Sinai, Muntele lui Dumnezeu

Dragii mei, nu știu voi cum sunteți, dar eu când aud de un loc unde se întâmplă minuni, deîndată simt o dorința arzătoare în piept de a ajunge în acel loc. Simt un foc mistuitor a cărui sunet urcă la cer către Dumnezeu. Nu-mi găsesc liniștea, uneori pic în deznădejde, uit de mine și de cei din jur, alteori discut cu mine să văd dacă este bună această stare, această dorință. Mă tot gândesc să nu fie o lucrare din mândrie sau altă patimă sufletească. Și astfel încep să mă rog lui Dumnezeu, Preasfintei Sale Maici și sfinților la a căror sfinte moaște doresc să ajung. Se întâmplă ca uneori să fie mai ușor, altădată mai greu, poate să aștept și ani, dar într-un final să ajung la obiectivele dorite.

Ispite, amânări la plecare

La fel mi s-a întâmplat și de data aceasta. Auzisem de pelerinajul organizat de agenția de turism Miriam Turism în Egipt. Urmăream postările din pelerinajele trecute, postate de agenție pe Facebook, iar  focul din sufletul meu zvâcnea la fiecare loc sfânt prezentat în timpul programelor.

Am început să distribui anunțuri pentru a găsi pelerini doritori de a ajunge odată cu mine în Egipt – țară despre care nu știam prea multe, din ignoranță, sau poate că nu credeam că voi ajunge vreodată acolo.

Am stabilit data de plecare de câteva ori și s-a tot amânat. Picasem în deznădejde. Nici măcar vorbele persoanelor care trebuiau să mă însoțească nu-mi mai inspirau încredere. Dumnezeu știa de ce lăsa să se întâmple așa. Nebănuite sunt căile Domnului…

A venit luna septembrie și colega mea m-a anunțat că o să mergem. Ne-am adunat pelerini din diferite colțuri ale țării. Sâmbătă seara (25 septembrie 2021) eram cu toții la aeroportul din București și de acolo am plecat, în sfârșit, spre Cairo.

Pe drumul deșertului, spre Sinai

În a patra zi de pelerinaj, după ce în primele trei zile am vizitat câteva mănăstiri celebre și ne-am închinat la mari sfinți din secolele al treilea (Sfântul Mare Mucenic Mina) și al patrulea (părinții monahismului din Valea Nitriei, cum ar fi: Sfântul Paisie cel Mare, Sfântul Moise cel Negru, Sfântul Macarie cel Mare … ), ne-am îndreptat spre Peninsula Sinai, în sudul căreia se află Muntele Sinai – locul în care Dumnezeu i-a dat lui Moise Tablele Legii cu Cele Zece Porunci, Mănăstirea Sfintei Mucenițe Ecaterina, Muntele Horeb – unde Sfântul Ilie a stat ascuns de împărăteasa Izabela…

Drumul a fost lung, a trebuit să trecem cu autocarul pe sub Canalul Suez, după care ne-am continuat drumul prin deșert. Știam dinainte ce panoramă ne oferă acest drum. Îmi luasem cu mine două cărți, să am ce citi pentru a trece timpul mai ușor. Din când în când, ghidul ne mai oferea explicații despre viața și cultura din Egipt.

Escaladare de noapte, cu rugăciune, pe Muntele Sinai

Am ajuns după-amiază la hotelul din stațiunea Sfânta Ecaterina, ne-am cazat și am avut două ore la dispoziție până la cină. Cu toate că eram obosit, am mers la recepția hotelului în speranța că voi afla aces la wi-fi pentru internet, pentru a putea lua legătură cu cei din țară, în special cu prietenul meu drag Emanuel Bontaș și de a posta noutăți pe Facebook.

La recepție erau câteva magazine, de unde am primit și parola la internet. Au trecut cele două ore, după care am luat cina și am mers să dorm în jur de două ore.

La orele 11:00 noaptea trebuia să fim la recepție pentru a lua autocarul și să mergem spre Muntele Sinai. Mi s-a părut atât de ciudat să plecăm la acea oră, deoarece altădată plecasem la orele 2:00 dimineața.

Plecare Sinai
Plecare Sinai

Ajunși la baza muntelui, am trecut pe lângă mănăstire, am fost întâmpinați de câțiva beduini care încercau să ne vândă cu disperare diferite produse. Pentru beduinii din zonă, aceasta este principala sursă de venit – doar unii dintre ei au cămile și își pot câștiga existența din transportul pelerinilor.

Camile pe Sinai
Camile pe Sinai

La intrarea pe drumul de munte am trecut prin filtrul de securitate, exact ca la aeroport. Câțiva pelerini și-au închiriat cămilă și au plecat înspre vârful muntelui. Defapt aceste cămile ii duceau până la baza celor 750 de scări, făcute cu migală de călugări și beduini, pentru un acces mai ușor pănă în vîrful Muntelui Sinai.

În autocar, pe distanța scurtă de la hotel la parcarea din apropierea Mănăstirii Sfânta Ecaterina (locul de acces pe munte), doamna Maria Chirculescu (reprezentanta agenției de turism) și părintele care ne însoțea ne-au spus că ar fi bine să socotim acest munte sfânt ca pe o biserică – și mai mult decât atât! Eram în locul sacru, mergeam către înâlțimea montană pe care Dumnezeu a vorbit omului – profeților Moise și Ilie, iar noi, în această noapte, făceam nevoința de a urca (pe jos sau cu cămila, fiecare după starea sa fizică), până la răsăritul soarelui. Deci ar fi fost foarte bine doar să ne rugăm.

Mulți pelerini s-au folosit de aceste rugăciuni, împlinindu-li-se dorințele. Aveam la mine metania special făcută și pentru rostirea Borogodișnei, rugăciunea Sfântului Serafim de Sarov: „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te! Ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre”.

Pe drum ni s-a alăturat și un câine. După cum bine știam, beduinul ghid ne sfătuia să facem popasuri la acele chioșcuri improvizate, sau cum le mai spuneau ei „cafeteria”. Personal, toate acele popasuri și ritmul lejer de mers nu-mi făceau bine. Dar trebuia să mă supun și să mă gândesc și la ceilalți care își dădeau duhul mergând în noapte. Îmi spuneam rugăciunile în taină, chiar dacă eram atent și la ce se mai discuta în grup. Am ajuns la ultima cafeteria, unde ne așteptau pelerinii care luaseră cămile. Am mai stat acolo un pic, care și cum și-a mai comandat câte un ceai sau altceva, după care ne-am îndreptat spre scările de piatră.

