Lună: noiembrie 2017

Pelerinaje

Pelerinajul la Peștera Sfântului Nil – Izvorâtorul de mir

| Stelica Macovei

În primăvara anului 2016 aveam să ajung pentru prima dată la Peștera Sfântului Nil – Izvorâtorul de mir.

Era un vis, o dorință care mă rodea de la primul pelerinaj efectuat în Sfântul Munte Athos în anul 2010. Îmi amintesc că în al doilea pelerinaj am vrut să merg cu nepotul meu să vizităm peștera sfântului.

Eram la Schitul Prodromu, și unul dintre călugari ne-a spus că drumul până la peșteră este de aproximativ o oră și jumătate, și, dat fiind faptul că era spre seară, ne-a sfătuit să nu plecăm, mai ales că nu cunoșteam nici drumul până acolo. Desigur că i-am mulțumit lui Dumnezeu că m-a ajutat să ajung iarăși în Sfântul Munte și mai ales că am vizitat Mănăstirea Esfigmenu. Și totuși în sufletul meu creștea această dorință, ca pe lângă multe altele în ceea ce privește vizitarea locurilor sfinte.

În anii următori am mers iarăși în Sfântul Munte cu promisiunea făcută din partea organizatorului că voi ajunge la peșteră, dar din cauza vremii și a unor colegi de grup nu am mers la Peștera  Sfântului Nil. Mi-am zis că nu sunt vrednic să ajung acolo, m-am retras într-un loc și am dat frâu liber lacrimilor… De ce să nu recunosc și un pic urii asupra colegilor de grup… Bunul Dumnezeu să mă ierte. M-am împăcat cu gândul și de la Schitul Prodromu am mers la Mănăstirea Sfântului Pavel, iar dimineață după terminarea slujbei, pe la ora 6, am plecat spre Mănăstirea Dionisiu, unde m-am închinat la Peștera Sfântului Patriarh Nifon. Atunci am înțeles că așa a fost voia lui Dumnezeu pentru că trebuia mai întâi să vizitez această peștera și după Peștera Sfântului Nil.

Revenind la primăvară anului 2016, eram împreună cu un un prieten din Fălticeni, doi domni din Iași, trei domni de la Constanța (unul dintre ei rudă cu prietenul din Fălticeni), un domn din Tulcea și unul din București împreună cu organizatorul pelerinajului. Am fost un grup unit, ne-am înțeles foarte bine, unii dintre noi legând prietenii care sper să dăinuie cât mai mult timp.  După vizitarea câtorva mănăstiri din Sfântul Munte ne-a ajuns rândul să ne cazăm la Schitul Prodromu și dimineață la prima oră să ne îndreptăm spre Peștera Sfântului Nil. Nu vă puteți imagina ce bucurie trăiam. Nu mă mai interesa nimic, chiar dacă drumul era anevoios. Simțeam că zbor. Cu toții eram încântați de peisajul care ni se deschidea în față și ne mai opream să facem și fotografii.

După o ora jumătate am ajuns în sfârșit la peștera aflată în vârful unui pisc înalt de câteva sute de metri unde a viețuit Sfântul Nil în anii 1601 – 1651, și de unde după moartea sa, din prea curatul său trup izvora mir tămăduitor care curgea la vale pe un hău până la mare. Și în zilele noastre, când este senin și soarele bate puternic pe acest hău, stânca strălucește și se vede urma mirului îmbibat în stâncă.

Se spune că venea foarte multă lume cu vase pe mare să ia mir, și din cauza certurilor și a faptului că unii făceau comerț cu el, Sfântul Nil a oprit să mai izvorască mir. De foarte multe ori am reflectat la acest tablou. Recunosc că odată ajunși la peșteră, îmi doream un semn de la Sfântul Nil. Ne-am închinat la icoanele din peșteră, am cântat troparul sfântului, după care am ieșit. Intenționat am rămas ultimul, pentru că orice secundă în plus îmi aducea o mângâiere și o bucurie nemărginită: faptul că mă aflam în acel loc. La un moment dat observ pe piatră o pată ca de ulei, mă uit în sus și văd pe stâncă picături. Nu știam ce sunt, dar îmi doream să le ating. Am fugit și l-am chemat pe prietenul din București să vină să mă ajute să mă cațăr. El gândea că vreau să-mi facă poze, dar i-am spus repede despre ce este vorba, și-a împreunat palmele și mi-a zis să mă urc. Astfel am putut să iau acele picături în palmă și le-am dat lui. Aveau un miros foarte frumos care a durat până a două zi.

