Minunile Maicii Domnului Paramythia (Mângâietoarea)

Maica Domnului Paramythia (Mângâietoarea). Această icoană a fost pictată în secolul al XIV-lea și se afla în pronaos, pictată pe perete, în fața Paraclisului Sfântului Nicolae, fiind mutată mai târziu în Paraclisul care-i poartă numele.

În timpurile mai vechi era obiceiul ca monahii care ieșeau din biserică dimineața, după terminarea slujbei, să sărute această icoană, iar starețul preda atunci cheile mănăstirii portarului, pentru a deschide porțile mănăstirii. Se spune că, în una din zile, pe când starețul voia să dea cheile portarului, a auzit o voce blândă și rugătoare venind dinspre icoană: „Nu deschideți astăzi porțile mănăstirii, ci urcați-vă pe ziduri și alungați pirații!”. Întorcându-se spre icoană, starețul a văzut pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus în brațe, fiind ca vie. Apoi a văzut pe Prunc punând mânuța la gura Maicii Sale și zicând: „Maica Mea, nu mai purta grijă de această adunătură de păcătoși; lasă-i să fie trecuți prin sabia piraților, că mult M-au supărat cu păcatele lor”. Dar Sfânta Fecioară, luând mânuța Pruncului Hristos de la gura sa, și-a îndreptat capul spre dreapta și a repetat aceleași cuvinte. După terminarea glăsuirii, Născătoarea de Dumnezeu și Preasfântul său Prunc au luat iarăși înfățișarea de icoană, rămânând în acea poziție care se vede până astăzi.

Atunci starețul, mulțumindu-i cu lacrimi Maicii Domnului pentru grija pe care le-o poartă, a urcat împreună cu călugării pe zidurile mănăstirii, alungând pirații care se aflau ascunși pe lângă ziduri și așteptau deschiderea porților. De atunci, în amintirea minunii călugării păstrează mereu o candelă aprinsă în fața sfintei icoane, iar în ziua de vineri se slujește Sfânta Liturghie în cinstea ei și se cântă Paraclisul Maicii Domnului.

În legătură cu această icoană, se mai povestește minunea făcută cu Sfântul Neofit Prosmonarul, care era slujitor în acest paraclis. Odată, fiind trimis de ascultare la metocul din Evvia, s-a îmbolnăvit foarte grav. Văzându-și sfârșitul aproape, s-a rugat cu lacrimi în ochi Maicii Domnului să-l învrednicească să ajungă din nou la Vatopedu și să moară acolo. Pe când se ruga, a auzit o voce zicându-i: „Neofite, du-te la mănăstire și într-un an de zile să fii gata!”. Un an mai târziu, după ce s-a împărtășit cu Sfintele Taine, pe când urca scările a auzit din nou vocea Maicii Domnului care venea dinspre paraclisul Preasfintei Fecioare, zicându-i: „Neofite, ceasul plecării tale s-a apropiat!”. Mergând la chilie, a simțit că puterile încep să-l părăsească. După ce și-a cerut iertare de la toți frații, și-a dat sufletul în mâinile Maicii Domnului.

Doresc să-i mulţumesc Părintelui Vlad Pimen pentru îngăduinţa de a posta pe blog fragmente din cartea Sfinţiei Sale: ” Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului – Editura Buna Vestire”.

Minunea cu Icoana Maicii Domnului Esfagmeni (Înjunghiata) – Mănăstirea Vatopedu

Maica Domnului Esfagmeni (Înjunghiata). Această icoană se află în naosul Paraclisului Sfântului Dimitrie, fiind pictată în secolul al XIV-lea pe perete. Se spune că într-una din zile, un diacon care era paracliserul bisericii principale, după o priveghere mai obositoare, mai întârziind în biserică, după cum era rânduiala paracliserului, a ajuns mai târziu la trapeză. Trapezarul l-a respins, spunându-i că nu mai are mâncare. Atunci paracliserul, fiind o fire mai iute, s-a umplut de mânie și s-a întors înapoi în biserică. L-a întunecat diavolul atât de mult, încât luând cuțitul cu care curăța ceara de pe sfeșnice, s-a apropiat de icoana Preasfintei și Preablândei Fecioare și i-a zis plin de mânie: „Îți slujesc de atâta timp, iar tu nu te îngrijești nici de hrana mea?”. și, ridicând cuțitul, a lovit în chipul cel Preacurat al Sfintei Fecioare, din care a început îndată a curge sânge. În acel moment a intrat diavolul în nefericitul diacon și l-a trântit la pământ, muncindu-l. Auzind țipetele lui, au venit câțiva frați care erau în apropiere și, văzând cele întâmplate, au anunțat pe stareț care, adunând obștea au făcut Priveghere de toată noaptea, rugând-o pe Preasfânta Fecioară să-l ierte pe cel care a îndrăznit să o lovească. După multe rugăciuni, diaconul a fost izbăvit de diavol, iar Maica Domnului i-a descoperit starețului, zicându-i că îl va ierta, dacă va face pocăință. Și a stat diaconul în fața icoanei Maicii Domnului plângând și cerându-și iertare timp de trei ani de zile. După timpul acesta, s-a arătat Maica Domnului starețului și i-a zis:

– Îl iert de fapta lui nesăbuită, dar mâna cu care m-a lovit va rămâne uscată până la sfârșitul vieții lui, iar după moarte, blestemată spre neputrezire.