Sfânta Liturghie de noapte

Părintele, împreună cu o familie, au plecat înainte pentru a pregăti cele necesare pentru a sluji Sfânta Liturghie la capela grec-ortodoxă de pe vârful muntelui.

Ajunși la scări, eu m-am desprins de grup, cu toate că era în toiul nopții și era destul de riscant, dar nu puteam suporta ritmul lent și gălăgia din grup. Am vrut să fiu doar eu cu Dumnezeu și frumusețea cerului înstelat. Așa întuneric cum era, mă uitam din când în când pe jos cu lanterna, să văd dacă nu găsesc vreo piatră specifică locului, în care să se vadă bine desenul (natural) al Rugului Aprins.

Piatra cu rugul aprins
Piatra cu rugul aprins

La un moment dat am întâlnit trei persoane care se odihneau, erau ruși sau sârbi după vorbă. I-am depășit și mi-am continuat drumul. Îmi mai venea câte un gând – dacă mi s-ar întâmplă ceva rău, ce mă fac, era doar vina mea, nu trebuia să părăsesc grupul…

În apropiere de vârf mi-a ieșit în cale un beduin, care m-a întrebat de unde sunt, i-am spus că eu sunt cu grupul lui Mohamed și mi-am continuat drumul. Am ajuns la capela ortodoxă din vârful Muntelui Sinai, mi-am schimbat rapid tricoul, pentru că era ud fleașcă, mi-am pus un alt tricou, un hanorac și geacă pentru a nu răci și am așteptat să ajungă ceilalți pelerini, după care a început Sfânta Liturghie de noapte, oficiată doar de preoții din grupul nostru. Mă rugam să nu mă apuce somnul. În biserică a fost doar grupul nostru, deși dimineață m-am speriat cât de mulți oameni am văzut că urcaseră pe munte și se aflau pe platoul de la 2285 m altitudine.

Răsărit de soare și peștera lui Moise

Spre finalul slujbei eu am ieșit afară, pentru a nu rata răsăritul soarelui. Se spune că răsăritul de pe Muntele Sinai este în top 10 locații din lume unde poate fi atât de spectaculos. Era rece, oamenii își puneau pe ei pături închiriate de la beduini. Fiecare încerca să prindă un loc cât mai bun pentru a privi răsăritul…

Rasarit de soare
Rasărit de soare
Borna Vf Sinai
Borna Vf Sinai

Și ca totul să fie la superlativ, a venit și doamna Chirculescu să ne întrebe dacă ne-am închinat la Peștera lui Moise. A fost maxim pentru mine când am auzit de peșteră. Am intrat și în câteva secunde mi-am spus ce aveam de spus și am făcut câteva fotografii. Îmi trecuse toată oboseala! Să ai parte să te închini într-un loc așa sfânt, unde Dumnezeu i-a înmânat Tablele Legii lui Moise, după ce acesta ținuse 40 de zile de post negru, stând în această peșteră și așteptând, nu putea fi descris în cuvinte…

Ruga in Pestera Lui Moise
Ruga in Pestera Lui Moise

Peste tot în aer plutea fericirea! Fiecare pelerin își vedea visul împlinit! Au intrat în capela ortodoxă, spre închinare, și mulți dintre ceilalți oameni de pe platou, așa încât părintele nu a putut pleca ușor, a stat să binecuvânteze pelerinii de toate națiile…

Malina & Stefan
Malina & Stefan
Muntele Sfanta Ecaterina
Muntele Sfanta Ecaterina

Coborând în lumina dimineții

Pelerin pe Sinai
Pelerin pe Sinai

Noi am început să coboram scările spre Mănăstirea Sfânta Ecaterina de la baza muntelui (1200 m altitudine). Întâlneam grupruri de pelerini din toate colțurile lumii care urcau spre vârf, în timp ce noi – cei mai mulți – coboram. Toată lumea era fericită.

Scări de piatră - Sinai
Scări de piatră – Sinai

La capătul celor 750 de scări se vede în vale muntele Horeb, locul unde sfântul Ilie a stat ascuns din cauza împărătesei Izabela.

Muntele Horeb
Muntele Horeb

Începuseră să apară și cafeteriile și beduinii care ne invitau să închiriem cămilele la retur. Unii ne cereau ciocolată. Cu cât ne apropiam de baza muntelui, întâlneam copii de beduini care ne cereau bani sau ciocolată. Câteva fetițe aveau la vânzare un fel de trăistuțe colorate sau chestioare din mărgele. Recunosc că îmi era așa milă de ei, aș fi vrut să am puterea să-i ajut pe toți, cu atât mai mult cu cât aflasem că strămoșii lor din secolul al șaselea proveneau din… Oltenia, iar ei se considerau urmașii Vlahilor!

Într-un final am ajuns și la Mănăstirea Sfânta Ecaterina, unde ne aștepta Ehab, ghidul nostru egiptean. De la ora 9 se deschidea accesul pentru vizitatori, așa că am stat și am așteptat să se deschidă poarta cea joasă și extrem de groasă a mănăstirii. Am văzut Rugul Aprins (arbustul care ardea și nu se mistuia, prin care Domnul i-a vorbit lui Moise).

Rugul Aprins
Rugul Aprins

Am vizitat muzeul și osuarul unde se găsesc sfintele moaște ale Sfântul Ștefan Sinaitul (stând pe scaun!!!), așa cum obișnuia când era în viață și nu lăsa pe nimeni să urce pe munte până nu-și spovedea păcatele.

Sfântul Ștefan Sinaitul
Sfântul Ștefan Sinaitul

I-am mărturisit și eu păcatele în timp ce colegii se închinau. Am băut apă de la fântâna lui Moise care se află la intrarea principală, după care ne-am îndreptat spre autocar și de acolo la hotel pentru a ne primeni și de a ne îndrepta spre Ein Sokna la Marea Roșie.

