Pictore de ce eşti trist,
Că portretul n-a ieşit?
Sau vopseaua s-a gătat
Şi iar cauţi de împrumutat…

O ce ştii tu străine,
Ce durere zace-n mine,
Portretul n-are sigur vină
Pân durerea se termină

Viaţa mi-a trecut uşor
Şi n-am niciun locuşor,
Unde capul să mi-l pun
Şi durerea să mi-o spun.

De mic fost-am oropsit,
Şi la muncă chinuit,
Vrut-am şcoala s-o urmez
De chin să mă liberez

Şi tu vii acum străine
Să mă-n trebi de-mi este bine?
Uite colo-n odăioară
Săracia mă doboară.

Copilaşii-mi plâng de foame,
N-am pe masă două poame,
Cărţi să umplu a lor ghiozdane
Nici măcar două bomboane.

Pictore nu mai fi trist,
De Dumnezeu Cel Sfânt, eu sunt trimis,
Să-ti dau de muncă un tablou
Să te scape de la greu.

Bani mulţi îţi voi da,
Să-ti repari şi casa ta
Şi cerneală îţi vei lua
Să termini, lucrarea mea.

Mai vreau să te duc in lume
Să cunoşti suflete bune
Pe la galerii şi case mari
Să aduni destui bani.

Viaţa să ţi-o schimbi în bine,
Cu drag să-ţi aminteşti de mine
Cum vrut-a Bunul Dumnezeu
Să te-nalţe de la greu.