Pelerinaj la Mănăstirea Esfigmenu – Sfântul Munte Athos

La Mănăstirea Esfigmenu am ajuns în al 2-lea pelerinaj organizat în Sfântul Munte Athos. Organizatorul mi-a spus că foarte greu ajung pelerini la această mănăstire. Personal am ţinut foarte mult să ajung la Mănăstirea Esfigmenu, întrucât am citit despre viaţa călugărilor de aici şi despre încercările (din partea statului grec şi ale patriarhiei Constantinopolului) de care au avut parte chiar înainte de ajunge acolo.

După plecarea din portul Ouranapolis eu şi nepotul meu ne-am desprins de grup şi am coborât la prima staţie. A trebuit să aşteptăm în jur de o ora până a venit un camion de armată de la Mănăstirea Hilandaru. Mai aşteptau camionul un grup mai mare de sârbi. Nepotul meu fiind vorbitor de limbă engleză a schimbat câteva vorbe cu ei.

Drumul până la Hilandaru a durat în jur de 2 ore şi fost destul de anevoios. Nu mai puteam respira din cauza prafului. Ajunşi la Mănăstirea Hilandaru am mers şi ne-am închinat după care ne-am îndreptat înspre Mănăstirea Esfigmenu. Legat de camion recunosc că a trebuit să minţim că mergem la Hilandaru, altfel nu ne luau în camion. În 10 minute am ajuns la Mănăstirea Esfigmenu unde am văzut atârnat un steag negru pe care era scris „Ortodoxia sau moartea” ca urmare a ordinului de evacuare pe care-l primiseră călugării din partea Fanarului şi a patriarhiei.

Aveam emoţii mari, un amestec de milă pentru călugări şi de repulsie faţă de cei care îi osândeau. La intrare ne-a primit un călugăr care era prins cu treburi prin curtea mănăstirii. Ne-a însoţit până la arhondaric, unde ne-au luat paşapoartele, după care ne-au dus la dormitor. Odată cazaţi am mers să vizităm mănăstirea şi magazinul bisericesc de unde am cumpărat icoane şi sticluţe cu mir. Am ieşit un pic şi pe malul marii, după care am participat la Vecernie, şi masă.

Seara după câteva ore de somn am participat la Utrenie şi Sfânta Liturghie. Călugării erau îmbrăcaţi în haine foarte ponosite, erau o de o smerenie cum nu am mai întâlnit. Eram învăluit de induiosie. Am avut locuri chiar în faţă şi am putut să urmărim slujba în detaliu.

Dimineaţă, după finalizarea slujbei am fost invitaţi la masă; din păcate nu am putut sta de frică să nu pierdem camionul de la Mănăstirea Hilandaru care trebuia să ne ducă în port pentru a ne îmbarca spre Mănăstirea Sfântul Pavel unde ne aşteptau ceilalţi colegi de grup care au dormit la Mănăstirea Dionisiu. La plecare ne-am luat blagoslovenie de la călugării din curte care aşteptau să între la trapeza. Ne-am aplecat unii spre alţii spre a ne lua iertare şi rămas bun şi am simţit o durere în suflet; în acel moment aş fi vrut să trecem neobservaţi. Şi acum după atâția ani îmi sunt vii acele momente. Nădăjduiesc că Măicuţa Domnului şi Bunul Dumnezeu se va îndura de ei şi-i va ajuta să ducă mai departe dreapta credinţă.

Câteva informații în plus despre Mănăstirea Esfigmenu:

„Mănăstirea Esfigmenu se află pe malul mării, între Mănăstirea Vatopedu și arsanaua Mănăstirii Hilandaru. Este închinată înălțării Domnului. Ca primi ctitori îi are pe împăratul Teodosie cel Mic, pe împăratul Marcian și pe Sfânta împărăteasă Pulheria, sora lui Teodosie, la anul 445. Tot ei au dăruit mănăstirii o parte din Lemnul Sfintei Cruci. Tot aici se află o sfântă cruce, toată din aur și împodobită cu pietre de mare preț, dăruită mănăstirii de împărăteasa Rusiei, Ecaterina.

La început, mănăstirea a fost construită mai sus de locul unde se află acum. Dar, din tradiție se spune că a căzut o piatră foarte mare din munte distrugând o parte din mănăstire. După un timp a început să se audă în fiecare noapte, pe locul unde este acum mănăstirea, lovituri de toacă. Făcând toată obștea rugăciuni li s-a descoperit că pe locul acela trebuie să se facă mănăstirea.

Această mănăstire au numit-o cu numele de „Simane”, adică „a tocat”. Denumirea de Esfigmenu și-a luat-o mai târziu, de la o oarecare neînțelegere:

Un țar al Rusiei a trimis multe ajutoare Mănăstirii Simane, dar cei care le-au adus au confundat mănăstirea cu o alta numită Simonopetra. Când s-a aflat era deja târziu. Atunci cei de la Mănăstirea Simane au hotărât să-i schimbe denumirea numind-o Esfigmenu, adică „strâmtorat”. Într-adevăr, locul acela este strâmtorat din trei părți de munți.