Măgar coborând scările
Măgar coborând scările

Concluziile mele

Aș spune, după ce am urcat a doua oară pe muntele Sinai, că merită tot efortul. Este locul sfânt unde aș reveni oricând, exact ca și în Sfântul Munte Athos. Consider că fiecare creștin trebuie să ajungă măcar o data în viață pe acest munte, mai ales că aici au binecuvântare și femeile. La finalul călătoriei vei avea parte de o bucurie imensă, o trăire precum cea din seara învierii sau cea de la coborârea de pe muntele Tabor din seara venirii norului sfânt la sărbătoarea Schimbarea la Față a Mântutorului. Și foarte interesant e faptul că nu am simțit febra musculară cum aș fi simț-o dacă urcam un alt munte. Am convingerea că Dumnezeu oferă fiecăruia puterea necesară pentru a urca si coborî acest sfânt munte și de a vedea și simți cu ochii liberi măreția Sa.

Locul unde s-a botezat Iisus Hristos

În al 2-lea pelerinaj efectuat în Țara Sfântă am ajuns și la locul botezării lui Iisus Hristos.

Cu toate că era vara, în luna august, mai exact, nu m-am băgat în Iordan. Îmi amintesc că mergeam prin pustiu și la un moment dat a trebuit să o luăm pe un drum împrejmuit cu un gard de sârmă. Am aflat de la ghid că înainte a fost zona militarizată și nimeni nu putea să intre. Și acum sunt echipe de militari înarmați care păzesc zona. După acordul de pace încheiat între Iordania și Israel a fost posibilă vizitarea acestui loc. Pe malul celălalt al Iordanului erau alți pelerini și câteva familii care asistau la botezul unui prunc.

În alt pelerinaj efectuat iarna, la începutul lui februarie, am ajuns din nou la locul botezării lui Iisus. De data aceasta am îmbrăcat o cămașă cumpărată de la șoferul autocarului și am intrat în Iordan, cu toate că apa este tulbure, chiar mâloasă, de o culoare verzuie. Erau mai multe grupuri de pelerini. Citeai pe chipul fiecăruia bucuria și împlinirea visului de a ajunge în acest loc sfânt. După ce ne-am scufundat de 3 ori, am ieșit din Iordan și la mal ne aștepta preasfințitul Dionisie care ne stropea și ne binecuvânta cu apă din Iordan, având niște vlăstare de stuf.  Părintele ghid ne-a spus că știe cazuri de pelerini care au avut boli grele și s-au vindecat după baia din râu. De altfel, cunosc un caz care după întoarcerea în România, având o criză de dureri, s-a îmbrăcat cu cămașa și a scăpat.

După vizitarea acestui loc ne-am îndreptat spre alt obiectiv mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru ajutorul dat.

Drumul înspre Schitul Sfanta Ana

La Schitul Sfânta Ana din Muntele Athos am ajuns pentru prima dată în primăvară anului 2016.

Eram pentru a patra oară în Sfântul Munte și din milostivirea Bunului Dumnezeu, a Preacuratei Sale Maici și ale Sfintei Ana am ajuns și la acest schit. Într-una din zile, după ce am vizitat mai multe sfinte mănăstiri, am dormit la Schitul Prodromu, după care, dimineața ne-am îndreptat pașii spre Peștera Sfântul Nil Atonitul – marele izvorâtor de mir. Cărarea pe care am străbătut-o ne oferea un peisaj de vis, munte, vegetație înverzită pe ici și colo cu flori de primăvară. Pe partea stânga era marea. Am vizitat Peștera Sfântului Nil și ne-am îndreptat spre Kavsokalyvia unde am și poposit peste noapte.

Dimineață după ce ne-am închinat a trebuit să urcăm câteva sute de metri înălțime și după câțiva kilometrii parcurși am ajuns în vârful unei culmi din munte unde era amplasată o cruce din lemn. Priveliștea era de nedescris. Am poposit pentru câteva minute, am făcut fotografii, am admirat toată panorama privind în jos spre mare, spre locul unde se află Schitul Sfintei Ana cu toate chiliile din împrejurimi. La coborâre drumul a fost destul de anevoios, trebuia să fim atenți la pietrele ascuțite pentru a nu cădea sau a ne accidenta în ele. În treacăt am găsit și alte chilii. Din păcate nu le-am vizitat. Ne-am minunat la una dintre ele din cauza marmurei care a fost adusă acolo pentru construcție, întrucât nu erau drumuri pentru mașini.

Am ajuns și la Schitul Sfintei Ana, unde am fost primiți după obiceiul din Sfântul Munte cu apă, ouzo și rahat. Am intrat în biserica mare, ne-am închinat la sfintele icoane, la sfintele moaște (piciorul stâng) ale Sfintei Ana care sunt mereu calde. Tot aici este și Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana, așa cum veți observa în fotografia atașată la articol. Sunt nenumărate dovezi, fotografii ale pruncilor născuți, ce dovedesc că după ce tații lor au vizitat schitul și au făcut rugăciuni către Sfânta Ana, acestea s-au împlinit. Mulțumiți de harul primit la schit, i-am mulțumit Sfintei Ana că ne-a învrednicit să ajungem și ne-am îndreptat pașii spre Mănăstirea Sfântul Pavel.

Am ajuns încă odată la Schitul Sfintei Ana când am fost pe vârful muntelui, așa cum am descris în articolul “Pelerinaj la Paraclisul Panaghia și Vârful Athonului”.

Mormântul lui Lazăr

Din milostivirea Bunului Dumnezeu și a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu am ajuns la mormântul Sfântului Lazăr de două ori. Primul mormânt al Sfântului Lazăr se află în Betania, localitate situată la aproximativ 3 km de Ierusalim.

În primul pelerinaj am ajuns la acest mormânt în luna august; era o căldură de nesuportat. Eram emoționat. Aveam să văd și să ating locul unde a înviat Lazăr cel mort de 4 zile, locul unde Iisus a biruit moartea și prin învierea lui Lazăr a preînchipuit învierea Sa și învierea de obște în care evreii saduchei nu credeau. În Sfânta Scriptură se spune că foarte mulți evrei au crezut și s-au creștinat după această mare minune.

