În a șasea zi din pelerinajul efectuat în Egipt, după ce călătorisem prin deșert pentru escaladarea Muntelui Sinai, dimineață după micul dejun ne-am luat bagajele, ne-am urcat în autocar și, ne-am îndreptat înspre Mănăstirea Sfântul Pavel Tebeul. Părintele ghid ne-a citit rugăciunile dimineții în timp ce străbăteam deșertul. Pe partea stângă, din când în când, mai apărea cate un resort pe malul Mării Roșii. În memorie încă mai aveam imaginile cu corali și peștii colorați văzute cu o seară înainte. Încercam să–mi adun gândurile pentru întâlnirile cu cei doi mari sfinți ai lumii, Sfântul Pavel Tebeul și Sfântul Antonie cel Mare, și de ce nu, pentru ceea ce urma să vizităm și să vedem în cursul zilei. Doamna Maria Chirculescu (reprezentanta agenției de turism) ne citea din viețile acestor sfinți introducându-ne astfel în atmosfera locurilor sfinte pe care trebuia să le vedem.

Spicuiri din viața Sfântului Cuvios Pavel Tebeul

Așa după cum au relatat ucenicii sfântului Antonie: Macarie și Plotin, la vârsta de 90 de ani, Sfântul Antonie s-a rugat cinci ani lui Dumnezeu să-i descopere dacă mai există vreun rob al Său în pustie și să ducă o viață atât de austera ca a sa. Dumnezeu i-a răspuns Sfântului Antonie: „este un rob al lui Dumnezeu, mai înainte de tine și mai desăvârșit decât tine, la care dacă vei merge, îl vei afla în pustia cea mai dinăuntru. Deci scoală-te degrabă și te sârguiește de a merge la dânsul, mai înainte de a se duce el la Domnul!” Auzind acestea, Sfântul Antonie s-a sculat, și-a luat toiagul de finic și a plecat în căutarea robului lui Dumnezeu, Sfântul Pavel Tebeul. Drumul era foarte anevoios, mai ales din cauza arșiței din pustiu. Sfântul Antonie simțea cum slăbește și s-a rugat lui Dumnezeu să-l povățuiască și să-l învrednicească a-l întâlni și a-l vedea în trup pe robul Său. După ceva timp a întâlnit un centaur (om cu asemănare de cal) pe care l-a întrebat unde locuiește robul lui Dumnezeu. Centaurul i-a arătat cu mâna în ce direcție să meargă. Sfântul Antonie și-a continuat drumul anevoios iar la un loc pietros a întâlnit o alta fiară (satir) ce avea asemănare omenească până la brâu, iar în cealaltă parte a corpului avea picioare de capră și coarne în cap. După această întălnire sfântul și-a continuat drumul, iar în a treia zi, a văzut o leoaică ce se îndrepta spre vârful muntelui, pe care urmându-o a ajuns în apropierea peșterii Sfântului Pavel Tebeul bucurându-se foarte tare. Sfântul Pavel i-a simțit venirea și s-a închis înăuntru nevoind a-i deschide. După câteva ceasuri de insistență Sfântul Pavel i-a deschis ușa îmbrățișându-se reciproc cu lacrimi și chemându-se pe nume deoarece, Dumnezeu le-a descoperit fiecăruia numele. Are loc discuția dintre cei doi sfinți, Sfântul Pavel povestindu-i viața și pricina venirii în acest pustiu, iar Sfântul Antonie i-a spus cum decurg lucrurile în lume. Am auzit de minunea cu corbul care venea în fiecare zi să-i aducă Sfântului Pavel câte o jumătate de pâine să mănânce iar, de această dată, i-a adus o pâine întreagă pentru a o împarți cu Sfântul Antonie. Sfântul Antonie dorea să rămână și să slujească cu Sfântul Pavel, însă acesta l-a trimis să-i aducă mantia primită de la episcopul Atanasie. Defapt, Sfântul Pavel dorea să rămână singur pentru a pleca din viață către Domnul. Sfântul Antonie a alergat sperând să-l găsească în viață, dar întorcându-se pe drum a văzut sufletul sfântului în văzduh înconjurat de cete îngerești, apostoli și prooroci. A ajuns la chilia sfântului, l-a înfășurat cu mantia dar, neavând unelte cu ce să sape groapa se tânguia daca să se întoarcă la mănăstire cale de 3 zile sau să rămână și să moară lângă sfânt. Și cum stătea și se gândea ce să facă vede că din depărtare vin doi lei care, prin comportamentul lor îl jeleau pe sfânt și s-au apucat să-i sape groapa cu ghiarele. După ce au săpat groapa cei doi lei i-au lins tălpile Sfântului Antonie în semn de prețuire și pentru a primi binecuvântarea sa, după care au plecat în pustiu. Astfel Sfântul Antonie îl îngroapă pe Sfântul Pavel Tebeul și după o zi și o noapte de suspine se întoarce la mănăstire povestindu-le toate ucenicilor săi.

