Dragii mei, nu știu voi cum sunteți, dar eu când aud de un loc unde se întâmplă minuni, deîndată simt o dorința arzătoare în piept de a ajunge în acel loc. Simt un foc mistuitor a cărui sunet urcă la cer către Dumnezeu. Nu-mi găsesc liniștea, uneori pic în deznădejde, uit de mine și de cei din jur, alteori discut cu mine să văd dacă este bună această stare, această dorință. Mă tot gândesc să nu fie o lucrare din mândrie sau altă patimă sufletească. Și astfel încep să mă rog lui Dumnezeu, Preasfintei Sale Maici și sfinților la a căror sfinte moaște doresc să ajung. Se întâmplă ca uneori să fie mai ușor, altădată mai greu, poate să aștept și ani, dar într-un final să ajung la obiectivele dorite.
Ispite, amânări la plecare
La fel mi s-a întâmplat și de data aceasta. Auzisem de pelerinajul organizat de agenția de turism Miriam Turism în Egipt. Urmăream postările din pelerinajele trecute, postate de agenție pe Facebook, iar focul din sufletul meu zvâcnea la fiecare loc sfânt prezentat în timpul programelor.
Am început să distribui anunțuri pentru a găsi pelerini doritori de a ajunge odată cu mine în Egipt – țară despre care nu știam prea multe, din ignoranță, sau poate că nu credeam că voi ajunge vreodată acolo.
Am stabilit data de plecare de câteva ori și s-a tot amânat. Picasem în deznădejde. Nici măcar vorbele persoanelor care trebuiau să mă însoțească nu-mi mai inspirau încredere. Dumnezeu știa de ce lăsa să se întâmple așa. Nebănuite sunt căile Domnului…
A venit luna septembrie și colega mea m-a anunțat că o să mergem. Ne-am adunat pelerini din diferite colțuri ale țării. Sâmbătă seara (25 septembrie 2021) eram cu toții la aeroportul din București și de acolo am plecat, în sfârșit, spre Cairo.
Pe drumul deșertului, spre Sinai
În a patra zi de pelerinaj, după ce în primele trei zile am vizitat câteva mănăstiri celebre și ne-am închinat la mari sfinți din secolele al treilea (Sfântul Mare Mucenic Mina) și al patrulea (părinții monahismului din Valea Nitriei, cum ar fi: Sfântul Paisie cel Mare, Sfântul Moise cel Negru, Sfântul Macarie cel Mare … ), ne-am îndreptat spre Peninsula Sinai, în sudul căreia se află Muntele Sinai – locul în care Dumnezeu i-a dat lui Moise Tablele Legii cu Cele Zece Porunci, Mănăstirea Sfintei Mucenițe Ecaterina, Muntele Horeb – unde Sfântul Ilie a stat ascuns de împărăteasa Izabela…
Drumul a fost lung, a trebuit să trecem cu autocarul pe sub Canalul Suez, după care ne-am continuat drumul prin deșert. Știam dinainte ce panoramă ne oferă acest drum. Îmi luasem cu mine două cărți, să am ce citi pentru a trece timpul mai ușor. Din când în când, ghidul ne mai oferea explicații despre viața și cultura din Egipt.
Escaladare de noapte, cu rugăciune, pe Muntele Sinai
Am ajuns după-amiază la hotelul din stațiunea Sfânta Ecaterina, ne-am cazat și am avut două ore la dispoziție până la cină. Cu toate că eram obosit, am mers la recepția hotelului în speranța că voi afla aces la wi-fi pentru internet, pentru a putea lua legătură cu cei din țară, în special cu prietenul meu drag Emanuel Bontaș și de a posta noutăți pe Facebook.
La recepție erau câteva magazine, de unde am primit și parola la internet. Au trecut cele două ore, după care am luat cina și am mers să dorm în jur de două ore.
La orele 11:00 noaptea trebuia să fim la recepție pentru a lua autocarul și să mergem spre Muntele Sinai. Mi s-a părut atât de ciudat să plecăm la acea oră, deoarece altădată plecasem la orele 2:00 dimineața.
