Olga

Olga

Pe Olga am cunoscut-o în pelerinajul de la Sankt Petersburg. Stăteam la rând pentru a intra la Sfânta Xenia Nebună pentru Hristos. Era o zi frumoasă de primăvară, dimineaţa. Aveam o supărare în suflet din cauza unei colege de grup. Odată ajunşi la biserică, eu am mers la magazin să cumpăr iconiţe pentru a le atinge de mormântul sfintei, timp în care ceilalti colegi au mers direct la mormântul sfintei.

La Sfânta Xenia de Sankt Petersburg toată lumea duce un prinos de flori, pe care, la rândul, părintele le împarte celorlalţi închinători, după ce au fost atinse de mormântul sfintei. Din viaţa Sfintei Xenia am aflat că cei de la mănăstire trimit petale de trandafir înmuiate în uleiul din candelă ce veghează asupra mormântului, în toată lumea, celor care le solicită, pentru a se vindeca de boli grave.

Din cauza faptului că am mers la magazin, am rămas în urmă de colegii de grup şi ei s-au închinat. Ajuns la mormânt, am văzut că ceilalţi pelerini au ieşit din paraclis. Eram cuprins de disperare şi am strigat la Igor – ghidul nostru, rugându-l să facă tot posibilul să mă aştepte şi pe mine. Îmi era frică că nu voi reuşi să intru. Voiam să apelez la bunătatea oamenilor, să-i rog să mă lase să intru în faţă, dar nu ştiam limba rusă.

În acel moment a venit la mine o frumuseţe de fată, ce părea că vine de la curţile ţarilor şi mi-a zis: „încântată să aud grăind româneşte”; am simţit că inima s-a oprit şi nu puteam să mai rostesc un cuvânt. Mă luptăm cu mine, cu gândurile mele, încercând să-mi dau seama cine este. În zadar…, îmi era ruşine că nu o recunoşteam, mi se părea că semăna cu una dintre moldovencele din anii studenţiei, dar nu. Ea s-a prezentat că fiind Olga şi mi-a zis că nu mă cunoaşte. Pe moment mi-a trecut prin minte că poate a trimis-o Sfânta Xenia, după cum bine ştiam că a procedat în alte situaţii cu cei care i-au cerut ajutorul. Am început să discutăm ca şi cum ne-am fi cunoscut de o viaţă. La intrarea în paraclis mi-a dăruit o iconiţă cu chipul Sfântului Ioan de Kronstadt, Sfânt la care ne-am închinat de asemenea în acel pelerinaj. În acele momente nu mă mai interesa nimic, aş fi vrut ca timpul să se oprească în loc, să petrec cât mai mult timp alături de Olga. La un moment dat ni s-a alăturat un alt coleg de grup care la rându-i ne-a dăruit câte o iconiţă cu Sfânta Xenia.

Timpul trecea în favoarea noastră. Dumnezeu s-a milostivit asupra noastră; colegii de grup nu şi-au dat seama de trecerea timpului. Ne-am închinat la mormântul Sfintei, am primit de la părintele un trandafir galben şi un pumn de petale de trandafir pe care le-am adus cu mine în România, şi acum după atâţia ani au un miros plăcut de mir.

Odată ieşiţi afară din paraclisul care acoperea mormântul Sfintei, ne-am întâlnit cu ceilalţi pelerini care s-au îndrăgostit pe loc de Olga. Nu era persoană care să nu o îndrăgească. Eram foarte bucuros şi mândru. Unii s-au pus pe glume, că vor să ne cunune şi altele. Tot atunci am văzut cum porumbeii din cimitir se urcau pe ghidul nostru. O scenă care m-a mişcat. La un moment dat ne-am îndreptat cu toţii spre autocar. Am făcut schimb de numere de telefon şi adrese de e-mail. I-am dat şi adresa de la hotel pentru a ne vizita. Lucru care s-a şi întâmplat dealtfel. În ultima seară a venit la hotel şi ne-a împărţit souvenir-uri; părintele Serapion şi ceilalţi au cântat câteva pricesne care au bucurat-o până la lacrimi.

După pelerinajul de la Sankt Petersburg, am păstrat legătură cu Olga pe e-mail şi telefon. La 2 ani am mers iarăşi în pelerinaj în Rusia, de dată această la Moscova şi Cercul de Aur. Am anunţat-o din timp şi pe Olga, astfel că ea a făcut în jur de 800 km pentru a veni la Mănăstirea Optina. Emoţia reîntâlnirii a fost puternică; şi de această dată pelerinii din grup s-au îndrăgostit de ea. De la Mănăstirea Optina am plecat spre Moscova.

Olga mai era cu o prietenă de-a ei „îngreunată cu un băiţel” vorba Olgăi (vezi foto în album) şi le-am rugat să vină cu noi, prilej de vreo 7 ore în care am povestit vrute şi nevrute, am şi cântat spre bucuria pelerinilor.

În grupul nostru era o domnişoară care purta pe cap o eşarfă neagră (foto în album). Pe Olga a înduioşat-o foarte mult, încât au făcut schimb de eşarfe, dar Olga nu ştia că fata intenţiona să meargă la mănăstire să se călugărească, cu toate că Olga i-a dăruit o eşarfă albă. O fi fost un semn pentru cununia cu Dumnezeu.

Anii au trecut şi am aflat că Olga s-a măritat (în album este fotografie cu soţul ei). Mai ştiu de asemenea că a fost în România la Sighişoara, dar nu mă anunţase şi eu plecam într-un pelerinaj în Sfântul Munte Athos. Sper doar că viaţa să ne dea şansa să ne reîntâlnim.