Magia Crăciunului

Mosul la Albert

Îmi amintesc cu drag de vremea Crăciunului. De cum începea postul, începeam să strângem fiecare dintre frați bani pentru a ne cumpăra dulciuri să împodobim bradul. De fiecare dată legam crengile cu o ață de tulpină ca să nu se rupă de greutate, uneori legam dulciurile și pe aceste ațe. De câte ori o supăram pe mama ne amenința că nu ne face brad, însă era prima care începea să cumpere dulciuri.

Când eram mici, surorile și frații mai mari făceau bradul pe ascuns și ne spuneau că l-a adus Moș Crăciun, până într-un an când verișorul meu Dionisie, în prezent Monahul Daniel, m-a luat cu dânsul pe ușa din fața casei și i-am prins pe frați cum împodobeau bradul. Surorile s-au supărat foarte tare pe el.

După acel an, făceau bradul și ne spuneau că Moș Crăciun era foarte ocupat și a trimis o parte din dulciuri și trebuia să-l împodobească ei. În fiecare an unul din frații mai mari se îmbrăca cu un cojoc întors pe dos, sau într-un cearceaf, pentru că nu aveau un costum de Moş Crăciun. Ne spuneau că au fost oameni răi care l-au bătut și i-au furat hainele. Pentru a ne înveseli frații ne spuneau că Moş Crăciun vine din cer. Ne doream foarte mult să-l vedem cum coboară pe nori, mai ales că eram foarte aproape de pădure. Uneori frații ne scoteau în cerdacul casei când ningea foarte tare și ne puneau să privim înspre dealul mănăstirii să-l vedem cum coboară pe brazi, dar în zadar… Ne spuneam în sinea noastră că nu suntem credincioși sau vrednici încât să-l vedem.

Într-un an s-a deghizat chiar verișorul nostru Dionisie în Moş Crăciun. Am avut surpriza să vedem că avea și copii obraznici, era sora mai mare Lenuța și verișoara noastră Nona. Au intrat în casă și ne-au împărțit cadourile. Făceau tot felul de glume. Se luau de frații mai mari, se făceau că rup dulciuri din brad, se trânteau pe jos, etc. Noi eram foarte încântați de cadouri. Totul până când ne-au întrebat unde este Lenuța, și noi i-am răspuns că s-a dus la Nona. Ei se prăpădeau de râs. Atunci Moș Crăciun ne-a spus că se duce și dacă le întâlnește pe drum le ia la bătaie și le bagă jar în pantaloni, nu vă puteți imagina ce urlete erau în casă la noi, de supărare am aruncat toate jucăriile numai să nu le facă nimic rău.

La un moment dat, a intervenit mama pentru că nu ne mai opream din plâns. Au plecat și noi așteptam nerăbdători să vină sora și verișoara să vedem dacă au pățit ceva. La mai puțin de 10 minute au intrat în casă și ne povesteau că s-au întâlnit cu Moș Crăciun și copiii lui care săriseră la bătaie pe la șipot. Eram fericiți că erau întregi. Aproape că ne doream să nu mai vină Moş Crăciun. Țineam prea mult la sora noastră.

În alt an s-a deghizat sora Getuca, totul a decurs normal, doar că la plecare Ionică, fratele cel mai mare, i-a pus piedică ca să-i fure sacul. A fost la un pas de a se întâmpla un accident. De data aceasta, am plâns din cauza fratelui că i-a pus piedică şi poate se va supăra moșul și nu mai vine.

Anii au trecut și eram deja mare, mai mare de 10 ani. Eram la Mănăstirea Slătioara și l-am întâlnit pe verișorul nostru Dionisie care m-a întrebat dacă îmi amintesc toată pățania cu Moș Crăciun, râdea cu atât mai tare când vedea că eu încă mai cred în Moș Crăciun. Mi-a povestit toată întâmplarea, mă surprindea foarte tare că povestea totul cu lux și de amănunt. De ciudă, am început să plâng și m-am dus la tata în biserică să-i spun. Tata mi-a zis să aștept până se termină slujba. A ieșit afară și l-a certat pe verișor zicându-i: “berecheatule ce aveai tu de acolo că el mai crede, n-ai putut să-l lași în pace?”.

Vă mărturisesc că în sufletul meu se ducea o luptă, ajunsesem până într-acolo încât să mă îndoiesc de existența lui Dumnezeu. Pentru mine tot ce spuneau părintii și frații mai mari era sfânt, literă de lege. Anii au trecut și mi-a venit timpul să mă deghizez în Moş Crăciun. Aproape că plâng sub mască când văd fericirea copiilor, emoțiile pe care le au. În fond, cred că în suflet toți rămânem copii.