• Picture 158
    • Pelerinajul la Peștera Sfântului Atanasie al Athonului

      În anul 2010 când am efectuat primul pelerinaj în Sfântul Munte Athos, am vizitat şi peştera Sfântului Atanasie al Athonului. Peştera se află în apropierea Schitului Prodromu în pustiul Viglei la o distanță de 15 minute.

      Am plecat cu colegii de grup pe cărarea care duce spre peşteră. Era primăvară şi vremea era frumoasă. Peisajul era superb – într-o parte se vedea marea şi în cealaltă muntele.

      Organizatorul ne-a informat că peştera este într-o stânca abruptă şi că în această peştera se retrăgea Sfântul Atanasie pentru rugăciune. Din această peşteră a plecat sfântul spre Marea Lavră când s-a întâlnit cu Maica Domnului şi s-a întâmplat minunea cu izvorul de agheazmă.

      A trebuit să coboram nişte scări de piatră, după care să urcăm câteva trepte până la peşteră. Ne-am închinat şi ghidul ne-a spus că undeva deasupra în stâncă se găsesc oseminte ale unor vieţuitori care s-au nevoit în stâncă, am ridicat aparatul de fotografiat deasupra capului şi am făcut poze şi aşa ne-am convis că este adevărat.

      Va mărturisesc că osemintele nu mai sunt acolo; au fost ridicate după cum am constatat în alte pelerinaje făcute în acest loc.

  • Citeste mai mult
    • IMG_17082017_100853
    • Pelerinaj la Manăstirea Pantocrator – Sfântul Munte Athos

      În primul pelerinaj efectuat în Sfântul Munte Athos am vizitat şi Mănăstirea Pantocrator. Îmi amintesc că pe drum, unul dintre colegi ne citea din cartea părintelui Vlad Pimen, despre mănăstirile pe care urma să le vizităm. Era o zi frumoasă de primăvară; aş fi vrut să nu se mai termine niciodată acea zi. Am vizitat în jur de 8 mănăstiri. La auzul minunilor pe care ni le citea colegul, nu m-am putut abţine şi plângeam. Îmi plângeam păcatele, plângeam de bucurie că eram acolo, plângeam pentru cei care n-au ajuns şi poate nu vor ajunge vreodată în acele minunate locuri. Doream ca toată lumea să se schimbe, să trăim în armonie, să fim cu Dumnezeu, Maica Domnului şi toţi sfinţii. La un moment dat aud despre istoria Mănăstirii Pantocrator şi Icoana Maicii Domnului Gherontissa (Stareţa). Ardeam de nerăbdare să ajung s-o văd. Ajunşi în curtea mănăstirii am aşteptat până a venit un călugăr să ne deschidă sfânta mănăstire. De cum am intrat, privirea ne-a fost atrasă de Sfânta Icoană. Nu ai cum să nu-ţi placă această icoană.

      „Se spune că, atunci când a fost pictată era de o frumusețe îngerească, fiind foarte luminată la chip, nu după cum arată acum. Dar și-a schimbat înfățișarea din următorul motiv: Un diacon, pe când slujea și ajungea să cădească icoana Maicii Domnului, se smintea de frumusețea ei și era tulburat de gânduri. Atunci, Preabuna Stăpână, pentru a nu fi chipul ei motiv de sminteală și-a schimbat deodată fața, arătând mai întunecată și mai îmbătrânită, precum se vede acum. Icoana o înfățișează pe Maica Domnului în întregime și este îmbrăcată în argint. Ea se află în fața catapetesmei, la iconostasul din stânga. Până să fie așezată aici, icoana a fost în Sfântul Altar. La această icoană se fac foarte multe minuni. Ea este mângâierea și ocrotirea părinților din mănăstire.”

      Printre multele odoare pe care le deține Mănăstirea Pantocrator, se găsesc sfinte moaște de la Sfântul Haralambie, Sfinții Cozma și Damian, Sfântul Mucenic Hristofor, Sfântul Mucenic Mercurie, Sfântul Arhidiacon Ștefan, Sfânta Muceniță Paraskevi, Sfântul Mucenic Pantelimon, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfânta Fotini Samarineanca, Sfânta Iulita și de la mulți alți sfinți, precum și două părticele din Lemnul Sfintei Cruci și o bucată din hlamida cu care a fost îmbrăcat Mântuitorul Hristos.

      După ce ne-am închinat am trecut şi pe la magazinul mănăstirii, apoi am mers spre celelalte mănăstiri. Îmi amintesc că la magazinul de la Mănăstirea Vatopedu, aveau o replică a Icoanei Gherontissa, de aceleaşi dimensiuni făcută din aur şi argint, care costa 20.000 Euro. Nu ştiu dacă mi-am dorit vreodată atât de mult să am bani ca atunci, bani că să pot să cumpăr aceea icoană şi s-o aduc în România s-o donez mănăstirii din satul natal, să se poată bucura şi alţii. Din păcate a fost doar un gând şi un vis neîmplinit.

      Câteva din minunile Maicii Domnului Gherontisa:

      În timpul ocupației germane (1941 -1944), unul din bătrânii mănăstirii, părintele Eftimie, care avea ascultarea la magazia cu alimente, a observat că uleiul din vase s-a terminat și nu mai avea de unde să dea la bucătărie și nici la candelele bisericii. A mers și a spus aceasta și la ceilalți părinți din consiliul mănăstirii ți au început cu toții să se roage fierbinte la Maica Domnului Gherontissa. La câteva zile, părintele Eftimie a auzit o voce în somn, care i-a zis: „Părinte, îngrijește-te ca înainte de apusul soarelui să ai toate vasele pentru ulei curățate, pentru că mă voi îngriji ca în aceste zile să aduc untdelemn, încât să le umpleți”.
      Părintele Eftimie s-a deșteptat și s-a dus la ajutorul său, spunându-i să curețe toate vasele pentru untdelemn. Atunci ucenicul i-a zis: „Părinte, dar unde vom găsi atâta untdelemn în situația de astăzi?”. Bătrânul i-a poruncit să facă precum i-a zis și, mergând și el împreună cu ucenicul, au curățat toate vasele.
      Minunea Maicii Domnului a fost în felul următor: O corabie a pornit din Mitilene ca să ducă arme. Aceste arme le ascunseseră în cala vaporului, iar deasupra au pus mai mult de o sută de vase cu untdelemn. Călătorind pe mare, căpitanul corăbiei vede în timpul somnului o femeie minunată, a cărei înfățișare strălucea mai mult decât soarele și care i-a zis: „Să schimbi imediat direcția, ca să scapi de germani, iar untdelemnul pe care îl ai, să-l dai pe tot la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte, unde am casa mea și de acolo să plecați fără nici o frică în drumul vostru”. Cu binecuvântarea Maicii Domnului, acel ulei a ajuns pentru toți anii ocupației germane.