Ajunși la baza muntelui, am trecut pe lângă mănăstire, am fost întâmpinați de câțiva beduini care încercau să ne vândă cu disperare diferite produse. Pentru beduinii din zonă, aceasta este principala sursă de venit – doar unii dintre ei au cămile și își pot câștiga existența din transportul pelerinilor.
La intrarea pe drumul de munte am trecut prin filtrul de securitate, exact ca la aeroport. Câțiva pelerini și-au închiriat cămilă și au plecat înspre vârful muntelui. Defapt aceste cămile ii duceau până la baza celor 750 de scări, făcute cu migală de călugări și beduini, pentru un acces mai ușor pănă în vîrful Muntelui Sinai.
În autocar, pe distanța scurtă de la hotel la parcarea din apropierea Mănăstirii Sfânta Ecaterina (locul de acces pe munte), doamna Maria Chirculescu (reprezentanta agenției de turism) și părintele care ne însoțea ne-au spus că ar fi bine să socotim acest munte sfânt ca pe o biserică – și mai mult decât atât! Eram în locul sacru, mergeam către înâlțimea montană pe care Dumnezeu a vorbit omului – profeților Moise și Ilie, iar noi, în această noapte, făceam nevoința de a urca (pe jos sau cu cămila, fiecare după starea sa fizică), până la răsăritul soarelui. Deci ar fi fost foarte bine doar să ne rugăm.
Mulți pelerini s-au folosit de aceste rugăciuni, împlinindu-li-se dorințele. Aveam la mine metania special făcută și pentru rostirea Borogodișnei, rugăciunea Sfântului Serafim de Sarov: „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te! Ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre”.
Pe drum ni s-a alăturat și un câine. După cum bine știam, beduinul ghid ne sfătuia să facem popasuri la acele chioșcuri improvizate, sau cum le mai spuneau ei „cafeteria”. Personal, toate acele popasuri și ritmul lejer de mers nu-mi făceau bine. Dar trebuia să mă supun și să mă gândesc și la ceilalți care își dădeau duhul mergând în noapte. Îmi spuneam rugăciunile în taină, chiar dacă eram atent și la ce se mai discuta în grup. Am ajuns la ultima cafeteria, unde ne așteptau pelerinii care luaseră cămile. Am mai stat acolo un pic, care și cum și-a mai comandat câte un ceai sau altceva, după care ne-am îndreptat spre scările de piatră.
Sfânta Liturghie de noapte
Părintele, împreună cu o familie, au plecat înainte pentru a pregăti cele necesare pentru a sluji Sfânta Liturghie la capela grec-ortodoxă de pe vârful muntelui.
Ajunși la scări, eu m-am desprins de grup, cu toate că era în toiul nopții și era destul de riscant, dar nu puteam suporta ritmul lent și gălăgia din grup. Am vrut să fiu doar eu cu Dumnezeu și frumusețea cerului înstelat. Așa întuneric cum era, mă uitam din când în când pe jos cu lanterna, să văd dacă nu găsesc vreo piatră specifică locului, în care să se vadă bine desenul (natural) al Rugului Aprins.
La un moment dat am întâlnit trei persoane care se odihneau, erau ruși sau sârbi după vorbă. I-am depășit și mi-am continuat drumul. Îmi mai venea câte un gând – dacă mi s-ar întâmplă ceva rău, ce mă fac, era doar vina mea, nu trebuia să părăsesc grupul…
În apropiere de vârf mi-a ieșit în cale un beduin, care m-a întrebat de unde sunt, i-am spus că eu sunt cu grupul lui Mohamed și mi-am continuat drumul. Am ajuns la capela ortodoxă din vârful Muntelui Sinai, mi-am schimbat rapid tricoul, pentru că era ud fleașcă, mi-am pus un alt tricou, un hanorac și geacă pentru a nu răci și am așteptat să ajungă ceilalți pelerini, după care a început Sfânta Liturghie de noapte, oficiată doar de preoții din grupul nostru. Mă rugam să nu mă apuce somnul. În biserică a fost doar grupul nostru, deși dimineață m-am speriat cât de mulți oameni am văzut că urcaseră pe munte și se aflau pe platoul de la 2285 m altitudine.