În această mănăstire a fost călugărit și s-a nevoit un timp Sfântul Antonie al Pecerskăi. Mai târziu i s-a descoperit starețului să-l trimită pe Antonie în Rusia, pentru a fi de folos acolo. Făcând ascultare Antonie s-a dus în Rusia și a viețuit o perioadă într-o peșteră, la Vereznoe. După moartea binecredinciosului cneaz Vladimir, a luat stăpânirea Kievului ticălosul Sviatopolsc, care mai întâi și-a ucis frații, pe Boris și pe Gleb, canonizați ca mucenici. Văzând acestea, Cuviosul Antonie s-a întors în Sfântul Munte, unde a viețuit într-o peșteră, mai sus de mănăstire, până când starețul a primit înștiințare de la Dumnezeu să-l trimită iarăși în Rusia unde s-a sfințit și a sfințit și locul, după cum se știe.

Sfântul Grigorie Palama, care s-a nevoit într-o peșteră mai sus de Mănăstirea Lavra, a fost și el stareț al Mănăstirii Esfigmenu, făcând multe minuni.

Odată, pe când măslinii nu rodiseră deloc, prin rugăciunea lui s-au umplut de rod. Altădată a venit chelarul și a spus că nu mai este untdelemn. După rugăciunea Sfântului, mergând chelarul să se uite, a găsit vasul pentru untdelemn plin până sus.

Mai târziu, Sfântul Grigorie a fost ales Arhiepiscop al Tesalonicului, strălucind ca o făclie în sfeșnicul Bisericii. Sfintele sale moaște se păstrează în biserica mitropoliei din Tesalonic, care îi poartă și numele.

Sfântul Grigorie nu și-a părăsit mănăstirea nici după adormirea sa. Acest lucru se cunoaște din următoarea minune: Mănăstirea Esfigmenu avea numai o fântână în curtea mănăstirii, dar apa le era insuficientă și părinții erau foarte strâmtorați și necăjiți din această pricină. În acel timp, un neguțător din Grecia se pregătea să meargă la Ierusalim să se închine la Sfintele Locuri. Într-una din nopți, i s-a arătat în vis Sfântul Grigorie zicându-i: „Tu te pregătești să mergi la Ierusalim, dar eu îți zic să te duci mai bine la Sfântul Munte, unde se află o mănăstire numită Esfigmenu, la care eu am fost stareț. Mănăstirea are mare lipsă de apă. Mergi și cheltuiește banii acolo, la descoperirea izvorului care se află puțin mai sus de mănăstire și crede că însutită plată vei avea de la Hristos Dumnezeu pentru aceasta, chiar mai mare decât dacă ai merge la Ierusalim”.

Deșteptându-se neguțătorul, a mulțumit lui Dumnezeu și Sfântului, apoi a venit în Sfântul Munte, la Mănăstirea Esfigmenu. După ce s-a închinat în biserică, a ieșit din mănăstire îndreptându-se în direcția Mănăstirii Vatopedu, spre locul pe care i-l arătase Sfântul Grigorie. Găsind acel loc, a început a săpa cu toată dragostea. Săpând cam un metru și jumătate, a izvorât un izvor atât de mare și bun, cum nu se mai află altul la fel în alte mănăstiri. Aflând părinții mănăstirii despre aceasta, au mulțumit cu lacrimi lui Dumnezeu și Sfântului Grigorie, care nu i-a părăsit nici după adormirea sa.

Negustorul s-a călugărit apoi, primind numele de Damian, nevoindu-se pe Muntele Samariei (puțin mai sus de mănăstire), ajungând la înalte măsuri duhovnicești. Se spune despre acesta că, mergând odată la duhovnicul lui, la Mănăstirea Hilandaru, a întârziat atât de mult încât asfințise soarele. Atunci părinții mănăstirii l-au rugat să rămână la ei peste noapte, dar cuviosul i-a refuzat, nevoind să rămână în altă parte, căci avea acest obicei de a petrece noaptea la chilia sa.

Pe când era la jumătatea drumului, s-a pornit o furtună atât de mare, că nu mai vedea nimic și se afla în primejdie. Atunci, ridicându-și ochii minții către Maica Domnului, s-a rugat să-l izbăvească din acea primejdie îngrozitoare. Pe când se ruga, deodată s-a văzut răpit și adus la ușa chiliei sale.

După mutarea lui la cele veșnice, timp de 40 de zile s-a simțit o mireasmă nespus de plăcută pe toată valea din preajma mănăstirii.

În această mănăstire se află foarte multe sfinte moaște, dintre care amintim: capul Sfântului Apostol Iacov al lui Alfeu, piciorul drept al Sfintei Maria Magdalena, o parte din capul Sfântului Partenie al Lampsakului, o parte din capul Sfântului Atanasie, Patriarhul Constantinopolului, apoi părticele de la Sfântul Mucenic Mercurie, Sfântul Haralambie, Sfântul Mucenic Agatanghel și mulți alții.”*

*Doresc să-i mulţumesc Părintelui Vlad Pimen pentru îngăduinţa de a posta pe blog fragmente din cartea Sfinţiei Sale: ” Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului – Editura Buna Vestire”.