      Un monah avea ascultarea de poștaț al mănăstirii, într-o zi, l-a chemat starețul și i-a zis să meargă la Kareia, să aducă o sumă de bani de care mănăstirea avea mare nevoie, poruncindu-i să se întoarcă repede, până să se însereze, ca să nu fie în pericol de a fi atacat de tâlhari. Monahul l-a asigurat că își va da și viața, de va fi nevoie, căci are nădejde la Maica Domnului, la care se ruga neîncetat, că nu va păți nimic rău. Însă, după rânduiala Maicii Domnului, când a ajuns la crucea unde cărarea făcea spre mănăstire, deja se înnoptase, iar distanța până la mănăstire era încă destul de mare, fiind în primejdie. Atunci a cerut cu lacrimi ajutorul Maicii Domnului. Și deodată a apărut lângă el o femeie, îmbrăcată ca monahie, care l-a întrebat ce are, de ce este așa de întristat. El i-a răspuns că este supărat pentru că nu a făcut ascultare, să se întoarcă la timp, înainte de a se întuneca, iar acum este în pericol să piardă banii mănăstirii. Atunci, monahia l-a atins cu mâna ei și în foarte scurt timp s-a aflat la troița unde, cu mult timp înainte, pirații aruncaseră în fântână icoana Maicii Domnului.
      Apoi monahul a spus părinților din mănăstire minunea pe care a făcut-o Maica Domnului cu el, iar fața îi strălucea de bucurie. Părinții au coborât cu toții la biserică și au înălțat rugăciuni de mulțumire și de slavoslovie către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru grija care o are față de mănăstirea ei.
      După un timp, acel monah și-a cunoscut mai înainte sfârșitul său, spunând următoarele cuvinte: „Părinților, în această săptămână va trebui să-mi schimb locuința. Voi intra într-o cameră mică și îngustă”. Și, într-adevăr, după o săptămână, acest frate a adormit în Domnul și s-a dus cu sufletul la locașurile veșnice, iar trupul lui se odihnește într-o cameră îngustă, în cimitirul mănăstirii.

      Cu mulți ani în urmă, stareț al mănăstirii era un părinte care avea viață sfântă. Fiind bătrân și bolnav, venea foarte greu la biserică. Odată, vrând să se împărtășească cu Sfintele Taine, a venit la biserică și l-a rugat pe preotul slujitor să nu lungească prea mult Sfânta Liturghie, ca să poată rezista și el până la sfârșit și să se împărtășească cu Sfintele Taine. Dar preotul, neluând aminte la cuvintele starețului, slujea foarte rar și fără să se grăbească. Atunci s-a auzit o voce de la icoana Maicii Domnului, care i-a poruncit cu asprime să asculte de cuvintele starețului și să nu lungească slujba. De atunci, această icoană s-a numit «Gherontisa».

      In albumul foto am pus și Icoana Sfantului Gheorghe care a făcut următoarea minune:
      Într-o noapte, în anul 1821, o ceată de răufăcători a bătut la uşa chiliei din Kapsala, în care era păstrată icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Acesta transformat în tânăr strălucitor de frumos, deschide uşa şi îi pofti pe tâlhari la masă, în arhondaric.
      După ce i-a lăsat să mănânce şi a aflat că ei voiau să jefuiască acea chilie şi mănăstirea toată, sfântul i-a legat pe tâlhari cu lanţuri nevăzute. După aceea a dispărut. Tâlharii au rămas legaţi şi nemişcaţi în toată noaptea aceea. A doua zi, călugării, văzându-i pe tâlhari legaţi cu lanţuri nevăzute, au rămas uimiţi.
      Făcându-li-se milă, călugării l-au rugat pe Sf. Gheorghe să-i dezlege pe tâlhari deoarece s-au pocăit. Sfântul Gheorghe, de această dată, invizibil, îi dezlegă. După ce au fost eliberaţi, toţi tâlharii s-au călugărit, nevoindu-se până la moarte chiar în chilia aceea. De atunci, din 1821, icoana aceasta este supranumită „Faneromenos”.

      Doresc să-i mulţumesc Părintelui Vlad Pimen pentru îngăduinţa de a posta pe blog fragmente din cartea Sfinţiei Sale: ” Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului – Editura Buna Vestire”.

  • Citeste mai mult
    • Manastirea Esfigmenu
    • Pelerinaj la Mănăstirea Esfigmenu – Sfântul Munte Athos

      La Mănăstirea Esfigmenu am ajuns în al 2-lea pelerinaj organizat în Sfântul Munte Athos. Organizatorul mi-a spus că foarte greu ajung pelerini la această mănăstire. Personal am ţinut foarte mult să ajung la Mănăstirea Esfigmenu, întrucât am citit despre viaţa călugărilor de aici şi despre încercările (din partea statului grec şi ale patriarhiei Constantinopolului) de care au avut parte chiar înainte de ajunge acolo.

      După plecarea din portul Ouranapolis eu şi nepotul meu ne-am desprins de grup şi am coborât la prima staţie. A trebuit să aşteptăm în jur de o ora până a venit un camion de armată de la Mănăstirea Hilandaru. Mai aşteptau camionul un grup mai mare de sârbi. Nepotul meu fiind vorbitor de limbă engleză a schimbat câteva vorbe cu ei.

      Drumul până la Hilandaru a durat în jur de 2 ore şi fost destul de anevoios. Nu mai puteam respira din cauza prafului. Ajunşi la Mănăstirea Hilandaru am mers şi ne-am închinat după care ne-am îndreptat înspre Mănăstirea Esfigmenu. Legat de camion recunosc că a trebuit să minţim că mergem la Hilandaru, altfel nu ne luau în camion. În 10 minute am ajuns la Mănăstirea Esfigmenu unde am văzut atârnat un steag negru pe care era scris „Ortodoxia sau moartea” ca urmare a ordinului de evacuare pe care-l primiseră călugării din partea Fanarului şi a patriarhiei.

      Aveam emoţii mari, un amestec de milă pentru călugări şi de repulsie faţă de cei care îi osândeau. La intrare ne-a primit un călugăr care era prins cu treburi prin curtea mănăstirii. Ne-a însoţit până la arhondaric, unde ne-au luat paşapoartele, după care ne-au dus la dormitor. Odată cazaţi am mers să vizităm mănăstirea şi magazinul bisericesc de unde am cumpărat icoane şi sticluţe cu mir. Am ieşit un pic şi pe malul marii, după care am participat la Vecernie, şi masă.

      Seara după câteva ore de somn am participat la Utrenie şi Sfânta Liturghie. Călugării erau îmbrăcaţi în haine foarte ponosite, erau o de o smerenie cum nu am mai întâlnit. Eram învăluit de induiosie. Am avut locuri chiar în faţă şi am putut să urmărim slujba în detaliu.