După ce monahul a murit, trecând o perioadă de câțiva ani și venind timpul să fie dezgropat, după cum este rânduiala în Sfântul Munte, trupul i-a fost găsit putrezit, în afară de mâna cu care lovise chipul Preacuratei Fecioare. Această mână se păstrează până în ziua de astăzi neagră și neputrezită.

În legătură cu această icoană, s-a mai întâmplat o minune cu un preot care, venind în mănăstire să se închine, nu credea că sunt adevărate cele ce se spuneau despre icoană. Întinzând mâna fără de evlavie, a atins locul unde icoana fusese lovită. În acel moment din icoană a început să curgă iarăși sânge, iar preotul a căzut mort chiar în clipa aceea.

Fotografia de mai jos reprezinta pictura cu calugărul din fața Sfintei Icoane care a injunghiat icoana.

Doresc să-i mulţumesc Părintelui Vlad Pimen pentru îngăduinţa de a posta pe blog fragmente din cartea Sfinţiei Sale: ” Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului – Editura Buna Vestire”.

Minunile Maicii Domnului Vimatarissa sau Ctitorita

În ultimul pelerinaj pe care l-am făcut in Sfântul Munte Athos, am vizitat Mănăstirea Vatopedu, prilej de a ne închina la cele 7 icoane facătoare de minuni ale Maicii Domnului, totodată ne-a fost prezentată si fântâna (a se vedea fotografia atașată) în care a fost ascunsă și regăsită Icoana Vimatarissa sau Ctitorita.

Această icoană se află în altarul bisericii principale. Despre ea, tradiția spune următoarele:

Prin secolul al X-lea mănăstirea a fost atacată și jefuită de arabi, iar la ceea ce nu au putut lua cu ei, au dat foc. În acel timp, paracliser al mănăstirii era ierodiaconul Sava, care văzând primejdia, a reușit să ia icoana Maicii Domnului și Crucea Sfântului Constantin cel Mare, pe care le-a ascuns în fântâna care se afla în Sfântul Altar, iar în fața lor a pus o lumânare mare, aprinsă. A acoperit apoi fântâna cu scânduri și lespezi de piatră, ca să nu se vadă că acolo s-ar afla o ascunzătoare. Pirații , după ce au prădat mănăstirea și au ucis pe călugării cei mai bătrâni, au plecat, luând cu ei în robie și pe ierodiaconul Sava împreună cu alții mai tineri. După 70 de ani, ierodiaconul Sava a reușit să scape din robie. Dorința lui cea mai mare a fost să se întoarcă cât mai repede la mult iubita sa mănăstire.

Ajungând din nou la Vatopedu, a aflat aici câțiva călugări care reușiseră să refacă ceva din ruinele mănăstirii și viețuiau într-o mică obște, sub ascultarea unui stareț. Privind cu lacrimi în ochi la locul unde se făgăduise Domnului, a întrebat despre odoarele pe care le ascunsese în fântână, dar noii viețuitori nu știau nici măcar că ar exista fântână în Sfântul Altar. Mergând la locul indicat de ierodiaconul Sava, părinții au dat deoparte lespedea de deasupra fântânii și au aflat icoana Maicii Domnului împreună cu Crucea stând drept pe apă, iar lumânarea aprinsă înaintea lor, de parcă atunci ar fi fost puse. Le-au scos cu evlavie și au preaslăvit pe Preabunul Dumnezeu și pe Preacurata Lui Maică, mulțumindu-le pentru aceste mari daruri.

Această icoană se mai numește și „Ctitorita”, fiindcă a fost descoperită în timpul celor trei ctitori: Atanasie, Nicolae și Antonie. În amintirea acestei minuni, în fiecare zi de luni seara se cântă de părinții mănăstirii Paraclisul Maicii Domnului.

În legătură cu această icoană se mai spune că, odată, un călugăr era foarte necăjit că nu reușea să înțeleagă cuvintele: „O mie de ani înaintea ochilor Ta sunt ca ziua de ieri…” (Psalmul 89, 4). În acea perioadă, în mănăstire, viețuiau Chirii și Ciprian, foști patriarhi ai Constantinopolului. Fiind Praznicul Bunei Vestiri, pe când patriarhul Chirii se închina la sfintele moaște, călugărul cu necazul se afla în biserică și se ruga Maicii Domnului să-l lumineze să priceapă acele cuvinte. Pe când se ruga, a auzit o voce de la icoana Maicii Domnului, care i-a explicat înțelesul versetului. Plin de bucurie a căzut în genunchi și a mulțumit Preacuratei Fecioare cu lacrimi pentru acest mare dar.

Extras din cartea ”Sfantul Munte Athos Gradina Maicii Domnului” – Monah Pimen Vlad, Editura Buna Vestire