în biserică am simțit briza mării. Ne-am închinat la o parte dintre sfintele icoane, după care am fost invitați de un călugăr să ocupăm fiecare câte o strană (scaun). Sfânta Utrenie s-a slujit în unul din altarele laterale, iar Sfânta Liturghie în altarul principal. Chiar dacă slujba s-a ținut în greacă ne-a fost ușor să identificăm fiecare moment al slujbei. Călugării cântau îngerește. Niciodată n-am mai avut asemenea trăiri. Simțeam că cerul se unește cu pământul. La final, ne-am închinat pentru ultima dată la sfintele icoane, fiecare cu rugăciunile și năzuințele lui. Nu credeam că voi mai ajunge acolo, dar Bunul Dumnezeu mi-a orânduit să merg de mai multe ori.

Am fost invitați la masă, după care ne-am dus spre dormitor pentru a ne lua bagajele și apoi am pornit spre Kareia pentru a ne îndrepta spre altă destinație.

[Best_Wordpress_Gallery id=”34″ gal_title=”Schitul Sfantului Andrei”]

Fotografii

Pelerinajul la Peștera Sfântului Atanasie al Athonului

| Stelica Macovei

În anul 2010 când am efectuat primul pelerinaj în Sfântul Munte Athos, am vizitat şi peştera Sfântului Atanasie al Athonului. Peştera se află în apropierea Schitului Prodromu în pustiul Viglei la o distanță de 15 minute.

Am plecat cu colegii de grup pe cărarea care duce spre peşteră. Era primăvară şi vremea era frumoasă. Peisajul era superb – într-o parte se vedea marea şi în cealaltă muntele.

Organizatorul ne-a informat că peştera este într-o stânca abruptă şi că în această peştera se retrăgea Sfântul Atanasie pentru rugăciune. Din această peşteră a plecat sfântul spre Marea Lavră când s-a întâlnit cu Maica Domnului şi s-a întâmplat minunea cu izvorul de agheazmă.

A trebuit să coboram nişte scări de piatră, după care să urcăm câteva trepte până la peşteră. Ne-am închinat şi ghidul ne-a spus că undeva deasupra în stâncă se găsesc oseminte ale unor vieţuitori care s-au nevoit în stâncă, am ridicat aparatul de fotografiat deasupra capului şi am făcut poze şi aşa ne-am convis că este adevărat.

Va mărturisesc că osemintele nu mai sunt acolo; au fost ridicate după cum am constatat în alte pelerinaje făcute în acest loc.

[Best_Wordpress_Gallery id=”20″ gal_title=”Pestera Sfantului Atanasie”]

Fotografii

Pelerinaj la Mănăstirea Esfigmenu – Sfântul Munte Athos

| Stelica Macovei

La Mănăstirea Esfigmenu am ajuns în al 2-lea pelerinaj organizat în Sfântul Munte Athos. Organizatorul mi-a spus că foarte greu ajung pelerini la această mănăstire. Personal am ţinut foarte mult să ajung la Mănăstirea Esfigmenu, întrucât am citit despre viaţa călugărilor de aici şi despre încercările (din partea statului grec şi ale patriarhiei Constantinopolului) de care au avut parte chiar înainte de ajunge acolo.

După plecarea din portul Ouranapolis eu şi nepotul meu ne-am desprins de grup şi am coborât la prima staţie. A trebuit să aşteptăm în jur de o ora până a venit un camion de armată de la Mănăstirea Hilandaru. Mai aşteptau camionul un grup mai mare de sârbi. Nepotul meu fiind vorbitor de limbă engleză a schimbat câteva vorbe cu ei.

Drumul până la Hilandaru a durat în jur de 2 ore şi fost destul de anevoios. Nu mai puteam respira din cauza prafului. Ajunşi la Mănăstirea Hilandaru am mers şi ne-am închinat după care ne-am îndreptat înspre Mănăstirea Esfigmenu. Legat de camion recunosc că a trebuit să minţim că mergem la Hilandaru, altfel nu ne luau în camion. În 10 minute am ajuns la Mănăstirea Esfigmenu unde am văzut atârnat un steag negru pe care era scris “Ortodoxia sau moartea” ca urmare a ordinului de evacuare pe care-l primiseră călugării din partea Fanarului şi a patriarhiei.

