Pelerinaj la Manastirea Dionisiu – Sfantul Munte Athos

DSCN4116

În pelerinajul de la Ierusalim am cunoscut o familie din Neamţ care mi-a spus că ştiu un preot care organizează plecări în Sfântul Munte. Cum îmi doream atât de mult să ajung acolo, am luat numărul de telefon şi am sunat. Preotul mi-a dat numărul de telefon al organizatorului şi am căzut de acord să plec în toamna lui 2009, doar că lucrurile n-au ieşit cum am vrut eu, abia după ce am fost în Sfântul Munte am înţeles de la alţi pelerini că se ajunge destul de greu din cauza ispitelor care apar pe parcurs.

Nici eu nu am fost scutit, îmi luam concediu şi eram anunţat că nu se mai merge din diverse motive cum ar fi: că nu era grupul format, altădată că era furtună pe mare sau alte alte motive orânduite de Dumnezeu şi Maica Domnului patroana Sfântului Munte. Şi totuşi Bunul Dumnezeu m-a ajutat să plec în primăvară anului 2010. Am plecat de la Iaşi la Bacău pentru a mă întâlni cu ceilalţi pelerini, un licean din Cajvana, un student la teologie din Botoşani, un student la medicina, 3 bărbaţi din judeţul Bacău şi un domn din Râmnicu Vâlcea cu cei 2 copii ai săi. Am ajuns în Bucureşti, am făcut un popas la Mănăstirea Cernica, după care am plecat spre Grecia pe la miezul nopţii, prin Bulgaria şi am ajuns dimineaţa în portul Ouranopolis. Am aşteptat în jur de 2 ore, după care ne-am urcat pe vapor şi am început călătoria spre Sfantul Munte. Odată suiţi pe vapor, ne-am ocupat câteva locuri, am mâncat ce aveam prin rucsace, după care am ieşit pe vapor să admirăm peisajul şi să facem poze. Eram urmăriţi de foarte mulţi pescăruşi care aşteptau mâncare de la pelerini. Am văzut cum un călugăr le dădea pâine şi pescăruşii veneau şi ciupeau pâine din mâna lui. Am încercat să fac şi eu la fel, dar nu am reuşit, din contra un pescăruş şi-a făcut nevoile pe faţa mea :).

După vreo jumătate de ora au început să se vadă şi mănăstirile din Sfântul Munte. Personal, m-am îndrăgostit pe loc şi prin minte îmi trecea deja că mi-ar plăcea să mă stabilesc acolo. Îmi aminteam că înainte de plecare părintele de la Piatra Neamţ îmi spusese că este foarte diferit, că sunt mănăstiri foarte vechi şi trapeze care au chiar 1000 de ani. Vaporul oprea la fiecare mănăstire de pe malul mării pentru a coborî pelerini sau maşinile cu marfă ale mănăstirilor (fac menţiunea că nu se poate merge cu maşina personală pe Muntele Athos) sau pentru a se urca alţii. În drumul nostru am trecut şi pe lângă Mănăstirea rusească Sfântul Pantelimon, la care am înţeles că se obţine foarte greu cazare. Mi-am zis în sufletul meu oare am vreo şansă în viaţa mea s-o vizitez? Ne-am continuat drumul şi am ajuns la primul nostru obiectiv Mănăstirea Dionisiu, eram cuprins de o emoţie puternică, am urcat drumul până la mănăstire, îmi amintesc că la poartă era un călugăr foarte bătrân care mi s-a părut că avea o boală la ochi, ne privea pe toţi cum intram in curte, recunosc că începuse să-mi fie frică, frică de păcatele săvârşite până atunci. Venise un alt călugăr care ne-a condus la arhondaric unde am fost primiţi cu rahat grecesc, apă şi un păhărel de ouzo, după care am completat fiecare datele într-o condică şi am mers la dormitor. Ardeam de nerăbdare să vizitez biserica, să particip la prima slujba. Şoferul ne-a spus că deasupra mănăstirii se află peştera Sfântului Nifon patriarhul Constaninopolului pe care personal n-am vizitat-o atunci (îmi era frică de înălţime) abia 6 ani mai târziu. Am vizitat în schimb mormântul sfântului Nifon şi osuarul mănăstirii. După-amiază am participat la slujba de vecernie, după care am mers la masă cu cu obştea mănăstirii şi ceilalţi pelereni.

Noaptea am participat la utrenie, când s-au scos spre închinare Sfintele Moaşte: mâna dreaptă a Sfântului Ioan Botezătorul, un dinte al Sfântului Ioan Gură de Aur şi mici părticele din moaştele Sfântului Evanghelist Luca şi ale Sfântului Arhidiacon Ştefan, cât şi o bucată din lanţul Sfântului Apostol Petru; ne-am închinat şi la Icoana Maicii Domnului numită Acatist, pictată de Sfântul Evanghelist Luca, despre care ştiam că este mare făcătoare de minuni. Icoana este de dimensiuni mici şi închisă la culoare, a fost donată de către Împăratul Alexius, Comnenul Sfântului Cuvios Dionysios. Se mai spune că aceasta a fost icoana cu care Patriarhul Serghie a făcut procesiune pe zidurile Constantinopolului pentru a păzi cetatea de asediul perşilor, avarilor şi slavilor.

Două mari minuni m-au impresionat până la lacrimi, citisem înainte de plecarea înspre Sfântul Munte că icoana a fost furată de către piraţi în anul 1592, iar şeful lor a avut un vis cu Judecata de Apoi, iar când a a deschis cutia unde era ascunsă icoana a văzut-o plină de mir. Piraţii, văzând minunea, s-au botezat şi au rămas în mănăstire, calugarindu-se. Cea de a doua minune s-a întâmplat tot cu nişte piraţi care au prădat mănăstirea, şi au furat şi icoana, ascunzând-o într-o cutie. La fel şeful piraţilor a visat-o pe Maica Domnului care i-a zis: „Pentru ce, vicleanule, m-ai închis în cutie? Întoarce-mă de unde m-ai luat!” Neluând în considerare visul, s-a stârnit o furtună puternică, corabia fiind în pericol de scufundare. Valurile au împins corabia spre mănăstire, astfel înţelegând minunea, au înapoiat icoana călugărilor.

Închinându-mă la această sfânta icoană, emoţia a fost atât de puternică încât mi-am cumpărat o replică pentru colecţia personală.

Dimineaţă ne-am trezit şi am mers pe jos înspre Mănăstirea Sfântul Pavel.

Doresc să-i mulţumesc Părintelui Vlad Pimen pentru îngăduinţa de a posta pe blog fragmente din cartea Sfinţiei Sale: ” Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului”.

« 1 de 3 »