Răsărit de soare și peștera lui Moise
Spre finalul slujbei eu am ieșit afară, pentru a nu rata răsăritul soarelui. Se spune că răsăritul de pe Muntele Sinai este în top 10 locații din lume unde poate fi atât de spectaculos. Era rece, oamenii își puneau pe ei pături închiriate de la beduini. Fiecare încerca să prindă un loc cât mai bun pentru a privi răsăritul…
Și ca totul să fie la superlativ, a venit și doamna Chirculescu să ne întrebe dacă ne-am închinat la Peștera lui Moise. A fost maxim pentru mine când am auzit de peșteră. Am intrat și în câteva secunde mi-am spus ce aveam de spus și am făcut câteva fotografii. Îmi trecuse toată oboseala! Să ai parte să te închini într-un loc așa sfânt, unde Dumnezeu i-a înmânat Tablele Legii lui Moise, după ce acesta ținuse 40 de zile de post negru, stând în această peșteră și așteptând, nu putea fi descris în cuvinte…
Peste tot în aer plutea fericirea! Fiecare pelerin își vedea visul împlinit! Au intrat în capela ortodoxă, spre închinare, și mulți dintre ceilalți oameni de pe platou, așa încât părintele nu a putut pleca ușor, a stat să binecuvânteze pelerinii de toate națiile…
Coborând în lumina dimineții
Noi am început să coboram scările spre Mănăstirea Sfânta Ecaterina de la baza muntelui (1200 m altitudine). Întâlneam grupruri de pelerini din toate colțurile lumii care urcau spre vârf, în timp ce noi – cei mai mulți – coboram. Toată lumea era fericită.
La capătul celor 750 de scări se vede în vale muntele Horeb, locul unde sfântul Ilie a stat ascuns din cauza împărătesei Izabela.
Începuseră să apară și cafeteriile și beduinii care ne invitau să închiriem cămilele la retur. Unii ne cereau ciocolată. Cu cât ne apropiam de baza muntelui, întâlneam copii de beduini care ne cereau bani sau ciocolată. Câteva fetițe aveau la vânzare un fel de trăistuțe colorate sau chestioare din mărgele. Recunosc că îmi era așa milă de ei, aș fi vrut să am puterea să-i ajut pe toți, cu atât mai mult cu cât aflasem că strămoșii lor din secolul al șaselea proveneau din… Oltenia, iar ei se considerau urmașii Vlahilor!
Într-un final am ajuns și la Mănăstirea Sfânta Ecaterina, unde ne aștepta Ehab, ghidul nostru egiptean. De la ora 9 se deschidea accesul pentru vizitatori, așa că am stat și am așteptat să se deschidă poarta cea joasă și extrem de groasă a mănăstirii. Am văzut Rugul Aprins (arbustul care ardea și nu se mistuia, prin care Domnul i-a vorbit lui Moise).
Am vizitat muzeul și osuarul unde se găsesc sfintele moaște ale Sfântul Ștefan Sinaitul (stând pe scaun!!!), așa cum obișnuia când era în viață și nu lăsa pe nimeni să urce pe munte până nu-și spovedea păcatele.
I-am mărturisit și eu păcatele în timp ce colegii se închinau. Am băut apă de la fântâna lui Moise care se află la intrarea principală, după care ne-am îndreptat spre autocar și de acolo la hotel pentru a ne primeni și de a ne îndrepta spre Ein Sokna la Marea Roșie.
Concluziile mele…
Aș spune, după ce am urcat a doua oară pe muntele Sinai, că merită tot efortul. Este locul sfânt unde aș reveni oricând, exact ca și în Sfântul Munte Athos. Consider că fiecare creștin trebuie să ajungă măcar o data în viață pe acest munte, mai ales că aici au binecuvântare și femeile. La finalul călătoriei vei avea parte de o bucurie imensă, o trăire precum cea din seara învierii sau cea de la coborârea de pe muntele Tabor din seara venirii norului sfânt la sărbătoarea Schimbarea la Față a Mântutorului. Și foarte interesant e faptul că nu am simțit febra musculară cum aș fi simț-o dacă urcam un alt munte. Am convingerea că Dumnezeu oferă fiecăruia puterea necesară pentru a urca si coborî acest sfânt munte și de a vedea și simți cu ochii liberi măreția Sa.