Din spusele părintelui ghid am aflat următoarele: Sfântul Lazăr a fost și este socotit întocmai cu apostolii, și, fără ca el să fie ales, s-a adresat în fiecare limba de atunci neamurilor. A fost rudă și prieten îndeaproape Maicii Domnului și, de asemenea, cu Iisus Hristos. El a adormit în ziua în care Iisus era în Ierihon. Destul de interesant, întrucât Iisus era la începutul Drumului Floriilor. Aproape toată lumea crede că Drumul Floriilor a început la Poarta de Aur, aproape de Ierusalim, dar n-a fost așa. Drumul Floriilor începe din Ierihon, aproape din centru, de locul lui Zaheu. De acolo merge Iisus Hristos către Lazăr, pentru că Drumul Floriilor este drumul către înviere. Prea puțină lume înțelege lucrul acesta: că floarea este cea care reînvie de fiecare dată prin sămânța sa. Fiecare sămânță se împământenește, prinde rădăcini și iese la suprafață prinzând viață. Sămânța devine veșnică.

Casa lui Lazăr a fost în El-Azaria. Înainte de a intra în oraș este biserica unde a fost cina cu Maria și Marta, care s-au ostenit fiecare în legea ei. În apropiere, se află mormântul lui Lazăr, mormânt care și astăzi este gol și poate fi vizitat. Se spune că niciodată n-a mai fost cineva înmormântat acolo deși în acele vremuri era obiceiul ca toți ai casei să fie puși în același mormânt. Deasupra mormântului este o biserica ortodoxă, unde se păstrează o parte din capul Sfântului Lazăr.

Despre Lazăr mai putem spune că a fost rânduit ca episcop de Hristos înainte de moartea Lui. Înainte de moartea Sa, Hristos a rânduit câțiva episcopi: Lazăr, Iacov și Zaheu. Toți trei au câteva ceva de spus despre Hristos. Lazăr despre prietenia duhovnicească, Iacov despre firea omenească iar Zaheu slugă îl vede pe Hristos ca Stăpân al vieții și al morții. Tot despre Lazăr mai putem spune că după ce a înviat din morți n-a mai mâncat mâncare gătită, doar dulce, așa cum se spune în Scriptură, și nici nu a mai râs vreodată. Din cauza iudeiilor care voiau să-l omoare ca să nu mai demonstreze puterea lui Hristos, pentru că era dovada vie a învierii, Lazăr pleacă în Cipru.

De ce tocmai în Cipru? Pentru că aici era o comunitate evreiască foarte puternică venită din Egipt și s-a stabilit acolo. El a mers în mijlocul acestei comunități care a fost destul de permisivă cu dânsul. În Cipru se află cel de-al doilea mormânt al său, acesta fiind descoperit in secolul al X-lea la Larnaca, unde a fost construită o biserică închinată lui. În apropiere este peștera și locul unde Sfântul Ioan a scris ceva mai târziu Apocalipsa.

Pelerinajul de la Mănăstirea Marea Lavră

La Mănăstirea Marea Lavră am ajuns pentru prima dată în primăvara anului 2010. Ghidul ne spusese că pe lângă multe sfinte moaște ne vom închina și la mormântul Sfântului Atanasie al Athonului, ctitorul și fondatorul mănăstirii care nu se lasă dezgropat. Au încercat o dată călugării să deschidă mormântul, dar a început să iasă foc în jurul lui și de atunci nu au mai îndrăznit să-l dezgroape.

Odată ajunși la mănăstire, am coborât din microbuz și spre surprinderea noastră am văzut un heliport pentru aterizarea și decolarea elicopterelor. La intrare în curtea mănăstirii, în stânga, am văzut Icoana Maicii Domnului Portaitissa. Despre această icoană se spune că un musulman a tras câteva gloanțe în ea și unul a ricoșat în el, omorându-l. Pe partea dreaptă se află magazinul bisericesc, unde se poate cumpăra printre multe lucruri și smirnă naturală sub formă de bucăți de piatră.

Tot la intrarea în curte pe partea dreaptă este biserica închinată Maicii Domnului unde se află icoana făcătoare de minuni „Cucuzelița”.

Am intrat în curte și ne-am îndreptat spre arhondaric pentru a primi cazare. O persoană ne-a primit după cum este obiceiul în Sfântul Munte cu rahat, un pahar de ouzo, apă și cafea. După ce ne-am cazat am ieșit să vizităm mănăstirea și împrejurimile. Am mers și la Peștera Sfântului Ioan Cucuzel. În drum spre peștera am văzut și osuarul. Tot pe acest drum, se merge și la bisericuța construită într-o singură zi. Alături de această bisericuță se mai vede și acum altarul folosit pentru jertfele idolești de către păgâni. Pe această piatră sunt sculptate câteva zeități, se observă foarte bine locul unde se jertfeau persoanele și șănțulețele pe unde curgea sângele lor.

Ne-am întors la mănăstire și așteptam vecernia. Am profitat de timpul liber pentru a merge să-mi fac pravila la troița din curtea mănăstirii unde se află Icoana Maicii Domnului „Eleovritissa (Izvorâtoarea de untdelemn)”. Era o liniște deplină, din când în când deranjat doar de prezența unor pisici care alergau prin curte.

După slujba Vecerniei ne-am închinat la sfintele moaște: capul Sfântului Nil Izvorâtorul de Mir, capul Sfântului Vasile cel Mare, Crucea Sfântului Atanasie, capul Sfântului Ioan Cucuzel, mâna Sfântului Apostol Andrei, o bucată din lemnul Sfintei Cruci, Crucea Sfântului Atanasie și multe altele.

Am mers la masă în cea mai veche trapeză din Sfântul Munte Athos. Mesele sunt din piatră, aceasta tocindu-se de-a lungul vremii.

A urmat Pavecernița oficiată în paraclisul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”. Un prilej pentru a ne închina la sfânta icoană „Cucuzelita”.

După miezul nopții am participat la utrenie și la sfânta liturghie. Ne-am luat blagoslovenie de la stareț, acesta poftindu-ne să luăm loc în strane.

În această mănăstire există tradiția ca un călugăr să meargă cu cartea în mâna de la o strană la alta, spunând rugăciunile cu voce joasă. Am întrebat despre acest obicei și ni s-a spus că pe vremuri nu erau cărți îndeajuns, sau erau călugări care nu știau carte, și atunci un călugăr fugea de la o strană la alta și spunea rugăciunile pentru ca, pe urmă, cei din strană să le repete.

La mănăstirea Marea Lavră, din când în când călugării fac o agheazmă care se cheamă “Aspidiană”.

Se spune că pe timpul Sfântului Atanasie, a venit un împărat din India să se închine la mănăstire și sfântul Atanasie s-a plâns că mor călugări și pelerini mușcați de șerpi.