Regret și acum faptul că nu mi-a trecut prin cap să dau cu un șervețel sau altceva. I-am mulțumit Sfântului Nil și ne-am îndreptat pașii spre Kavsokalivia, un alt loc unde îmi doream să ajung.

[Best_Wordpress_Gallery id=”24″ gal_title=”Sfantul Nil”]

Cugetari

Corespondența dintre Avgar regele Edesei și Domnul Iisus Hristos

| Stelica Macovei

Eusebie, Episcopul Cesareei Palestinei, scriitorul Istorii Bisericii, din timpul lui Constantin cel Mare, pe la anul 330, mărturisește că a aflat această corespondență scrisă sirienește în arhivele cetății Edesa, de unde, luându-o și traducându-o, a publicat-o în istoria sa, cum urmează:

Copie de pe epistola scrisă de Avgar, eparhul Edesei și trimisă la Ierusalim lui Iisus, prin curierul Anania

„Avgar, Regele Edesei către Mântuitorul Iisus care s-a arătat la Ierusalim. Am auzit de minunile și tămăduirile ce faci, fără a te servi de ierburi sau alte doctorii. Am înțeles că faci orbi să vadă, pe ologi să umble, pe cei leproși curățești, duhurile necurate gonești din cei ce pătimesc, pe cei cu boli netămăduite lecuiești și dai viață morților.

Aceste minuni m-au convins că ești un Dumnezeu sau Fiul lui Dumnezeu pogorât din Cer, pentru a face aceste minuni. Pentru aceasta am îndrăznit a-ți scrie această scrisoare, rugându-te să vii să mă vezi și să mă tămăduiești de boala de care pătimesc de multă vreme. Am auzit că și iudeii te gonesc și cârtesc pentru minunile tale și caută a te pierde. Eu am aici o cetate frumoasă și răsfățată și măcar că nu este prea mare, ea ne va fi de ajuns pentru amândoi.

Răspunsul lui Iisus către eparhul Avgar, prin Anania curierul 

Fericit ești Avgar, că ai crezut in Mine mai înainte de a Mă vedea, căci scris este despre Mine, că cei ce Mă vor vedea nu vor crede întru Mine, și cei ce nu Mă vor vedea, vor crede și se vor mântui. Cât despre dorința ce arăți că ai, de a veni să te văd, Eu trebuie mai întâi a îndeplini în țara aceasta toate lucrurile pentru care am venit și după aceasta să Mă sui către Acela care M-a trimis și dacă mă voi sui, de aici îți voi trimite pe unul dintre ucenicii Mei, care te va vindeca de boala de care pătimești și-ți va da viață veșnică, ție și celor cu tine”.

Lucru ce a avut loc. Că după Înălțarea Domnului, Apostolul Toma a trimis la Edesa pe Tadeu, unul din cei 70 de apostoli, care, prezentându-se la Avgar, l-a vindecat de boala lui și a predicat Evanghelia în toată cetatea.

Iscălitura Mântuitorului este aceasta:

Theos Theu, Thion Thavma, adică, Dumnezeu al lui Dumnezeu, Dumnezeiască minune.

 

Cugetari

Rugăciune când intri în biserică

| Stelica Macovei

Pășind înăuntru, fă-ți semnul Sfintei Cruci și, alungând toate grijile deșarte, cu mare evlavie rostește această rugăciune:

Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: în casa Domnului voi merge. Iar eu întru mulțimea îndurărilor Tale, Doamne, voi intra în casa Ta, închina-mă-voi în biserica Ta cea sfântă; Doamne, povățuiește-mă cu dreptatea Ta, pentru vrăjmașii mei îndreptează înaintea Ta calea mea, ca fără alunecare să preaslăvesc o Dumnezeire: pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cugetari

Minunile Icoanei Maicii Domnului Acatist

| Stelica Macovei

La Mănăstirea Dionisiu – Sfântul Munte Athos, în Paraclisul lipit de pronaos, se află icoana Maicii Domnului numită «Acatist», care a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca.