      Dimineaţă, după finalizarea slujbei am fost invitaţi la masă; din păcate nu am putut sta de frică să nu pierdem camionul de la Mănăstirea Hilandaru care trebuia să ne ducă în port pentru a ne îmbarca spre Mănăstirea Sfântul Pavel unde ne aşteptau ceilalţi colegi de grup care au dormit la Mănăstirea Dionisiu. La plecare ne-am luat blagoslovenie de la călugării din curte care aşteptau să între la trapeza. Ne-am aplecat unii spre alţii spre a ne lua iertare şi rămas bun şi am simţit o durere în suflet; în acel moment aş fi vrut să trecem neobservaţi. Şi acum după atâția ani îmi sunt vii acele momente. Nădăjduiesc că Măicuţa Domnului şi Bunul Dumnezeu se va îndura de ei şi-i va ajuta să ducă mai departe dreapta credinţă.

      Câteva informații în plus despre Mănăstirea Esfigmenu:

      „Mănăstirea Esfigmenu se află pe malul mării, între Mănăstirea Vatopedu și arsanaua Mănăstirii Hilandaru. Este închinată înălțării Domnului. Ca primi ctitori îi are pe împăratul Teodosie cel Mic, pe împăratul Marcian și pe Sfânta împărăteasă Pulheria, sora lui Teodosie, la anul 445. Tot ei au dăruit mănăstirii o parte din Lemnul Sfintei Cruci. Tot aici se află o sfântă cruce, toată din aur și împodobită cu pietre de mare preț, dăruită mănăstirii de împărăteasa Rusiei, Ecaterina.

      La început, mănăstirea a fost construită mai sus de locul unde se află acum. Dar, din tradiție se spune că a căzut o piatră foarte mare din munte distrugând o parte din mănăstire. După un timp a început să se audă în fiecare noapte, pe locul unde este acum mănăstirea, lovituri de toacă. Făcând toată obștea rugăciuni li s-a descoperit că pe locul acela trebuie să se facă mănăstirea.

      Această mănăstire au numit-o cu numele de „Simane”, adică „a tocat”. Denumirea de Esfigmenu și-a luat-o mai târziu, de la o oarecare neînțelegere:

      Un țar al Rusiei a trimis multe ajutoare Mănăstirii Simane, dar cei care le-au adus au confundat mănăstirea cu o alta numită Simonopetra. Când s-a aflat era deja târziu. Atunci cei de la Mănăstirea Simane au hotărât să-i schimbe denumirea numind-o Esfigmenu, adică „strâmtorat”. Într-adevăr, locul acela este strâmtorat din trei părți de munți.

      În această mănăstire a fost călugărit și s-a nevoit un timp Sfântul Antonie al Pecerskăi. Mai târziu i s-a descoperit starețului să-l trimită pe Antonie în Rusia, pentru a fi de folos acolo. Făcând ascultare Antonie s-a dus în Rusia și a viețuit o perioadă într-o peșteră, la Vereznoe. După moartea binecredinciosului cneaz Vladimir, a luat stăpânirea Kievului ticălosul Sviatopolsc, care mai întâi și-a ucis frații, pe Boris și pe Gleb, canonizați ca mucenici. Văzând acestea, Cuviosul Antonie s-a întors în Sfântul Munte, unde a viețuit într-o peșteră, mai sus de mănăstire, până când starețul a primit înștiințare de la Dumnezeu să-l trimită iarăși în Rusia unde s-a sfințit și a sfințit și locul, după cum se știe.

      Sfântul Grigorie Palama, care s-a nevoit într-o peșteră mai sus de Mănăstirea Lavra, a fost și el stareț al Mănăstirii Esfigmenu, făcând multe minuni.

      Odată, pe când măslinii nu rodiseră deloc, prin rugăciunea lui s-au umplut de rod. Altădată a venit chelarul și a spus că nu mai este untdelemn. După rugăciunea Sfântului, mergând chelarul să se uite, a găsit vasul pentru untdelemn plin până sus.

      Mai târziu, Sfântul Grigorie a fost ales Arhiepiscop al Tesalonicului, strălucind ca o făclie în sfeșnicul Bisericii. Sfintele sale moaște se păstrează în biserica mitropoliei din Tesalonic, care îi poartă și numele.

      Sfântul Grigorie nu și-a părăsit mănăstirea nici după adormirea sa. Acest lucru se cunoaște din următoarea minune: Mănăstirea Esfigmenu avea numai o fântână în curtea mănăstirii, dar apa le era insuficientă și părinții erau foarte strâmtorați și necăjiți din această pricină. În acel timp, un neguțător din Grecia se pregătea să meargă la Ierusalim să se închine la Sfintele Locuri. Într-una din nopți, i s-a arătat în vis Sfântul Grigorie zicându-i: „Tu te pregătești să mergi la Ierusalim, dar eu îți zic să te duci mai bine la Sfântul Munte, unde se află o mănăstire numită Esfigmenu, la care eu am fost stareț. Mănăstirea are mare lipsă de apă. Mergi și cheltuiește banii acolo, la descoperirea izvorului care se află puțin mai sus de mănăstire și crede că însutită plată vei avea de la Hristos Dumnezeu pentru aceasta, chiar mai mare decât dacă ai merge la Ierusalim”.

      Deșteptându-se neguțătorul, a mulțumit lui Dumnezeu și Sfântului, apoi a venit în Sfântul Munte, la Mănăstirea Esfigmenu. După ce s-a închinat în biserică, a ieșit din mănăstire îndreptându-se în direcția Mănăstirii Vatopedu, spre locul pe care i-l arătase Sfântul Grigorie. Găsind acel loc, a început a săpa cu toată dragostea. Săpând cam un metru și jumătate, a izvorât un izvor atât de mare și bun, cum nu se mai află altul la fel în alte mănăstiri. Aflând părinții mănăstirii despre aceasta, au mulțumit cu lacrimi lui Dumnezeu și Sfântului Grigorie, care nu i-a părăsit nici după adormirea sa.

      Negustorul s-a călugărit apoi, primind numele de Damian, nevoindu-se pe Muntele Samariei (puțin mai sus de mănăstire), ajungând la înalte măsuri duhovnicești. Se spune despre acesta că, mergând odată la duhovnicul lui, la Mănăstirea Hilandaru, a întârziat atât de mult încât asfințise soarele. Atunci părinții mănăstirii l-au rugat să rămână la ei peste noapte, dar cuviosul i-a refuzat, nevoind să rămână în altă parte, căci avea acest obicei de a petrece noaptea la chilia sa.

      Pe când era la jumătatea drumului, s-a pornit o furtună atât de mare, că nu mai vedea nimic și se afla în primejdie. Atunci, ridicându-și ochii minții către Maica Domnului, s-a rugat să-l izbăvească din acea primejdie îngrozitoare. Pe când se ruga, deodată s-a văzut răpit și adus la ușa chiliei sale.

      După mutarea lui la cele veșnice, timp de 40 de zile s-a simțit o mireasmă nespus de plăcută pe toată valea din preajma mănăstirii.