Auzind aceasta, împăratul, la întoarcere în țară, i-a trimis Sfântului Atanasie o limba de aspidă, pe care mănăstirea o păstrează în biblioteca mănăstirii și o scoate de fiecare dată când se face această agheazmă. Agheazma are puteri miraculoase nu doar pentru cei mușcați de șarpe, cât și pentru cei bolnavi sau demonizați.

În fața bisericii mari a Lavrei, se află doi chiparoși care au fost răsădiți – unul de Sfântul Atanasie și altul de ucenicul lui. Se povestește că, într-un timp, pe când Sfântul Atanasie se afla la rugăciune, a văzut o mulțime de diavoli, care se înarmau împotriva călugărilor, zicând: „Mult rău ne-a făcut acest Atanasie, venind în acest loc pustiu, care era al nostru, și adunând sute de călugări care ne ard cu rugăciunea! Hai să năvălim asupra lor și să-i izgonim”. Atunci, Sfântul Atanasie și-a luat bastonul, care era din fier și a început să-i lovească, gonindu-i din mănăstire. Pe când îi izgonea și mai rămăseseră o parte din ei, ce se urcaseră în chiparoșii mănăstirii, s-a auzit vocea Maicii Domnului care a zis:
– Ce faci, Atanasie?
Alung spurcăciunile acestea, care nu lasă călugării în pace, a răspuns sfântul.
– Lasă-i, căci aceștia sunt mântuirea voastră, căci fără ei a-ți cădea în trândăvie; dar așa, cu cât veți fi războiți mai tare, cu atât veți lupta și voi mai mult, încununându-vă.
și așa au mai rămas în Lavră diavolii care se cățăraseră în chiparoși. De la această minune se păstrează o vorbă în Lavră: atunci când iese vreo ispită, auzi pe câte un călugăr zicând: „Iarăși au coborât cei din chiparoși”.

Între cei doi chiparoși, se află un vas foarte mare, din marmură, în care se face agheasmă la hramul mănăstirii. Odată, când a venit sultanul în Lavră și l-a văzut, i-a plăcut foarte mult și a poruncit să-i fie adus la Constantinopol, pentru a face baie în el. Auzind acestea, unul din călugări a luat un ciocan mare și a lovit vasul, crăpându-l într-o margine. Văzând sultanul aceasta, a poruncit ca pe acel călugăr să-l spânzure de unul din chiparoși. Apoi, văzând vasul crăpat, a renunțat să-l mai ia.

Pe timpul cruciaților, Mănăstirea Lavra a avut o cădere. Doi preoți din Lavra, din cauza fricii și fiind siliți de trimișii papei de la Roma, au acceptat să slujească Liturghia împreună cu catolicii. După moartea lor, acei doi preoți au rămas neputreziți. De câte ori au fost îngropați, pământul arunca trupurile lor afară. Arătau îngrozitor! Le crescuseră părul și unghiile. Lucrul acesta s-a petrecut până mai recent, când Mănăstirea Lavra i-a luat și i-a dus într-o peșteră la malul mării și au zidit-o. Acești doi preoți neputreziți au fost văzuți de un părinte român, care se mai află în viață.

Doresc să-i mulţumesc Părintelui Vlad Pimen pentru îngăduinţa de a posta pe blog fragmente din cartea Sfinţiei Sale: ” Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului – Editura Buna Vestire”.

Norul sfânt pe Muntele Tabor

Pe Muntele Tabor am ajuns pentru prima dată în anul 2009.

Era primăvară, în aprilie. Odată ajunși la poalele muntelui a trebuit să parcăm autocarul și să așteptăm să ne vină rândul pentru a fi preluați de niște microbuze mici pentru a ajunge la mănăstirea din vârful muntelui. Noi i-am spus “deal” pentru că nu are o înălțime mare, în jur de 570 metri. În parcare erau câteva zeci de autocare. Tot aici erau și magazine cu suveniruri și produse alimentare/bar. Eram nerăbdători să ajungem și să atingem locul unde Domnul nostru Iisus Hristos s-a urcat cu cei trei apostoli, Petru, Iacov și Ioan, și li s-a arătat lor împreună cu proorocii Moise și Ilie schimbându-și fața, arătându-și în acest fel Dumnezeirea. Am fost informați că în biserica ne vom închina la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – “Trandafirul neveștejit”. Această icoană este o copie, o xilogravură după icoana originală din Grecia care a fost pusă într-o sticlă și aruncată în mare și după o perioada de timp a ajuns la malul marii lângă portul Haifa unde a fost găsită de un creștin din Nazaret, acesta predându-o mănăstirii. La această icoană sunt foarte multe fotografii, mărturii ale părinților care nu puteau să facă copii, sau ale persoanelor care s-au vindecat de diferite boli grave. Îmi amintesc că în primul pelerinaj era un băiat care și-a pus dorința să se căsătorească. A cumpărat o tăbliță pe care erau imprimate două verighete și a agățat-o la Icoana Trandafirul neveștejit. În vara aceluiași an a cunoscut-o pe viitoare soție și au făcut nuntă.

În alt an, mai exact în 2012, am mers din nou pe Muntele Tabor, de data aceasta special pentru a vedea minunea arătării norului sfânt. Am decis împreună cu alți pelerini să urcăm muntele pe jos. Priveliștea era foarte frumoasă. Ajunși la mănăstire, ne-am închinat și am încercat să prindem un loc în curtea mănăstirii pentru a participa la slujba. Aproape de miezul nopții am fost serviți cu cafea și dulciuri de post. Cu toate acestea simțeam că picăm jos din picioare din cauza oboselii. Ne fura pe toți somnul. Orele treceau și se apropia dimineața. După orele 4 spre 5 așteptam să-și facă apariția norul. La un moment dat simțeam o boare, o briza care începea să ne răcorească și un miros puternic de mir, o mireasmă nemaiîntâlnită. Toți creștinii au început să țipe, fiecare în limba lui, erau creștini din foarte multe țări, unii plângeau de bucurie, alții îi mulțumeau și-i dădeau slavă lui Dumnezeu. După petrecerea minunii și încheierea slujbei, ne-am închinat încă o dată la sfânta icoană și am coborât spre autocar. Nu se poate descrie în cuvinte ceea ce simțea fiecare creștin care a participat la minune. Îmi aminteam de când eram în țară și mă întorceam de la Sfânta Înviere, dimineața, în ciripitul păsărilor cu sufletul împlinit.