În anul 1592, pirații au furat această icoană. Într-o noapte, șeful piraților a avut o vedenie înfricoșată, cu Judecata de apoi. Apropiindu-se cu tovarășii lui de cutia unde se afla icoana și deschizând-o, au aflat icoana plină de mir binemirositor. Vedenia și minunea i-au înspăimântat atât de tare, încât au întors icoana înapoi la mănăstire, iar ei s-au făcut monahi, plângându-și până la sfârșitul vieții lor păcatele făcute.

Altădată, venind alți pirați și răpind icoana, au pus-o în corabie într-o cutie unde aveau puse mai multe odoare furate. În timpul nopții, vede șeful piraților în somn pe Maica Domnului zicându-i: „Pentru ce, vicleanule, m-ai închis în cutie? Întoarce-mă înapoi de unde m-ai luat!”.

Deșteptându-se piratul, nu a luat în seamă cele văzute în vis, dar în scurt timp s-a ridicat o furtună năprasnică, care împingea corabia înapoi spre mănăstire, înfricoșându-se, căpetenia piraților a mers la cutia unde se afla icoana. A deschis-o și a aflat icoana plină de mir binemirositor.

Ajungând aproape de mănăstire, au tras corabia la liman și a trimis rugăminți părinților din mănăstire, să vină să ia înapoi sfânta icoană. Auzind părinții, s-au umplut de bucurie și îmbrăcându-se preoții în veșminte, cu lumânări aprinse în mâini, au ieșit la malul mării, să întâmpine icoana. Mulți dintre pirați, văzând această minune s-au întors de la faptele lor cele rele.

Doresc să-i mulţumesc Părintelui Vlad Pimen pentru îngăduinţa de a posta pe blog fragmente din cartea Sfinţiei Sale: ” Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului – Editura Buna Vestire”.

Cugetari

Minunea Maicii Domnului Antifonitria

| Stelica Macovei

Maica Domnului Antifonitria (împotrivă Glăsuitoarea). Această icoană este pictată pe perete în pronaosul bisericii principale (Mănăstirea Vatopedu). Despre această icoană se cunosc următoarele:

După ce împăratul Teodosie a construit mănăstirea și a împodobit-o cu tot felul de odoare de mare preț, fiica lui, Plachidia, în anul 382, a dorit să vină să se închine în acest sfânt locaș făcut de tatăl ei. Fiind primită cu mare cinste de către părinții mănăstirii, a dorit să se închine în biserică. Pe când s-a apropiat de biserică și a vrut să intre înăuntru, a auzit o voce ca de tunet, zicându-i: „Rămâi pe loc și să nu mai cutezi a veni aici de acum înainte. Cum îndrăznești tu, o femeie, să calci în acest loc?”. Înfricoșată, Plachidia a căzut în genunchi și a cerut iertare Maicii Domnului. Apoi s-a întors și a plecat din Sfântul Munte. Mai târziu, a construit pe cheltuiala ei un paraclis, lipit de peretele unde se află icoana, paraclis închinat Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.

Doresc să-i mulţumesc Părintelui Vlad Pimen pentru îngăduinţa de a posta pe blog fragmente din cartea Sfinţiei Sale: ” Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului – Editura Buna Vestire”.

Sursa foto: http://www.resurse-ortodoxe.ro/foto/icoana-maicii-domnului-antifonitria-impotriva-glasuitoarea-paraclisul-sfantului-dimitrie-sfintei-manastirea-vatoped

[Best_Wordpress_Gallery id=”22″ gal_title=”Antifonitria”]

 

Cugetari

Minunile Maicii Domnului Pantanassa – izbavitoare de cancer

| Stelica Macovei

Maica Domnului Pantanassa (Atotîmpărăteasa). Această icoană făcătoare de minuni a fost pictată în secolul al XVII-lea și se află pe proschinitarul din stânga al coloanelor de răsărit ale bisericii principale. După spusa Bătrânilor din mănăstire, s-a cunoscut că este făcătoare de minuni din următoarea întâmplare:

Într-o zi, un tânăr a intrat în biserică și a vrut să se închine la icoană. Când s-a apropiat de icoană, chipul Preasfintei Fecioare s-a luminat deodată, iar tânărul a fost aruncat la pământ. Când și-a revenit a povestit monahilor că avea viață necurată și se ocupa cu vrăjitoria. Apoi, căzând înaintea icoanei, și-a cerut iertare cu lacrimi în ochi, făgăduind că își va îndrepta viața, precum a și făcut.