Aveam emoţii mari, un amestec de milă pentru călugări şi de repulsie faţă de cei care îi osândeau. La intrare ne-a primit un călugăr care era prins cu treburi prin curtea mănăstirii. Ne-a însoţit până la arhondaric, unde ne-au luat paşapoartele, după care ne-au dus la dormitor. Odată cazaţi am mers să vizităm mănăstirea şi magazinul bisericesc de unde am cumpărat icoane şi sticluţe cu mir. Am ieşit un pic şi pe malul marii, după care am participat la Vecernie, şi masă.

Seara după câteva ore de somn am participat la Utrenie şi Sfânta Liturghie. Călugării erau îmbrăcaţi în haine foarte ponosite, erau o de o smerenie cum nu am mai întâlnit. Eram învăluit de induiosie. Am avut locuri chiar în faţă şi am putut să urmărim slujba în detaliu.

Dimineaţă, după finalizarea slujbei am fost invitaţi la masă; din păcate nu am putut sta de frică să nu pierdem camionul de la Mănăstirea Hilandaru care trebuia să ne ducă în port pentru a ne îmbarca spre Mănăstirea Sfântul Pavel unde ne aşteptau ceilalţi colegi de grup care au dormit la Mănăstirea Dionisiu. La plecare ne-am luat blagoslovenie de la călugării din curte care aşteptau să între la trapeza. Ne-am aplecat unii spre alţii spre a ne lua iertare şi rămas bun şi am simţit o durere în suflet; în acel moment aş fi vrut să trecem neobservaţi. Şi acum după atâția ani îmi sunt vii acele momente. Nădăjduiesc că Măicuţa Domnului şi Bunul Dumnezeu se va îndura de ei şi-i va ajuta să ducă mai departe dreapta credinţă.

Câteva informații în plus despre Mănăstirea Esfigmenu:

„Mănăstirea Esfigmenu se află pe malul mării, între Mănăstirea Vatopedu și arsanaua Mănăstirii Hilandaru. Este închinată înălțării Domnului. Ca primi ctitori îi are pe împăratul Teodosie cel Mic, pe împăratul Marcian și pe Sfânta împărăteasă Pulheria, sora lui Teodosie, la anul 445. Tot ei au dăruit mănăstirii o parte din Lemnul Sfintei Cruci. Tot aici se află o sfântă cruce, toată din aur și împodobită cu pietre de mare preț, dăruită mănăstirii de împărăteasa Rusiei, Ecaterina.

La început, mănăstirea a fost construită mai sus de locul unde se află acum. Dar, din tradiție se spune că a căzut o piatră foarte mare din munte distrugând o parte din mănăstire. După un timp a început să se audă în fiecare noapte, pe locul unde este acum mănăstirea, lovituri de toacă. Făcând toată obștea rugăciuni li s-a descoperit că pe locul acela trebuie să se facă mănăstirea.

Această mănăstire au numit-o cu numele de „Simane”, adică „a tocat”. Denumirea de Esfigmenu și-a luat-o mai târziu, de la o oarecare neînțelegere:

Un țar al Rusiei a trimis multe ajutoare Mănăstirii Simane, dar cei care le-au adus au confundat mănăstirea cu o alta numită Simonopetra. Când s-a aflat era deja târziu. Atunci cei de la Mănăstirea Simane au hotărât să-i schimbe denumirea numind-o Esfigmenu, adică „strâmtorat”. Într-adevăr, locul acela este strâmtorat din trei părți de munți.