Ajunși la autocar ne-am îmbarcat și am plecat spre hotel pentru a ne odihni.

În anul 2017, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns iarăși pe Muntele Tabor, de data aceasta împreună cu părintele duhovnic, două dintre surorile mele, unul dintre cumnați și mai mulți creștini din biserica. A fost din nou un prilej de bucurie și împlinire.

În vizită la Mănăstirea Iviru – Sfântul Munte Athos

La Mănăstirea Iviru am ajuns pentru prima dată în anul 2010, primăvara, în postul mare. Era primul meu pelerinaj în Sfântul Munte Athos. În acea zi am vizitat cele mai multe mănăstiri – în jur de 8. Am călătorit destul de mult cu microbuzul. Unul dintre colegi ne citea despre mănăstirele din Sfântul Munte. Profund mișcat de cele ce auzeam, aproape că nu mai vedeam mirificul peisaj.

Drumul era șerpuit, pe alocuri câte un deal și o vale, uneori mai treceam cu mașina peste un pârâiaș. La un moment dat am ajuns și la Mănăstirea Iviru. Am lăsat mașina la baza drumului, aproape de malul mării. Apoi am urcat până la mănăstire.

În drum spre mănăstire ne-am potolit setea de la un izvor cu apă rece situat pe partea stângă. Ajunși la poartă mănăstirii, am intrat și a trebuit să traversăm un culoar care ducea în curte. Pe acest coridor era amplasat un cufăr de lemn vechi. Ghidul ne-a spus că acest cufăr era pus în cinstea minunii pe care a făcut-o Maică Domnului cu un călugăr pelerin foarte sărac, acesta neavând bani de o pâine.

Tot pe acest coridor erau și câteva icoane reprezentative cu Maica Domnului și acest călugăr, cât și o parte din scenele cu minunea Maicii Domnului Portărița când a ajuns pentru prima dată la Mănăstirea Iviru.

Pe partea dreapta era magazinul. Aici vindeau niște băieți români, care ne-au servit cu apă rece și rahat turcesc după cum este obiceiul. În magazin se găsesc foarte multe obiecte religioase.

Eram nerăbdător să întâlnesc sfânta icoană Portărița. Recunosc că până atunci doar visam la această sfânta icoană; n-aș fi crezut că voi ajunge vreodată. Dar din milostivirea Maicii Domnului și cu ajutorul Bunului Dumnezeu am reușit să ajung și să ma închin la icoana originală.

Prima dată am intrat în biserica mare, ne-am închinat la sfintele icoane, iar la ieșire am intrat într-o cameră destul de mare, unde erau foarte multe sfinte moaște. Nu am văzut în viață mea atât de multe moaște la un loc. Îți venea să nu mai pleci de acolo.

La ieșire ghidul ne-a dus la o pictură care-l reprezintă pe Iisus Mântuitorul așa cum era în viață, după cum bine i-a spus în vis unei persoane.

După ce ne-am închinat, am mers în paraclisul închinat Icoanei Portărița. Am fost marcați de măreția icoanei, de puterea și dragostea pe care o emană. Icoana avea 12 candele. Mulți dintre închinători au lăsat ca ofrandă bijuterii sau cruciulițe de aur. Nu știam ce să-i mai cerem Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Aveam impresia că este vie lângă noi. La ieșire pe un perete din partea dreapta sunt pictate toate scenele cu istoricul acestei sfinte icoane.

Am avut ocazia să văd această sfântă mănăstire de mai multe ori și în anotimpuri diferite. În ultimul pelerinaj, în apropierea mănăstirii am găsit copaci cu fructe coapte de smochine. Tot in ultimul pelerinaj in camera cu sfinte moaște am găsit și o cruce mare de vreo doi metri și ceva înălțime, destul de veche. Din păcate nu am fost cazați niciodată la această mănăstire și nici la slujbe nu am participat.

Mulțumiți de întâlnirea cu Maica Domnului ne-am îndreptat pașii spre izvorul cu aghiasmă. Izvor care a luat ființă în momentul în care pusnicul și cuviosul Gavriil a atins pământul, după ce a luat icoana de pe mare. Am băut din sfânta aghiasmă, ne-am luat câte o sticlă pentru cei din țară și ne-am urcat în microbuz pentru a pleca spre altă mănăstire.

 

În pelerinaj la Schitul Prodromu

În anul 2010, când am fost în primul pelerinaj din Sfântul Munte Athos, în una din nopți ne-am cazat și la Schitul Prodromu. Ajunsesem în cursul după-amiezii. Eram foarte emoționat pentru că știam că voi vedea icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Prodromița, icoană a cărori chipuri s-au zugrăvit singure în orașul Iași – România.

Așa cum se procedează de fiecare dată, primul lucru pe care-l face orice creștin care se cazează la mănăstire, se merge la arhondaric pentru a primi cazare și pentru a se înscrie în jurnalul vizitatorilor, unde trebuie să-ți lași datele personale, religia de care aparții și numărul diamonitirionului (pașaportul de intrare în Sfântul Munte Athos). Tot la arhondaricul acestui schit se lasă pomelnicile la magazinul bisericesc. Am fost primiți cu binecunoscutul pahar de ouzu, cafea, rahat și apă rece. După ce ne-am cazat am mers la masă și apoi ne-am dus să vizităm mănăstirea, osuarul și Peștera Sfântului Atanasie al Athonului. Întâlnirea cu sfânta icoană ne-a marcat pe toți, aveam senzația că Maica Domnului este vie în icoană și ne privește cu drag. Ne-am închinat cum se cuvine și am plecat spre osuar prin mica grădina a călugărilor. Îmi amintesc că era și un stâlp căzut la pământ – o mică eoliană. Mărturisesc că se simțea diferența față de celelalte mănăstiri. Pe atunci nu aveau curent electric, în dormitoare aveam lampe de gaz și nu existau dușuri. Paturile erau din fier, precum cele din spitale sau din cazarmele militare.