      În această mănăstire se află foarte multe sfinte moaște, dintre care amintim: capul Sfântului Apostol Iacov al lui Alfeu, piciorul drept al Sfintei Maria Magdalena, o parte din capul Sfântului Partenie al Lampsakului, o parte din capul Sfântului Atanasie, Patriarhul Constantinopolului, apoi părticele de la Sfântul Mucenic Mercurie, Sfântul Haralambie, Sfântul Mucenic Agatanghel și mulți alții.”*

      *Doresc să-i mulţumesc Părintelui Vlad Pimen pentru îngăduinţa de a posta pe blog fragmente din cartea Sfinţiei Sale: ” Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului – Editura Buna Vestire”.

  • Citeste mai mult
    • Stelian
    • Pelerinaj la Paraclisul Panaghia si Varful Athonului

      De fiecare dată când mergeam în Sfântul Munte Athos priveam vârful muntelui şi mă întrebam: voi ajunge vreodată acolo? Simţeam o emoţie puternică, o dorinţă arzătoare care nu-mi dădea pace până când am ajuns să-mi împlinesc acest vis.
      La fiecare ieşire din Sfântul Munte priveam spre vârf ca şi cum ar fi fost pentru ultima dată şi totuşi Dumnezeu şi Maica Domnului m-au ajutat să merg de mai multe ori.

      Pe data de 15 august  2017 am plecat cu gândul de a ajunge în vârful muntelui. Am luat un microbuz din Iaşi spre Bacău pentru a mă întâlni cu organizatorul şi un alt pelerin din Râşca-Suceava, după care ne-am îndreptat spre Bucureşti pentru a-i întâlni şi pe ceilalţi pelerini (3 din Bucureşti, unul din Tulcea care mi-a fost coleg în alt pelerinaj, doi din Călăraşi şi în portul Ierissos ni s-au alăturat un domn din republica Moldova cu fiul lui de 12 ani şi un alt pelerin din Bucureşti cu care am mai fost în Sfântul Munte.

      Plecarea din Bucureşti a fost în jurul orei 20.00 şi la ora 4.00 dimineaţa eram deja în Grecia. Ajunşi în port ne-am întins care şi cum pe câte o bancă pentru a aţipi un pic. La ora 8.30 vaporaşul a plecat şi în scurt timp şi-au făcut prezenţa delfinii. Prima staţie a fost la Mănăstirea Hilandaru, după care am trecut pe lângă Mănăstirea Esfigmenu şi la Mănăstirea Vatopedu am debarcat. Am vizitat mănăstirea, ne-am închinat la cele 7 icoane făcătoare de minuni, la brâul Maicii Domnului (cea mai mare bucată din lume) şi la capul Sfântului Ioan Gură de Aur, după care am primit din partea mănăstirii câte un brâu şi o sticluţa de ulei de la candela de la Icoana Maicii Domnului Pantanassa (Atotimparateasa).

      După ce am vizitat Mănăstirea Vatopedu am luat un microbuz şi ne-am îndreptat spre Careia – capitala Sfântului Munte. Aici am mers la Schitul Sfântului Andrei pentru a ne caza. Am trecut pe la arhondaric unde am fost primiţi cum este obiceiul în Grecia, cu rahat, apă rece şi ouzo, după care ne-am îndreptat spre dormitoare. După ce ne-am cazat am plecat să vizităm Mănăstirea Cutlumuş şi Panaguda (chilia părintelui Paisie Aghioritul). Am participat la Vecernie, după care am stat la masă. Dimineaţă la ora 4 ne-am trezit pentru a participa la slujbă (utrenia şi sfânta liturghie), la finalul slujbei am stat la masă, apoi am luat un microbuz până la Mănăstirea Pantocrator unde ne-am închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontita” (Stareţa), am vizitat mănăstirea, şi ne-am continuat drumul pe jos până la Mănăstirea Stavronichita pentru a ne închina sfintei icoane făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae care a fost găsită pe mare.

      Peisajul era foarte frumos; pe marginea drumului am găsit şi smochine. Ulterior am plecat spre Mănăstirea Iviru pentru a ne închina la una dintre cele mai importante icoane ortodoxe „Portăriţa” (despre care voi scrie într-un articol dedicat acestei mănăstiri). Tot aici am îmbucat ce aveam prin rucsace până a venit un microbuz pentru a merge la Schitul Prodromu.

      La Schitul Prodromu am fost înştiinţaţi că nu mai sunt locuri pentru cazare şi că ar fi un loc amenajat în grădină. Am mers şi ne-am luat fiecare pături pentru a prinde un locuşor de dormit. Am stat la masă şi după am participat la Vecernie. Pe la ora 19.30 a venit organizatorul şi ne-a anunţat că un grup va pleca la ora 20.00 pe munte şi se eliberează 8 locuri, am fost primul care am sărit spre a prinde un loc.

      La ora 2.00 dimineaţa ne-am trezit şi la 2.30 am plecat pe întuneric spre vârful muntelui. Drumul a fost destul de greu, poate şi din cauza întunericului, norocul nostru că o parte dintre noi aveam lanterne. La un moment dat a început să se crape de ziua şi vedeam marea şi muntele în toată splendoarea. E drept că şi drumul începea să devină mai abrupt. Colegii de grup făceau popasuri destul de dese şi mie nu-mi plăcea acest lucru. La un moment dat eu şi domnul din Moldova împreună cu fiul lui am luat-o înainte şi la ora 8.30 dimineaţa am ajuns la Schitul Panaghia – 1500 m altitudine. Am prins finalul Sfintei Liturghii, ne-am închinat şi după am căutat un locuşor de dormit, eu pe un dig sub o tufă unde m-am întins şi am adormit pe izoprenul care-l aveam la mine. Pe la ora 11.00 au sosit şi ceilalţi colegi de grup. La ora 13.30 toţi pelerinii au primit câte o caserolă de paste cu fructe de mare, măsline şi halva. O parte din pelerini urcau pe vârful Atonului, în timp ce alții aşteptau ora 17.00 pentru a participa la procesiune până în vârful muntelui.

      Am înţeles că în alţi ani veneau mulţi călugări de pe la alte mănăstiri pentru a lua parte la procesiune, dar în acest an au fost foarte puţini, în schimb au fost foarte mulţi pelerini. În cursul după-amiezii o parte din grup am hotărât să urcăm spre vârful Athonului. Din cauza neputinţei mele, n-am reuşit, mai aveam până în 200 metri şi m-am oprit, mi s-a făcut rău de înălţime. Am coborât la Panaghia şi am stat la discuţii cu ceilalalti pelerini.

