Pelerinaj la locul izvorârii Iordanului, Biserica Învierii și Ein Karem

IMG

Legat de Sfânta Lumină, pot să va spun că nu am reuşit să intru în Biserica Învierii în Sâmbăta Paştelui, cred că nu am fost vrednic sau poate că m-am dat uşor bătut.

Deşi după slujba Sfântului Aer de vineri seara, am încercat să rămân în Biserica Învierii, nu am reuşit. Am întâlnit acolo o româncă care era stabilită în Israel şi îmi povestea că venise pentru al 8-lea an să vadă Sfânta Lumină; spunea că a văzut în fiecare an lumina în mod diferit, într-un an era sub formă de artificii, în alt an limbi de foc, într-un an sub formă de porumbei de foc. Am gândit atunci în sinea mea că ar fi bine să stau aproape de ea, dar poliţia ne-a scos afară pe toţi şi aşa m-am întors la hotel la ora 2.30 dimineaţa resemnat că nu voi vedea lumina pentru nevrednicia mea, deşi ştiam că la ora 4.00 o parte din grup va merge în cetate pentru a vedea Sfânta Lumină.

Cei care am rămas la hotel ne-am trezit dimineaţă şi, după micul dejun, am mers în satul natal al Sfântului Ioan Botezătorul Ein Karem. Acolo am vizitat casa şi biserica de pe locul naşterii sfântului, am mers şi la Peştera şi Izvorul Sfântului Ioan Botezătorul şi la biserica şi locul întâlnirii dintre Maica Domnului şi Sfânta Elisabeta. Am fost fermecat de acele locuri şi, totuşi, în inima aveam dorinţa de a vedea Sfânta Lumină.

Pe la ora 13.00 am mers şi noi către cetate şi am aşteptat acolo să vină unul din cei 4 soldaţi să ne aducă Lumina Sfântă. Recunosc că doream să mi se întâmple o minune şi, anume, de a putea ajunge înăuntru, lucru imposibil. După ora 14.00, s-au auzit clopotele şi multe strigăte, a fost semn că a venit Sfânta Lumină. După 15-20 de minute ne-au dat voie să intrăm în cetate, am luat-o la fugă în speranţa că poate voi reuşi să mai prind ceva din acele momente unice; lumea care a participat la slujbă începuse să iasă din cetate, eu îmi continuam drumul cu greu printre ei. Am reuşit într-un final să ajungem în Biserica Învierii, am întâlnit o familie din grupul nostru care reuşise să intre şi au povestit cum au văzut Lumina Sfântă care mergea prin aer ca o flacăra şi a aprins candela de pe Golgota şi de la altarul Stâlpului Biciuirii. La un moment dat, am văzut o rază puternică care intrase pe fereastră şi bătea până la intrarea în Sfântul Mormânt, puţinii oameni care mai erau acolo stăteau cu smocuri de lumânări sau încercau să între în rază. Era o călugăriţă care avea un smoc de 33 de lumânări şi spunea că a reuşit să ia lumina de la patriarh, mi-a zis să bag mâna în flacăra, deşi avea o lungime de vreo 20 cm, am îndrăznit şi nu am păţit nimic, a 2-a oară m-am fript niţel din cauza că m-am îndoit şi m-a mustrat călugăriţa, zicandu-mi să mai încerc o dată cu mai multă credinţă, am repetat şi nu mi s-a întâmplat nimic. Eram bucuros că măcar am văzut şi atât.

Ne-am întors la hotel pentru a servi cina şi să ne reîntoarcem pentru slujba învierii, care nu poate fi descrisă în cuvinte, aproape toată lumea plângea, care de bucurie, emoţie sau mulţumire că a ajuns în acel sfânt loc. Din când în când, câte o persoană striga „Hristos a Înviat” în diverse limbi şi fiecare creştin răspundea în limba lui „Adevărat a Înviat”. Dimineaţă, creştinii s-au împărtăşit după care s-au întors la hotel pentru odihnă.

În altă zi am mers la locul unde izvorăşte Iordanul în Liban, deşi am înţeles că foarte greu reuşesc gruprurile să ajungă acolo. La fel a fost o zi minunată, mergând pe cărarea care ducea spre locul izvorârii, iarba era foarte mare ajungea chiar şi până la piept, apa era foarte limpede, deşi era mică, avea o culoare albăstruie. Părintele ghid ne-a spus că acolo a fost cândva un altar pentru jertfe. Ajunşi acolo, o parte din creştini s-au băgat în Iordan, ceilalţi au fost stropiţi de părinte cu apă din Iordan.