Priveliștea de la Peștera Sfântului Atanasie a fost superbă; așa cum am scris în alt articol am văzut oseminte ale călugărilor care s-au nevoit în peștera. Am participat la toate slujbele, fiindu-ne foarte ușor să înțelegem cântările și rugăciunile pentru că erau în limba noastră. Dimineață, după Sfânta Liturghie, am mers la masă, deși, ne aflam în postul mare, când călugării obișnuiesc să mănânce o singură dată în zi; nouă ni s-a oferit ceva de mâncare. Înainte de plecare am fost și în paraclisul închinat Sfântului Ioan Botezătorul, unde este icoana ce-l reprezintă pe Sfântul Ioan încruntat deoarece niște pirați au vrut să fure icoana și sfântul și-a schimbat înfățișarea înfricoșându-i, astfel renunțând la planul lor.

De asemenea, în biserica mare se afla și o copie a Icoanei Prodromița care a fost pictată de un rus la cerința unui conațional de-al său, întrucât se vindecase de cancer în urma rugăciunilor făcute la icoană.

Printre sfintele moaște la acest schit se regăsesc: Sfinții Ierarhi Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul și Modest, Patriarhul Ierusalimului, Sfântul Apostol Matei, Sfânta Mare Muceniță Varvara, Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, Sfântul Mucenic Trifon, Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian și Cuviosul Antipa de la Calapodești.

Dimineața la plecare, unul dintre călugării schitului ne-a invitat să mergem în biserică, unde ne-a dat câte o sticluța mică de ulei luată din candelele ce ardeau în față Icoanei Prodromița. Ne-am închinat la sfintele icoane, ne-am luat rucsacele și ne-am îndreptat spre altă mănăstire.

În următorii ani am reușit să ajung din nou la acest schit unde am găsit totul schimbat, datorită unor binefăcători, care au ajutat la înnoirea dormitoarelor, trapezei și celelalte construcții. Acum au dușuri și curent electric. Tot din mila și dragostea unor doctori români au și un cabinet stomatologic.

Pelerinajul la Schitul Sfântului Andrei

În primul pelerinaj efectuat în Sfântul Munte Athos am fost și la Schitul Sfântului Andrei, cea mai mare biserică din Sfântul Munte. Ajunsesem spre finalul slujbei.

Ne-am închinat la sfintele icoane și la fruntea Sfântului Apostol Andrei. Am fost foarte impresionat de măreția bisericii, și de icoana care-l reprezenta pe Sfânt, aceasta având înfășurat în jurul ei metania lui. După ce ne-am închinat, ne-am îndreptat spre arhondaric pentru cazare. Am primit un dormitor în care era o sobă în mijloc cu burlan. Seara ne-am aprins focul pentru a ne încălzi. Ne-am ocupat paturile, apoi am ieșit în curtea mănăstirii. Am profitat de faptul că biserica era deschisă și am intrat să ne închinăm în voie. Apoi am decis să mergem ca să vizităm Mănăstirea Cutlumuș și Panaguda – Chilia Părintelui Paisie Aghioritul.

Ghidul ne-a spus că această sfântă mănăstire (Cutlumuș) cândva a fost a românilor. În fața mănăstirii era un izvor cu apă rece din care ne-am potolit setea. Vremea era frumoasă; soarele străbătea cu razele lui printre arborii înfrunziți. Ajunși la Panaguda, a trebuit să batem la portiță cu un ciocănel într-o bucată de fier și să așteptăm să iasă un călugăr în întâmpinarea noastră. Am așteptat câteva minute cu frica în sân că poate nu va ieși. La portiță era un izvor și o cutie de plastic cu capac plină cu rahat turcesc. Călugărul ne-a invitat să servim din cutie și să bem câte o cană cu apă, după care ne-a poftit în casă. Ne-am închinat la micuța catepiteasmă din paraclisul situat în casă, am primit câte o iconiță în dar luându-ne blagoslovenie de la călugăr și am plecat. La întoarcerea în mănăstire un călugăr ne-a întrebat dacă vrem să dăm o mână de ajutor la cărat de lemne. Am ajutat cu drag. O parte cărau lemnele cu roaba, iar eu și încă un coleg de grup le stivuiam într-o magazie până am auzit clopotul care ne chema la slujbă. Am participat la vecernie, prilej de a ne închina la sfintele moaște (în Sfântul Munte este tradiția ca la finalul vecerniei să scoată sfintele moaște din altar pentru închinare), iar apoi am fost invitați la trapeză în cea mai deplină ordine și liniște. La final părintele stareț a ținut o scurtă predică în limba greacă din care nu am înțeles nimic, în schimb timbrul vocal și modul în care rostea cuvintele reușea să atingă corzile sufletului și să le facă să vibreze. La sunetul clopoțelului ne-am ridicat toți în picioare, s-a făcut rugăciunea de mulțumire și o cântare către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Starețul și încă doi călugări stăteau în lateral lângă ușă, binecuvântând călugării și pelerinii care ieșeau din trapeză. Aveam impresia că trec printre linii de laser, se simțea din plin binecuvântarea lor. Câțiva dintre noi am fost rugați să ajutăm la debarasarea meselor. A urmat și pavecernița scurtă de jumătate de oră. O parte dintre pelerini au mers la magazinul bisericesc, după care toată lumea s-a dus la dormitoarele lor. Am fost înștiințați că Sfânta Liturghie va începe în jurul orei 2.00 dimineața.

N-a fost nevoie să aud ceasul pentru că mă trezisem din senin, peste tot simțeam lucrarea îngerului păzitor. Am auzit toaca și clopotele care răsunau în tot muntele. Ne-am îndreptat pașii spre mănăstire. De la dormitor și până în biserică am simțit briza mării. Ne-am închinat la o parte dintre sfintele icoane, după care am fost invitați de un călugăr să ocupăm fiecare câte o strană (scaun). Sfânta Utrenie s-a slujit în unul din altarele laterale, iar Sfânta Liturghie în altarul principal. Chiar dacă slujba s-a ținut în greacă ne-a fost ușor să identificăm fiecare moment al slujbei. Călugării cântau îngerește. Niciodată n-am mai avut asemenea trăiri. Simțeam că cerul se unește cu pământul. La final, ne-am închinat pentru ultima dată la sfintele icoane, fiecare cu rugăciunile și năzuințele lui. Nu credeam că voi mai ajunge acolo, dar Bunul Dumnezeu mi-a orânduit să merg de mai multe ori.

Am fost invitați la masă, după care ne-am dus spre dormitor pentru a ne lua bagajele și apoi am pornit spre Kareia pentru a ne îndrepta spre altă destinație.