      Pe la ora 19.30 domnul din Moldova a spus că vrea să coboare la Schitul Sfânta Ana, m-am aventurat şi eu, neluând în calcul oboseala şi distanţa. Cu ajutorul lui Dumnezeu la ora 23.00 am ajuns la Schit. Pe drum îmi era frică că vom găsi porţile închise şi nu vom putea intra în curte, dar Maica Domnului şi Sfânta Ana ne-a ascultat rugăciunile şi porţile erau deschise, locuri de cazare nu mai erau, iar călugării participau la slujbă, m-am aşezat şi eu pe temelia bisericii şi am stat până dimineaţă când s-a terminat slujba şi am mers la masă. La masă a fost şi un episcop de la care am şi luat binecuvântare. La ieşire doi călugări au împărţit plicuri în care am găsit câte o batistă şi o iconiţă cu Sfinta Ana, copie după Icoana făcătoare de minuni. La icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana din biserică erau foarte multe fotografii cu copilaşi, ca răspuns la rugăciunile părinţilor care nu puteau face copii.

      Împreună cu domnul din Moldova şi băiatul lui am plecat înspre Mănăstirea Sfântul Pavel, după care am luat feriboat-ul şi ne-am îndreptat spre Ouranopolis.

      În următoarele articole voi descrie pe larg mănăstirile vizitate.

      « 1 de 2 »

  • Citeste mai mult
    • Picture 128
    • Pelerinaj la Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos

      După cum am scris în articolul „Pelerinaj la Mănăstirea Sfântul Pavel – Sfântul Munte Athos”, după ce am vizitat şi ne-am închinat la Mănăstirea Sfântul Pavel a trebuit să aşteptăm o maşină de la Schitul Pavel care să ne preia. A durat câteva ore şi noi cei mai tineri am luat-o pe jos urcând muntele pe drumul pe care circulau maşinile.Panorama era superbă, era o pădurice de stejărei şi pini (la coborâre erau şi alte specii de arbori printre care şi dafini); la un moment dat ne-am oprit şi am îmbucat nişte zacuscă şi dulceaţă pe care au avut-o colegii de drum. După un timp a venit şi maşina de la Schitul Lacu, ne-am urcat şi am făcut în jur de 2 ore prin pădure; cu toate că era primăvară, sus pe munte mai era încă zăpadă.

      Ajunşi la schit, am fost primiţi de către călugării români, care ne-au cazat şi ne-au pus la masă. Am vizitat un pic împrejurimile şi chilia principală unde ne-am închinat la Icoana Sfântului Dimitrie şi a Maicii Domnului numită Lacuschitiotisa, după care am mers la magazin pentru cumpărături, aici călugării fac tămâie cu diverse arome, cea mai căutată fiind Sparta, au şi sticluţe cu mir, sau esenţe de parfum, toate fiind făcute de călugării schitului, plus icoane şi cărţi şi alte obiecte religioase, vin natural, săpun natural cu diverse arome, plante medicinale, etc.

      Dimineaţa am participat la Sfânta Liturghie după care am stat la masă, am primit 2-3 kg de măsline murate pentru drum (erau foarte bune, ne-a spus ghidul că erau un pic sparte cu piatra şi puse la murat în apă de mare). A venit un microbuz să ne preia şi ne-am îndreptat spre celelalte mănăstiri din Sfântul Munte. Am vizitat în jur de 8 mănăstiri în acea zi, după care seara ne-am cazat la Mănăstirea Sfântului Andrei.

      Acest schit mai este cunoscut şi sub numele de Schitul Sfântul Mucenic Dimitrie. Se află în partea centrală a Peninsulei, între Turnul Amalfino şi Mănăstirea Sfântul Pavel. Schitul este locuit de călugări români şi aparţine Mănăstirii Sfântul Pavel.

      «Lako» (cu litere grecești) în traducere înseamnă «groapă», adică «Schitul din groapă». Într-adevăr, este înconjurat din trei părți de munți, cu o singură ieșire spre mare, pe valea pârâului.
      Chiliile Schitului Lacu sunt: Chilia Buna Vestire, Chilia Sfântului Mare Mucenic Artemie, Chilia Sfântului Ierarh Nicolae, Chilia Acoperământul Maicii Domnului, Chilia înălțarea Domnului, Chilia întâmpinarea Domnului, Chilia Sfântului Prooroc Ilie, Chilia Cuviosului Antonie cel Mare.

      Fiecare chilie are câte un stareț sub ascultarea căruia se nevoiesc cei care fac parte din obștea lui. În timpul săptămânii, fiecare chilie își are programul ei, iar duminica și în sărbători se întâlnesc cu toții la biserica mare a schitului, numită Kiriacou (adică biserica de duminică), unde săvârșesc slujbele împreună. La sărbătorile mari se fac privegheri de toată noaptea. După privegheri se retrag din nou la chilii, unde petrec în liniște și rugăciuni restul săptămânii.

      Starețul schitului se schimbă anual, adică fiecare chilie are un an conducerea schitului. Starețul schitului poartă numele de Dicheu – adică cel care este drept și face dreptate.

      O mare mângâiere a părinților din schit este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită «Lacuschitiotisa». Icoana este de o rară frumusețe, fiind pictată după modelul icoanei «Prodromița».
      Spunea unul din părinții schitului că, mergând odată în Cipru, a trecut pe la o familie cunoscută. Aceștia aveau o fetiță în spital, grav bolnavă, urmând să fie operată. Călugărul a fost rugat să meargă la spital și să le binecuvânteze fetița. La spital, monahul a scos o iconiță cu Maica Domnului «Lacuschitiotisa», a binecuvântat pe bolnavă făcându-i semnul crucii pe cap și i-a dat să sărute iconița. Imediat fetița s-a ridicat din pat și a zis mamei sale:
      – Mamă, nu mai sunt bolnavă! Nu mai am nevoie de operație! Să mergem acasă, că m-a vindecat Maica Domnului.

      Altădată, un creștin cunoscut unui părinte din schit mergea cu mașina, având toată familia cu el. Conducând cu viteză mare, la o intersecție i-a ieșit o mașină în față. Neavând altă soluție a călcat brusc frâna și a răsucit volanul. Mașina a ieșit de pe șosea, fiind gata să se răstoarne. Atunci au văzut o mână de femeie care a apucat mașina și a îndreptat-o pe drumul ei. Mașina și-a continuat mersul ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Aceasta s-a petrecut în timpul nopții. După această minunată izbăvire de la moarte, omul a tras mașina pe dreapta și a zis soției: „Maica Domnului ne-a salvat!”. Și căutând în buzunar a găsit că avea cu el o copie după icoana Maicii Domnului «Lacuschitiotisa». Chiar în noaptea aceea a sunat la părintele cunoscut din Schitul Lacu și i-a zis: „Părinte, Maica Domnului «Lacuschitiotisa» ne-a salvat de la moarte sigură”. Apoi a făgăduit că va contribui cu o sumă de bani pentru a fi îmbrăcată icoana în argint.