În această mănăstire a fost călugărit și s-a nevoit un timp Sfântul Antonie al Pecerskăi. Mai târziu i s-a descoperit starețului să-l trimită pe Antonie în Rusia, pentru a fi de folos acolo. Făcând ascultare Antonie s-a dus în Rusia și a viețuit o perioadă într-o peșteră, la Vereznoe. După moartea binecredinciosului cneaz Vladimir, a luat stăpânirea Kievului ticălosul Sviatopolsc, care mai întâi și-a ucis frații, pe Boris și pe Gleb, canonizați ca mucenici. Văzând acestea, Cuviosul Antonie s-a întors în Sfântul Munte, unde a viețuit într-o peșteră, mai sus de mănăstire, până când starețul a primit înștiințare de la Dumnezeu să-l trimită iarăși în Rusia unde s-a sfințit și a sfințit și locul, după cum se știe.

Sfântul Grigorie Palama, care s-a nevoit într-o peșteră mai sus de Mănăstirea Lavra, a fost și el stareț al Mănăstirii Esfigmenu, făcând multe minuni.

Odată, pe când măslinii nu rodiseră deloc, prin rugăciunea lui s-au umplut de rod. Altădată a venit chelarul și a spus că nu mai este untdelemn. După rugăciunea Sfântului, mergând chelarul să se uite, a găsit vasul pentru untdelemn plin până sus.

Mai târziu, Sfântul Grigorie a fost ales Arhiepiscop al Tesalonicului, strălucind ca o făclie în sfeșnicul Bisericii. Sfintele sale moaște se păstrează în biserica mitropoliei din Tesalonic, care îi poartă și numele.

Sfântul Grigorie nu și-a părăsit mănăstirea nici după adormirea sa. Acest lucru se cunoaște din următoarea minune: Mănăstirea Esfigmenu avea numai o fântână în curtea mănăstirii, dar apa le era insuficientă și părinții erau foarte strâmtorați și necăjiți din această pricină. În acel timp, un neguțător din Grecia se pregătea să meargă la Ierusalim să se închine la Sfintele Locuri. Într-una din nopți, i s-a arătat în vis Sfântul Grigorie zicându-i: „Tu te pregătești să mergi la Ierusalim, dar eu îți zic să te duci mai bine la Sfântul Munte, unde se află o mănăstire numită Esfigmenu, la care eu am fost stareț. Mănăstirea are mare lipsă de apă. Mergi și cheltuiește banii acolo, la descoperirea izvorului care se află puțin mai sus de mănăstire și crede că însutită plată vei avea de la Hristos Dumnezeu pentru aceasta, chiar mai mare decât dacă ai merge la Ierusalim”.

Deșteptându-se neguțătorul, a mulțumit lui Dumnezeu și Sfântului, apoi a venit în Sfântul Munte, la Mănăstirea Esfigmenu. După ce s-a închinat în biserică, a ieșit din mănăstire îndreptându-se în direcția Mănăstirii Vatopedu, spre locul pe care i-l arătase Sfântul Grigorie. Găsind acel loc, a început a săpa cu toată dragostea. Săpând cam un metru și jumătate, a izvorât un izvor atât de mare și bun, cum nu se mai află altul la fel în alte mănăstiri. Aflând părinții mănăstirii despre aceasta, au mulțumit cu lacrimi lui Dumnezeu și Sfântului Grigorie, care nu i-a părăsit nici după adormirea sa.

Negustorul s-a călugărit apoi, primind numele de Damian, nevoindu-se pe Muntele Samariei (puțin mai sus de mănăstire), ajungând la înalte măsuri duhovnicești. Se spune despre acesta că, mergând odată la duhovnicul lui, la Mănăstirea Hilandaru, a întârziat atât de mult încât asfințise soarele. Atunci părinții mănăstirii l-au rugat să rămână la ei peste noapte, dar cuviosul i-a refuzat, nevoind să rămână în altă parte, căci avea acest obicei de a petrece noaptea la chilia sa.

Pe când era la jumătatea drumului, s-a pornit o furtună atât de mare, că nu mai vedea nimic și se afla în primejdie. Atunci, ridicându-și ochii minții către Maica Domnului, s-a rugat să-l izbăvească din acea primejdie îngrozitoare. Pe când se ruga, deodată s-a văzut răpit și adus la ușa chiliei sale.

După mutarea lui la cele veșnice, timp de 40 de zile s-a simțit o mireasmă nespus de plăcută pe toată valea din preajma mănăstirii.

