În anul 2007 după o lungă perioadă de căutare al unui loc de muncă, am decis să plec din Suceava în Iași.

Am început să lucrez în asigurări unde i-am cunoscut pe Cezar și Alina, care făceau parte din aceeași echipă cu mine. Am simțit din prima clipă că sunt oameni buni și pot să am încredere în ei. În cadrul aceleiași companii am avut mai mulți prieteni, dar în acest articol mă voi rezuma doar la Alina și Cezar. Pe măsură ce timpul trecea și începeam să ne cunoaștem mai bine, începusem să avem confidențe și cât mai multe ieșiri împreună. În acest moment îmi amintesc cu drag chiar și de clipele când nu aveam bani decât de covrigi de la un chioșc din Podul Roș. Ei n-au ținut cont de acest aspect: conta doar sufletul și omenia dintre noi.

În primul an de muncă am mers cu dânșii împreună cu familia șefei noastre și alți colegi la Durău pentru un weekend. A fost superb, am urcat muntele Ceahlău, am mers la discotecă, într-o seară am făcut grătar, pe scurt, ne-am simțit foarte bine. După weekendul petrecut la Durău, la doar câteva săptămâni, am mers o săptămâna la mare și la fel, a fost foarte bine.

Timpul trecea și relația de prietenie dintre noi se lega și mai mult. Așa că la începutul anului 2009 i-am invitat să vină la mine în satul Păiseni, județul Suceava. Erau sărbătorile de iarnă. Ei au ajuns în prima zi de Crăciun. Mă bucurasem foarte mult de vizita lor. Familia mea a fost încântată să-i cunoască. Ne-au adus cadouri mie și mamei. Tata era deja plecat la mănăstire pentru a se călugări.

După ce am stat la masă, ne-am echipat pentru a ieși în pădure. Am luat și o săniuță cu noi. Am urcat pe ulița care duce la mănăstire, după care am început să intrăm în pădure. Despre fiecare poiană prin care treceam le povesteam amintirile care mă legau de acele locuri, iar ei erau foarte încântați de poveștile mele și de peisajul mirific care ne înconjura. Pădurea toată era îmbrăcată ca o mireasă. Mi-au mărturisit că era pentru prima dată când mergeau în pădure iarna și călcau pe zăpadă virgină. Ochii le sclipeau de fericire. Bucuria din sufletul meu era cu atât mai mare cu cât îi vedeam fericiți. Am parcurs tot drumul prin zăpadă, prin toate cele 7 poieni. Pe alocuri ne bulgăream, ne trăgeam cu sania, și chiuiam de răsuna toată pădurea. După ce am ajuns în ultima poiană, am decis să ne întoarcem pe alt drum și anume pe Săscuța, astfel că am coborât pe piciorul lui Vasile Rarița. Am făcut foarte multe fotografii.

La fel și de drumul și de râul Săscuța mă legau foarte multe amintiri, motiv pentru care am lansat invitația de a veni și vara pentru a merge la cules de fragi, zmeură și mure. Le-am arătat locul unde mi-ar plăcea să fac nuntă, dacă Domnul va binevoi. Ne-am potolit setea cu apă de la un izvor de la locul numit La Cabană. Spre seară ne-am întors acasă unde ne-am întâlnit cu o parte din frații mei. Seara am ascultat poveștile mamei lângă sobă. Ne simțeam foarte bine. A două zi după ce am servit masa am plecat la pârtia de schi de la Văleni-Stânișoara. La fel a fost o atmosfera foarte plăcută. Seara ne-am întors acasă pentru o altă repriză de povești spuse de mama. Am mers la somn destul de târziu.

Dimineață am plecat spre Iași, lăsând în urmă satul natal cu oamenii și poveștile lui.

[Best_Wordpress_Gallery id=”27″ gal_title=”Zapada virgina”]