      La biserica mare a schitului se află o părticică din Lemnul Sfintei Cruci și câte o părticică din moaștele Sfântului Haralambie și a Sfinților Mucenici de la schitul Ivirului: Eftimie, Ignatie și Acachie. De asemenea, la Chilia Sfântului Mare Mucenic Artemie se găsește o părticică din Lemnul Sfintei Cruci și părticele din moaștele mai multor sfinți: Sfântul Mare Mucenic Artemie, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Cuviosul Siluan Atonitul, Cuviosul Sofronie Caliga (care a fost stareț al Mănăstirii Sfântul Pavel) ș.a.
      Multe mici părticele de sfinte moaște sunt și la celelalte chilii ale Schitului Lacu.

      Doresc să-i mulţumesc Părintelui Vlad Pimen pentru îngăduinţa de a posta pe blog fragmente din cartea Sfinţiei Sale: ” Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului”.

  • Citeste mai mult
    • DSCN4144
    • Pelerinaj la Mănăstirea Sfântul Pavel – Sfântul Munte Athos

      După ce-am vizitat Mănăstirea Dionisiu, a doua zi am pornit pe jos înspre Mănăstirea Sfântul Pavel. Am mers pe o cărare îngustă printre stânci şi buruieni pe deasupra mării. Recunosc că îmi era un pic frică să nu mă duc în prăpastie. La un moment dat am ajuns pe un tapșan pe malul mării unde era un turn vechi, după care ne-am îndreptat spre mănăstire. Am ajuns la locul unde Maica Domnului i-a poruncit împărătesei Maro să se oprească şi să nu mai înainteze întrucât de acolo începe împărăţia ei.

      În această mănăstire se păstrează darurile care au fost aduse de Magi la Naşterea Mântuitorului Hristos: aur, smirnă şi tămâie. Ele au fost aduse la mănăstire de împărăteasa Maro, fiica regelui Serbiei, Brancovici. Acesta, fiind biruit de turci, a fost nevoit să-i dea de soţie sultanului Murad al II-lea pe fiica lui, Maro. Sultanul i-a îngăduit să trăiască în credinţa creştinească. Maro l-a crescut pe Mahomed al II-lea, fiul sultanului de la prima soţie, ca pe copilul ei. Mai târziu, acest Mahomed va cuceri Constantinopolul.

      Evlavioasa Maro, gândindu-se şi la moartea sa, a cerut voie sultanului să se retragă undeva la linişte. Sultanul i-a îngăduit să meargă la Seres, în Grecia. În 1470, Maro a venit cu corabia la Sfântul Munte, la limanul Mănăstirii Sfântul Pavel. Adusese cu ea darurile Magilor (aur 14 bucăţi, smirnă 62 bucăţi şi tămâie înşirată pe sîrmă), pe care voia să le dăruiască mănăstirii. A coborât din corabie şi se îndrepta spre mănăstire ducând în braţele sale acele daruri. I-au ieşit în întâmpinare stareţul împreună cu preoţii, îmbrăcaţi în veşminte. La jumătatea drumului care duce spre mănăstire şi unde astăzi se află un paraclis, s-a auzit deodată o voce femeiască venind din înălţimea cerului şi zicând: „Maro, opreşte-te! Să nu mergi mai departe! De aici începe împărăţia altei Regine, a Împărătesei cerurilor, a Doamnei Născătoare de Dumnezeu, îngrijitoarea, acoperitoarea, doctorul şi păzitoarea Sfântului Munte”.
      Auzind aceste cuvinte împărăteasa Maro s-a oprit înspăimântată. Apoi, dăruind sfintele daruri şi celelalte odoare pe care le adusese stareţului şi părinţilor, s-a întors la corabie, nevrând să o mai supere pe Maica Domnului, Stăpâna acestui loc sfânt.

      În biserica mănăstirii se află moaşte de la 98 de sfinţi, dintre care amintim: capul Sfintei Muceniţe Nimfodora şi o parte din mâna dreaptă a Sfintei Muceniţe Mitrodora; o parte din capul Sfântului Antim, episcopul Nicomidiei; părticele de la: Sfântul Ioan Cucuzel, Sfântul Lazăr cel a patra zi înviat, Sfântul Luca Evanghelistul, Sfântul Mucenic Artemie, Sfântul Gherasim Kefalonitul, Sfântul Nectarie de Eghina, Sfântul Apostol Filip, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Evanghelist Matei, Sfânta Teofana Împărăteasa, Sfântul Sfinţit Mucenic Elefterie, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena, Sfântul Ioan Rusu, Sfântul Ioasaf al Indiei, Sfântul Petru Atonitul, Sfânta Mucenița Fevronia, Sfânta Mucenița Marina, Cuvioasa Macrina.
      Se mai află şi două bucăţi mari din Lemnul Sfintei Cruci, precum şi icoana Maicii Domnului numită «Oglinda», pe care împărăteasa Teodora, soţia lui Teofil, luptătorul împotriva sfintelor icoane, o păstra în camera ei; pe o parte era icoana Maicii Domnului, iar pe spate era oglindă. Noaptea o întorcea şi se ruga la Maică Domnului, iar ziua o folosea ca oglindă, ca să nu fie cunoscută de soţul ei.

      Din păcate în primul pelerinaj n-am putut să ne închinăm decât în biserica la Icoana Maicii Domnului numită Mirovlitisa (Izvorâtoarea de Mir), după care a trebuit să aşteptăm o maşină de la Schitul Lacu care să ne preia. Într-un alt pelerinaj pe care l-am avut la Mănăstirea Sfântul Pavel, am avut ocazia să particip la toate slujbele din zi (Vecernia, Pavecerniţa, Utrenia şi Sfânta Liturghie care se fac împreună după miezul nopţii. Un lucru foarte interesant care mi s-a întâmplat în toate pelerinajele din Sfântul Munte Athos a fost faptul că deşi uneori simţeam oboseala de peste zi, noaptea mă trezeam înainte de a suna telefonul, indiferent că era miezul nopţii, ora 2.00 sau 4.00 dimineața, trăiam slujbele la o intensitate foarte mare. În primul pelerinaj nu-mi dădeam seama dacă întâlnesc oameni (mă refer la călugări, sau preoţi) sau dacă erau îngeri în chip omenesc. Aici la această mănăstire stareţul are obiceiul ca în timpul utreniei să meargă o dată sau de câteva ori cu o lumânare aprinsă în mâna, prin faţa fiecărui călugăr sau pelerin care stă în strană (scaun). N-am aflat motivul, cineva spunea că verifică dacă nu doarme careva, sau poate este un mod de a binecuvânta.