Această icoană mai are și harul de a vindeca cancerul. Foarte mulți bolnavi s-au vindecat după ce au rostit Paraclisul Maicii Domnului înaintea icoanei.

În același proschinitar se mai află o icoană a Maicii Domnului despre care se povestește un lucru minunat:

Cu puțin timp în urmă, un monah tânăr care se află în mănăstire, stând de vorbă cu unul din Bătrânii mănăstirii l-a întrebat:

Părinte, te afli de atâta timp în mănăstire și stai în strana din fața icoanei Maicii Domnului. Te rog să-mi spui și mie dacă a făcut Maica Domnului vreo minune cu sfinția ta sau dacă i-ai simțit prezența și ajutorul ei în vreun fel.

Părinte, a răspuns Bătrânul, am să-ți spun un lucru minunat pe care l-am văzut: într-o zi, stăteam în strana mea și mă rugam, privind la icoana Maicii Domnului. Era în momentul când părinții se închinau, după slujbă, la sfintele icoane. Atunci am văzut icoana Maicii Domnului strălucind și pe Preacurata Fecioară binecuvântând pe călugări. Pe unii îi bine cuvânta, iar pe alții nu. Atunci am înțeles că cei care se închinau fără evlavie și cu mintea împrăștiată nu aveau parte de binecuvântarea Maicii Domnului.

Doresc să-i mulţumesc Părintelui Vlad Pimen pentru îngăduinţa de a posta pe blog fragmente din cartea Sfinţiei Sale: ” Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului – Editura Buna Vestire”.

[Best_Wordpress_Gallery id=”23″ gal_title=”Pantanassa”]

Cugetari

Minunile Maicii Domnului Paramythia (Mângâietoarea)

| Stelica Macovei

Maica Domnului Paramythia (Mângâietoarea). Această icoană a fost pictată în secolul al XIV-lea și se afla în pronaos, pictată pe perete, în fața Paraclisului Sfântului Nicolae, fiind mutată mai târziu în Paraclisul care-i poartă numele.

În timpurile mai vechi era obiceiul ca monahii care ieșeau din biserică dimineața, după terminarea slujbei, să sărute această icoană, iar starețul preda atunci cheile mănăstirii portarului, pentru a deschide porțile mănăstirii. Se spune că, în una din zile, pe când starețul voia să dea cheile portarului, a auzit o voce blândă și rugătoare venind dinspre icoană: „Nu deschideți astăzi porțile mănăstirii, ci urcați-vă pe ziduri și alungați pirații!”. Întorcându-se spre icoană, starețul a văzut pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus în brațe, fiind ca vie. Apoi a văzut pe Prunc punând mânuța la gura Maicii Sale și zicând: „Maica Mea, nu mai purta grijă de această adunătură de păcătoși; lasă-i să fie trecuți prin sabia piraților, că mult M-au supărat cu păcatele lor”. Dar Sfânta Fecioară, luând mânuța Pruncului Hristos de la gura sa, și-a îndreptat capul spre dreapta și a repetat aceleași cuvinte. După terminarea glăsuirii, Născătoarea de Dumnezeu și Preasfântul său Prunc au luat iarăși înfățișarea de icoană, rămânând în acea poziție care se vede până astăzi.

Atunci starețul, mulțumindu-i cu lacrimi Maicii Domnului pentru grija pe care le-o poartă, a urcat împreună cu călugării pe zidurile mănăstirii, alungând pirații care se aflau ascunși pe lângă ziduri și așteptau deschiderea porților. De atunci, în amintirea minunii călugării păstrează mereu o candelă aprinsă în fața sfintei icoane, iar în ziua de vineri se slujește Sfânta Liturghie în cinstea ei și se cântă Paraclisul Maicii Domnului.