Pelerinajul la Mănăstirea Vatopedu

În primul pelerinaj efectuat în Sfântul Munte Athos, după ce am vizitat Mănăstirea Dionisiu, Mănăstirea Sfântul Pavel și Schitul Lacu, în următoarea zi când am vizitat 8 mănăstiri, am fost și la Mănăstirea Vatopedu.

Drumul până la mânăstire a fost mai lung, șerpuind printre dealurile și pădurile din munte cu vegetație specific mediteraneană. La un moment dat am ajuns la un punct de control, care este singurul de astfel din Sfântul Munte, înafară de cel din portul Dafni în care sunt verificați pelerini la plecarea din munte. Am înțeles de la ghid că persoana de control după ce ridică bariera anunță la Mănăstirea Vatopedu numărul pelerinilor care urmează să ajungă să viziteze mănăstirea sau să se cazeze.

Ajunși la mănăstire, am fost întâmpinați la intrare deasupra porții de Icoana Maicii Domnului Pirovolitisa (Împușcata) și imediat pe partea dreaptă de un călugăr care ne-a întrebat dacă suntem doar în vizită sau ne și cazăm. Pe partea stânga era magazinul în care am intrat pentru cumpărături după ce ne-am închinat în biserică și la icoanele făcătoare de minuni: Maica Domnului Vimatarisa sau Ctitoriţa, Maica Domnului Paramitia (Mângâietoarea), Maica Domnului Esfagmeni (Înjunghiata), Maica Domnului Antifonitria (împotrivă Glăsuitoarea), Maica Domnului Eleovritissa (Izvorâtoarea de ulei), Maica Domnului Pantanassa (Atotîmpărăteasa).

Tot aici ne-am închinat la cea mai mare parte din Brâul Maicii Domnului împletit de dânsa din păr de cămilă și pe care l-a purtat și când îl avea în pântece pe Iisus. De asemenea, ne-am închinat și la capul Sfântului Ioan Gură de Aur care are urechea stângă întreagă, ureche la care Sfântul Apostol Pavel ii tălmăcea scrierile sale. În mănăstire se mai găsesc moaștele a peste 200 de sfinți, o bucată din Sfânta Cruce a Mântuitorului și Crucea Împăratului Constantin cel Mare.

Eram toți cuprinși de emoții, unii dintre noi cu greu și-au stăpânit lacrimile. Ghidul ne-a povestit că un pelerin rus venise să se închine la Sfânta Icoană Pantanassa pentru că avea o fetiță bolnavă de cancer. Când s-a întors acasă, curtea casei sale era plină de oameni pentru că-i murise fetița. Atunci cuprins de durere a căzut peste sicriul fetiței având în mână o iconiță a Maicii Domnului Pantanassa și brâul cu sticluța de ulei pe care le primește fiecare pelerin care se închină la această mănăstire. Pe loc s-a întâmplat o mare minune, fetița înviind.

„Despre această mănăstire, închinată Bunei Vestiri a Maicii Domnului, se spune că a fost construită de împăratul Teodosie cel Mare. Aceasta s-a petrecut astfel: Fiind furtună pe mare și fiul împăratului, Arcadie, călătorind cu o corabie, pe când se afla pe punte, a fost luat de un val și aruncat în mare. După multe căutări zadarnice, cei care îl însoțeau, deznădăjduiți, au renunțat la gândul de a-l mai găsi și, întristați, au tras corabia la un liman care se afla în apropiere, chiar în locul în care se află astăzi mănăstirea. Când au coborât pe uscat l-au aflat pe copil dormind liniștit sub o tufă de rugi. Plini de bucurie l-au trezit și l-au întrebat cum a ajuns acolo. Atunci el le-a spus că, atunci când a căzut în mare, a văzut o femeie frumoasă, în haine strălucitoare, care l-a luat de mână și i-a spus să nu-i fie frică. După ce l-a scos la uscat, s-a făcut nevăzută. Au înțeles cu toții că a fost Maica Domnului. Aflând împăratul Teodosie despre toate acestea, s-a hotărât să zidească, drept mulțumire, o mănăstire în cinstea Maicii Domnului. Numele mănăstirii de „Vatopedu” vine tot de la această minune, căci „Vatopedu”, în traducere, înseamnă „copilul din tufe”.
Pe la începutul secolului al X-lea, mănăstirea a fost distrusă de pirați, iar la anul 972 a fost refăcută de trei ctitori: Atanasie, Antonie și Nicolae. În această mănăstire au viețuit și sunt cunoscuți un număr de patruzeci și trei de sfinți, între care Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Nicodim, principele Rațco împreună cu tatăl său, regele Ștefan Nemania (care mai târziu, în călugărie au luat numele de Sava și Simion), Sava cel nebun pentru Hristos, Cuviosul Evdochim, Sfântul Maxim Grecul – luminătorul rușilor, Cozma Etolul, noul cuvios Ioachim și alții. Mulți împărați bizantini au ajutat Mănăstirea Vatopedu, precum Constantin al IX-lea Monomahul, Mihail al VII-lea, Nichifor Votaniadis, dinastia Comnenilor, Andronic al II-lea Paleologul, Ioan Cantacuzino și alții. De asemenea, au ajutat-o domnii Serbiei și țarii Rusiei. Foarte mult au ajutat-o Voievozii Moldovei și Valahiei, precum Ștefan cel Mare și Sfânt, Neagoe Basarab, familiile domnești Ghica, Cantemir, Mavrocordatu, Calimahi, Moruzi, Ipsilanti și Șuțu”.

La primul pelerinaj îmi amintesc că băiatul elev la teologie și-ar fi dorit mult să rămână la această mănăstire. Din auzite, am înțeles că s-a călugărit într-o mănăstire din județul Vaslui.
Îmi amintesc că în al doilea pelerinaj, părintele care ne-a dus cu mașina ne spunea că undeva în dealul din fața mânăstirii este locul cu cei doi călugări afurisiți care s-au învoit să slujească cu catolicii.

Din păcate de câte ori am fost în pelerinaj în Sfântul Munte niciodată n-am fost cazaţi la această sfântă mănăstire.

Doresc să-i mulţumesc Părintelui Vlad Pimen pentru îngăduinţa de a posta pe blog fragmente din cartea Sfinţiei Sale: ” Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului – Editura Buna Vestire”.