Pătruns de viața sfinților, printre lacrimile care îmi curgeau de mila lor și pentru curățarea păcatelor, observ printre curbele dintre dealuri o primă biserică, cea nouă din afara curții celei vechi.

Am ajuns în parcare care era plină de autocare și autoturisme venite cu pelerini sau credincioșii locului spre vizitare și închinare.

Priveam zidurile înalte și la locul unde înainte era un scripete cu ajutorul căruia călugării urcau și coborau pentru a putea pleca din mănăstire pentru cele necesare obștii.

Am ajuns și la poarta care pe vremuri nu exista. Am așteptat câteva minute la poarta până a venit părintele ghid al mănăstirii să ne preia pentru a face turul.

Un grup de copii tocmai ieșea și s-au apropiat de noi solicitandu-mi să fac poze cu ei. Am acceptat de dragul bucuriei ce li se citea pe față. Aș fi vrut să pot schimba câteva impresii cu dânșii despre mănăstire și sfânt dar din păcate nu vorbeam o limbă comună. Ne-am rezumat doar la fotografii.

Între timp a venit și părintele ghid și ne-a dus la trapeza veche a mănăstirii și la moară unde am văzut foarte multe obiecte vechi, așa cum se pot vedea în fotografiile de la finalul articolului. Am mers și la izvorul mănăstirii. 

Acesta izvorăște dintr-o cameră, mai exact, camera transpiră și acele picături curg pe un șănțuleț mic într-o fântâniță din care am băut cu toții și ne-am adus și acasă deoarece este socotită ca o agheasmă mică.

Înspre izvor am văzut și copacul cu doua brațe ridicate înspre cer, asemenea Sfântului Pavel când se ruga la Dumnezeu.

Am stat câteva minute la umbra unui copac, din curte, la care un părinte în vârstă obișnuia să discute cu pelerinii în timp ce era înconjurat de pisici.

Părintele ghid ne-a mai povestit câteva ceva despre mănăstire, după care am mers și am vizitat biserica de deasupra peșterii unde există mormântul cu racla Sfântului Pavel.

Așa după cum este obiceiul în bisericile copte, ne-am descălțat de papuci la intrare. Desigur, am mai făcut glume între noi care și cum ce papuci să luăm la ieșire. Bisericuța era plină de har. Pictura veche, pe alocuri coșcovită. Asta nu ne-a împiedicat să intrăm în atmosfera sfântă, să ne bucurăm și să ne încântăm sufletele. Părintele ghid ne-a explicat fiecare scena în parte. Ne-am închinat la sfintele moaște multumindu-i sfântului, după care ne-am îndreptat spre magazinul bisericesc, și spre autocar pentru a putea merge la Mănăstirea Sfântului Antonie.

[Best_Wordpress_Gallery id=”157″ gal_title=”Pavel Tebeul”]