În legătură cu această icoană, se mai povestește minunea făcută cu Sfântul Neofit Prosmonarul, care era slujitor în acest paraclis. Odată, fiind trimis de ascultare la metocul din Evvia, s-a îmbolnăvit foarte grav. Văzându-și sfârșitul aproape, s-a rugat cu lacrimi în ochi Maicii Domnului să-l învrednicească să ajungă din nou la Vatopedu și să moară acolo. Pe când se ruga, a auzit o voce zicându-i: „Neofite, du-te la mănăstire și într-un an de zile să fii gata!”. Un an mai târziu, după ce s-a împărtășit cu Sfintele Taine, pe când urca scările a auzit din nou vocea Maicii Domnului care venea dinspre paraclisul Preasfintei Fecioare, zicându-i: „Neofite, ceasul plecării tale s-a apropiat!”. Mergând la chilie, a simțit că puterile încep să-l părăsească. După ce și-a cerut iertare de la toți frații, și-a dat sufletul în mâinile Maicii Domnului.

Doresc să-i mulţumesc Părintelui Vlad Pimen pentru îngăduinţa de a posta pe blog fragmente din cartea Sfinţiei Sale: ” Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului – Editura Buna Vestire”.

Povestiri

Linia orizontului

| Stelica Macovei

De mic copil am fost atras de linia orizontului. Doream s-o ating, să-i simt vibrațiile. Mi se spunea de către frații mai mari că poate fi atinsă. La școală mi s-a spus că este linia care unește cerul cu pământul.

Uneori mă trezeam dimineața și îmi plăcea să ies în fața casei, să privesc cerul, să privesc în depărtare și, cel mai mult, să-mi bată razele soarelui în față. Ce vremuri frumoase. Simțeam mirosul proaspăt de rouă care venea din grădină.

Pe drum treceau căruțele din sat, uneori pline cu oameni care mergeau la munca câmpului, la CAP. Rareori vedeam câte o mașină prin sat, poate chiar la câteva zile, când fugeam toți copiii după ea să inhalăm fumul pe care-l emana. Nu știu de ce, dar toți copiii aveam această plăcere. Unii spuneau că și-ar pune fum în pungă să-l păstreze pentru mai mult timp. Din păcate, în zilele de astăzi există prea multă poluare, așa că nu mai fuge nimeni după „popeduţe” cum le spuneam noi când eram mici.

Timpul trecea încet și dorința de a atinge linia orizontului creștea în sufletul meu. Din curte de la mine, linia orizontului unea cerul cu pădurile Mieluşoaia, Prisos, Săscuța și izlazul (izlaş se spune în sat la noi) care despărțea satul nostru de comuna Mălini. Cu durere am constatat că dacă mă urcam pe un deal linia orizontului se depărta. Urcam aproape zilnic pe dealul cimitirului și vedeam că linia se mută pe dealul târgului Fălticeni. Mă întrebam: „o voi atinge vreodată”? Vă puteți imagina ce fericit am fost când m-au luat surorile prima dată cu autobuzul la Fălticeni, doreau să-mi cumpere haine și să mă ducă la cofetărie. Îmi spuneam în sinea mea „acum am șansa să ating această linie”, dar, surpriză, ea plecase mai departe spre dealul Hârtopului și spre orașul Suceava. Ce dezamăgire pe capul meu. Mi-am spus atunci că va trebui să cresc mare și voi găsi o soluție.

De multe ori când eram la scăldat sau la joacă cu vecinii, sau cu mieii la păscut treceau avioane deasupra satului și îmi spuneam asta este soluția, dar că nu am nicio șansă. Mă mulțumeam de multe ori cu bucuria pe care mi-o dădea mersul pe căruța cu fân, mă lăsam culcat pe spate și astfel tot cerul era al meu, singurele zgomote din peisaj erau tropotul calului și eventual copiii sau oamenii care-l salutau pe tata sau pe unul din frații mai mari care mânau calul. Era o adevărată terapie pentru mine! Mirosul plăcut de fân, soarele care-mi bătea în față și uneori umbra dacă treceam pe sub plopii de pe marginea drumului.

Am crescut, am urcat pe câțiva munți, am călătorit de foarte multe ori cu avionul și de multe ori mi-am amintit de dorința mea, chiar și când eram la mare priveam în larg și mă amuzam de mine însumi. Dacă aș face acum o paralelă, aș spune că linia orizontului este compusă din visele și obiectivele noastre, care odată atinse ne înalţă și mai sus lărgind astfel orizontul.

Aș spune la final că linia orizontului este cerul spre care noi tindem.