      O minune legată de Mănăstirea Sfântul Pavel care m-a impresionat foarte mult (am plâns în timp ce o citeam) este următoarea: părintele Andrei, care mai târziu a ajuns stareţ, se afla la metocul mănăstirii, la Monoxiliti, care se află mai la o margine a Sfântului Munte, aproape de Uranopolis. Într-una din zile, coborând la mare să aducă câteva lemne pe care le avea adunate, a văzut o femeie îmbrăcată în negru stand pe o piatră, în mâna femeia avea trei cărţi. Când a văzut-o, părintele Andrei a rămas nedumerit. S-a apropiat de ea şi a întrebat-o: „Cine eşti şi ce faci aici? Poate ai nevoie să te ajut cu ceva!”. Atunci femeia i-a zis: „Eu sunt Stăpâna acestor locuri. Într-o carte îi scriu pe cei care vin în Sfântul Munte şi rămân pentru totdeauna, în a doua pe cei care vin şi se nevoiesc un timp, apoi pleacă, iar în a treia pe cei care doar vizitează şi pleacă”.
      Părintele Andrei a privit-o nedumerit şi luându-şi lemnele a plecat spre casa unde locuia. S-a dus apoi în bisericuţă să-şi facă Vecernia. Când s-a uitat la icoana Maicii Domnului a tresărit: avea acelaşi chip ca femeia pe care o întâlnise. A ieşit în grabă din biserica şi a plecat spre mare. Când a ajuns, nu a mai găsit-o. Atunci, cu lacrimi în ochi a rugat-o pe Maica Domnului să i se arate din nou. Pe când se ruga a simţit o mireasma foarte plăcută, dar pe Maica Domnului nu a mai văzut-o.

      Trag nădejde că Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu se va milostivi şi de mine păcătosul şi mă va scrie în cartea vieţii şi îmi va fi mijlocitoare la dreapta judecată.

      Doresc să-i mulţumesc Părintelui Vlad Pimen pentru îngăduinţa de a posta pe blog fragmente din cartea Sfinţiei Sale: ” Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului”.

  • Citeste mai mult
    • DSCN4116
    • Pelerinaj la Manastirea Dionisiu – Sfantul Munte Athos

      În pelerinajul de la Ierusalim am cunoscut o familie din Neamţ care mi-a spus că ştiu un preot care organizează plecări în Sfântul Munte. Cum îmi doream atât de mult să ajung acolo, am luat numărul de telefon şi am sunat. Preotul mi-a dat numărul de telefon al organizatorului şi am căzut de acord să plec în toamna lui 2009, doar că lucrurile n-au ieşit cum am vrut eu, abia după ce am fost în Sfântul Munte am înţeles de la alţi pelerini că se ajunge destul de greu din cauza ispitelor care apar pe parcurs.

      Nici eu nu am fost scutit, îmi luam concediu şi eram anunţat că nu se mai merge din diverse motive cum ar fi: că nu era grupul format, altădată că era furtună pe mare sau alte alte motive orânduite de Dumnezeu şi Maica Domnului patroana Sfântului Munte. Şi totuşi Bunul Dumnezeu m-a ajutat să plec în primăvară anului 2010. Am plecat de la Iaşi la Bacău pentru a mă întâlni cu ceilalţi pelerini, un licean din Cajvana, un student la teologie din Botoşani, un student la medicina, 3 bărbaţi din judeţul Bacău şi un domn din Râmnicu Vâlcea cu cei 2 copii ai săi. Am ajuns în Bucureşti, am făcut un popas la Mănăstirea Cernica, după care am plecat spre Grecia pe la miezul nopţii, prin Bulgaria şi am ajuns dimineaţa în portul Ouranopolis. Am aşteptat în jur de 2 ore, după care ne-am urcat pe vapor şi am început călătoria spre Sfantul Munte. Odată suiţi pe vapor, ne-am ocupat câteva locuri, am mâncat ce aveam prin rucsace, după care am ieşit pe vapor să admirăm peisajul şi să facem poze. Eram urmăriţi de foarte mulţi pescăruşi care aşteptau mâncare de la pelerini. Am văzut cum un călugăr le dădea pâine şi pescăruşii veneau şi ciupeau pâine din mâna lui. Am încercat să fac şi eu la fel, dar nu am reuşit, din contra un pescăruş şi-a făcut nevoile pe faţa mea :).

      După vreo jumătate de ora au început să se vadă şi mănăstirile din Sfântul Munte. Personal, m-am îndrăgostit pe loc şi prin minte îmi trecea deja că mi-ar plăcea să mă stabilesc acolo. Îmi aminteam că înainte de plecare părintele de la Piatra Neamţ îmi spusese că este foarte diferit, că sunt mănăstiri foarte vechi şi trapeze care au chiar 1000 de ani. Vaporul oprea la fiecare mănăstire de pe malul mării pentru a coborî pelerini sau maşinile cu marfă ale mănăstirilor (fac menţiunea că nu se poate merge cu maşina personală pe Muntele Athos) sau pentru a se urca alţii. În drumul nostru am trecut şi pe lângă Mănăstirea rusească Sfântul Pantelimon, la care am înţeles că se obţine foarte greu cazare. Mi-am zis în sufletul meu oare am vreo şansă în viaţa mea s-o vizitez? Ne-am continuat drumul şi am ajuns la primul nostru obiectiv Mănăstirea Dionisiu, eram cuprins de o emoţie puternică, am urcat drumul până la mănăstire, îmi amintesc că la poartă era un călugăr foarte bătrân care mi s-a părut că avea o boală la ochi, ne privea pe toţi cum intram in curte, recunosc că începuse să-mi fie frică, frică de păcatele săvârşite până atunci. Venise un alt călugăr care ne-a condus la arhondaric unde am fost primiţi cu rahat grecesc, apă şi un păhărel de ouzo, după care am completat fiecare datele într-o condică şi am mers la dormitor. Ardeam de nerăbdare să vizitez biserica, să particip la prima slujba. Şoferul ne-a spus că deasupra mănăstirii se află peştera Sfântului Nifon patriarhul Constaninopolului pe care personal n-am vizitat-o atunci (îmi era frică de înălţime) abia 6 ani mai târziu. Am vizitat în schimb mormântul sfântului Nifon şi osuarul mănăstirii. După-amiază am participat la slujba de vecernie, după care am mers la masă cu cu obştea mănăstirii şi ceilalţi pelereni.

      Noaptea am participat la utrenie, când s-au scos spre închinare Sfintele Moaşte: mâna dreaptă a Sfântului Ioan Botezătorul, un dinte al Sfântului Ioan Gură de Aur şi mici părticele din moaştele Sfântului Evanghelist Luca şi ale Sfântului Arhidiacon Ştefan, cât şi o bucată din lanţul Sfântului Apostol Petru; ne-am închinat şi la Icoana Maicii Domnului numită Acatist, pictată de Sfântul Evanghelist Luca, despre care ştiam că este mare făcătoare de minuni. Icoana este de dimensiuni mici şi închisă la culoare, a fost donată de către Împăratul Alexius, Comnenul Sfântului Cuvios Dionysios. Se mai spune că aceasta a fost icoana cu care Patriarhul Serghie a făcut procesiune pe zidurile Constantinopolului pentru a păzi cetatea de asediul perşilor, avarilor şi slavilor.