În această mănăstire se află foarte multe sfinte moaște, dintre care amintim: capul Sfântului Apostol Iacov al lui Alfeu, piciorul drept al Sfintei Maria Magdalena, o parte din capul Sfântului Partenie al Lampsakului, o parte din capul Sfântului Atanasie, Patriarhul Constantinopolului, apoi părticele de la Sfântul Mucenic Mercurie, Sfântul Haralambie, Sfântul Mucenic Agatanghel și mulți alții.”*

*Doresc să-i mulţumesc Părintelui Vlad Pimen pentru îngăduinţa de a posta pe blog fragmente din cartea Sfinţiei Sale: ” Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului – Editura Buna Vestire”.

[Best_Wordpress_Gallery id=”16″ gal_title=”Esfigmenu”]

Fotografii

Pelerinaj la Paraclisul Panaghia si Varful Athonului

| Stelica Macovei

De fiecare dată când mergeam în Sfântul Munte Athos priveam vârful muntelui şi mă întrebam: voi ajunge vreodată acolo? Simţeam o emoţie puternică, o dorinţă arzătoare care nu-mi dădea pace până când am ajuns să-mi împlinesc acest vis.
La fiecare ieşire din Sfântul Munte priveam spre vârf ca şi cum ar fi fost pentru ultima dată şi totuşi Dumnezeu şi Maica Domnului m-au ajutat să merg de mai multe ori.

Pe data de 15 august  2017 am plecat cu gândul de a ajunge în vârful muntelui. Am luat un microbuz din Iaşi spre Bacău pentru a mă întâlni cu organizatorul şi un alt pelerin din Râşca-Suceava, după care ne-am îndreptat spre Bucureşti pentru a-i întâlni şi pe ceilalţi pelerini (3 din Bucureşti, unul din Tulcea care mi-a fost coleg în alt pelerinaj, doi din Călăraşi şi în portul Ierissos ni s-au alăturat un domn din republica Moldova cu fiul lui de 12 ani şi un alt pelerin din Bucureşti cu care am mai fost în Sfântul Munte.

Plecarea din Bucureşti a fost în jurul orei 20.00 şi la ora 4.00 dimineaţa eram deja în Grecia. Ajunşi în port ne-am întins care şi cum pe câte o bancă pentru a aţipi un pic. La ora 8.30 vaporaşul a plecat şi în scurt timp şi-au făcut prezenţa delfinii. Prima staţie a fost la Mănăstirea Hilandaru, după care am trecut pe lângă Mănăstirea Esfigmenu şi la Mănăstirea Vatopedu am debarcat. Am vizitat mănăstirea, ne-am închinat la cele 7 icoane făcătoare de minuni, la brâul Maicii Domnului (cea mai mare bucată din lume) şi la capul Sfântului Ioan Gură de Aur, după care am primit din partea mănăstirii câte un brâu şi o sticluţa de ulei de la candela de la Icoana Maicii Domnului Pantanassa (Atotimparateasa).

După ce am vizitat Mănăstirea Vatopedu am luat un microbuz şi ne-am îndreptat spre Careia – capitala Sfântului Munte. Aici am mers la Schitul Sfântului Andrei pentru a ne caza. Am trecut pe la arhondaric unde am fost primiţi cum este obiceiul în Grecia, cu rahat, apă rece şi ouzo, după care ne-am îndreptat spre dormitoare. După ce ne-am cazat am plecat să vizităm Mănăstirea Cutlumuş şi Panaguda (chilia părintelui Paisie Aghioritul). Am participat la Vecernie, după care am stat la masă. Dimineaţă la ora 4 ne-am trezit pentru a participa la slujbă (utrenia şi sfânta liturghie), la finalul slujbei am stat la masă, apoi am luat un microbuz până la Mănăstirea Pantocrator unde ne-am închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontita” (Stareţa), am vizitat mănăstirea, şi ne-am continuat drumul pe jos până la Mănăstirea Stavronichita pentru a ne închina sfintei icoane făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae care a fost găsită pe mare.

Peisajul era foarte frumos; pe marginea drumului am găsit şi smochine. Ulterior am plecat spre Mănăstirea Iviru pentru a ne închina la una dintre cele mai importante icoane ortodoxe “Portăriţa” (despre care voi scrie într-un articol dedicat acestei mănăstiri). Tot aici am îmbucat ce aveam prin rucsace până a venit un microbuz pentru a merge la Schitul Prodromu.

La Schitul Prodromu am fost înştiinţaţi că nu mai sunt locuri pentru cazare şi că ar fi un loc amenajat în grădină. Am mers şi ne-am luat fiecare pături pentru a prinde un locuşor de dormit. Am stat la masă şi după am participat la Vecernie. Pe la ora 19.30 a venit organizatorul şi ne-a anunţat că un grup va pleca la ora 20.00 pe munte şi se eliberează 8 locuri, am fost primul care am sărit spre a prinde un loc.

La ora 2.00 dimineaţa ne-am trezit şi la 2.30 am plecat pe întuneric spre vârful muntelui. Drumul a fost destul de greu, poate şi din cauza întunericului, norocul nostru că o parte dintre noi aveam lanterne. La un moment dat a început să se crape de ziua şi vedeam marea şi muntele în toată splendoarea. E drept că şi drumul începea să devină mai abrupt. Colegii de grup făceau popasuri destul de dese şi mie nu-mi plăcea acest lucru. La un moment dat eu şi domnul din Moldova împreună cu fiul lui am luat-o înainte şi la ora 8.30 dimineaţa am ajuns la Schitul Panaghia – 1500 m altitudine. Am prins finalul Sfintei Liturghii, ne-am închinat şi după am căutat un locuşor de dormit, eu pe un dig sub o tufă unde m-am întins şi am adormit pe izoprenul care-l aveam la mine. Pe la ora 11.00 au sosit şi ceilalţi colegi de grup. La ora 13.30 toţi pelerinii au primit câte o caserolă de paste cu fructe de mare, măsline şi halva. O parte din pelerini urcau pe vârful Atonului, în timp ce alții aşteptau ora 17.00 pentru a participa la procesiune până în vârful muntelui.

Am înţeles că în alţi ani veneau mulţi călugări de pe la alte mănăstiri pentru a lua parte la procesiune, dar în acest an au fost foarte puţini, în schimb au fost foarte mulţi pelerini. În cursul după-amiezii o parte din grup am hotărât să urcăm spre vârful Athonului. Din cauza neputinţei mele, n-am reuşit, mai aveam până în 200 metri şi m-am oprit, mi s-a făcut rău de înălţime. Am coborât la Panaghia şi am stat la discuţii cu ceilalalti pelerini.

Pe la ora 19.30 domnul din Moldova a spus că vrea să coboare la Schitul Sfânta Ana, m-am aventurat şi eu, neluând în calcul oboseala şi distanţa. Cu ajutorul lui Dumnezeu la ora 23.00 am ajuns la Schit. Pe drum îmi era frică că vom găsi porţile închise şi nu vom putea intra în curte, dar Maica Domnului şi Sfânta Ana ne-a ascultat rugăciunile şi porţile erau deschise, locuri de cazare nu mai erau, iar călugării participau la slujbă, m-am aşezat şi eu pe temelia bisericii şi am stat până dimineaţă când s-a terminat slujba şi am mers la masă. La masă a fost şi un episcop de la care am şi luat binecuvântare. La ieşire doi călugări au împărţit plicuri în care am găsit câte o batistă şi o iconiţă cu Sfinta Ana, copie după Icoana făcătoare de minuni. La icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana din biserică erau foarte multe fotografii cu copilaşi, ca răspuns la rugăciunile părinţilor care nu puteau face copii.

Împreună cu domnul din Moldova şi băiatul lui am plecat înspre Mănăstirea Sfântul Pavel, după care am luat feriboat-ul şi ne-am îndreptat spre Ouranopolis.

În următoarele articole voi descrie pe larg mănăstirile vizitate.

[Best_Wordpress_Gallery id=”14″ gal_title=”Athon 2″]