      Două mari minuni m-au impresionat până la lacrimi, citisem înainte de plecarea înspre Sfântul Munte că icoana a fost furată de către piraţi în anul 1592, iar şeful lor a avut un vis cu Judecata de Apoi, iar când a a deschis cutia unde era ascunsă icoana a văzut-o plină de mir. Piraţii, văzând minunea, s-au botezat şi au rămas în mănăstire, calugarindu-se. Cea de a doua minune s-a întâmplat tot cu nişte piraţi care au prădat mănăstirea, şi au furat şi icoana, ascunzând-o într-o cutie. La fel şeful piraţilor a visat-o pe Maica Domnului care i-a zis: „Pentru ce, vicleanule, m-ai închis în cutie? Întoarce-mă de unde m-ai luat!” Neluând în considerare visul, s-a stârnit o furtună puternică, corabia fiind în pericol de scufundare. Valurile au împins corabia spre mănăstire, astfel înţelegând minunea, au înapoiat icoana călugărilor.

      Închinându-mă la această sfânta icoană, emoţia a fost atât de puternică încât mi-am cumpărat o replică pentru colecţia personală.

      Dimineaţă ne-am trezit şi am mers pe jos înspre Mănăstirea Sfântul Pavel.

      Doresc să-i mulţumesc Părintelui Vlad Pimen pentru îngăduinţa de a posta pe blog fragmente din cartea Sfinţiei Sale: ” Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului”.

      « 1 de 3 »

  • Citeste mai mult
    • IMG
    • Pelerinaj la locul izvorârii Iordanului, Biserica Învierii și Ein Karem

      Legat de Sfânta Lumină, pot să va spun că nu am reuşit să intru în Biserica Învierii în Sâmbăta Paştelui, cred că nu am fost vrednic sau poate că m-am dat uşor bătut.

      Deşi după slujba Sfântului Aer de vineri seara, am încercat să rămân în Biserica Învierii, nu am reuşit. Am întâlnit acolo o româncă care era stabilită în Israel şi îmi povestea că venise pentru al 8-lea an să vadă Sfânta Lumină; spunea că a văzut în fiecare an lumina în mod diferit, într-un an era sub formă de artificii, în alt an limbi de foc, într-un an sub formă de porumbei de foc. Am gândit atunci în sinea mea că ar fi bine să stau aproape de ea, dar poliţia ne-a scos afară pe toţi şi aşa m-am întors la hotel la ora 2.30 dimineaţa resemnat că nu voi vedea lumina pentru nevrednicia mea, deşi ştiam că la ora 4.00 o parte din grup va merge în cetate pentru a vedea Sfânta Lumină.

      Cei care am rămas la hotel ne-am trezit dimineaţă şi, după micul dejun, am mers în satul natal al Sfântului Ioan Botezătorul Ein Karem. Acolo am vizitat casa şi biserica de pe locul naşterii sfântului, am mers şi la Peştera şi Izvorul Sfântului Ioan Botezătorul şi la biserica şi locul întâlnirii dintre Maica Domnului şi Sfânta Elisabeta. Am fost fermecat de acele locuri şi, totuşi, în inima aveam dorinţa de a vedea Sfânta Lumină.

      Pe la ora 13.00 am mers şi noi către cetate şi am aşteptat acolo să vină unul din cei 4 soldaţi să ne aducă Lumina Sfântă. Recunosc că doream să mi se întâmple o minune şi, anume, de a putea ajunge înăuntru, lucru imposibil. După ora 14.00, s-au auzit clopotele şi multe strigăte, a fost semn că a venit Sfânta Lumină. După 15-20 de minute ne-au dat voie să intrăm în cetate, am luat-o la fugă în speranţa că poate voi reuşi să mai prind ceva din acele momente unice; lumea care a participat la slujbă începuse să iasă din cetate, eu îmi continuam drumul cu greu printre ei. Am reuşit într-un final să ajungem în Biserica Învierii, am întâlnit o familie din grupul nostru care reuşise să intre şi au povestit cum au văzut Lumina Sfântă care mergea prin aer ca o flacăra şi a aprins candela de pe Golgota şi de la altarul Stâlpului Biciuirii. La un moment dat, am văzut o rază puternică care intrase pe fereastră şi bătea până la intrarea în Sfântul Mormânt, puţinii oameni care mai erau acolo stăteau cu smocuri de lumânări sau încercau să între în rază. Era o călugăriţă care avea un smoc de 33 de lumânări şi spunea că a reuşit să ia lumina de la patriarh, mi-a zis să bag mâna în flacăra, deşi avea o lungime de vreo 20 cm, am îndrăznit şi nu am păţit nimic, a 2-a oară m-am fript niţel din cauza că m-am îndoit şi m-a mustrat călugăriţa, zicandu-mi să mai încerc o dată cu mai multă credinţă, am repetat şi nu mi s-a întâmplat nimic. Eram bucuros că măcar am văzut şi atât.

      Ne-am întors la hotel pentru a servi cina şi să ne reîntoarcem pentru slujba învierii, care nu poate fi descrisă în cuvinte, aproape toată lumea plângea, care de bucurie, emoţie sau mulţumire că a ajuns în acel sfânt loc. Din când în când, câte o persoană striga „Hristos a Înviat” în diverse limbi şi fiecare creştin răspundea în limba lui „Adevărat a Înviat”. Dimineaţă, creştinii s-au împărtăşit după care s-au întors la hotel pentru odihnă.

      În altă zi am mers la locul unde izvorăşte Iordanul în Liban, deşi am înţeles că foarte greu reuşesc gruprurile să ajungă acolo. La fel a fost o zi minunată, mergând pe cărarea care ducea spre locul izvorârii, iarba era foarte mare ajungea chiar şi până la piept, apa era foarte limpede, deşi era mică, avea o culoare albăstruie. Părintele ghid ne-a spus că acolo a fost cândva un altar pentru jertfe. Ajunşi acolo, o parte din creştini s-au băgat în Iordan, ceilalţi au fost stropiţi de părinte cu apă din Iordan.

  • Citeste mai mult
    • Pestera Sfantului Ioan Botezatorul
    • Pelerinaj la Izvorul si Pestera Sfantului Ioan Botezatorul

      Pelerinaj la Izvorul si Pestera Sfantului Ioan Botezatorul

      Izvorul şi Peştera Sfântului Ioan Botezătorul, se află în localitatea Even Sapir, în vecinătatea satului Ein Karem – locul naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, la o distanţă de 10 km de Ierusalim. Istoria spune că în acest loc s-a ascuns Sfânta Elisabeta cu pruncul Ioan de furia sodaților lui Irod care aveau ordin să ucidă toţi pruncii de doi ani şi mai jos. Locul este unul dintre cele mai mirifice din Israel cu versanţi abrupţi, acoperiţi cu flori şi iederă. Se spune că Sfântul Ioan Botezătorul ar fi trăit singur în această peştera după moartea mamei sale, hrănit fiind de îngeri, iar după puţina creşterea sa cu fructele unui finic care crescuse lângă acest izvor. Apa poate fi consumată ca atare, iar la întoarcerea în ţară se foloseşte că aghiazmă mică.

  • Citeste mai mult