Etichetă: padure

Povestiri

La fragi

| Stelica Macovei

În copilărie, obişnuiam, în fiecare vară, să merg la cules de fragi, zmeură, mure sau bureţi, cu fraţii, surorile şi vecinii noştrii.
Cunoşteam foarte bine pădurile din împrejurimile satului care se învecina cu izlazul din Sasca Mare, Şinca, Bogata, Slătioara, şi o parte din satele comunei Mălini.

Multe locuri sau pârăiaşe aveau denumiri care se mai păstrează şi în zilele de astăzi cum ar fi: Mielușoaia, Prisos (unul din locurile de inspiraţie ale lui Nicolae Labiş), Săscuţa Nicorici, Săscuţa, Fagan, Bogațica, Piciorul Lupului, Căsoi, La Cabană, Piciorul lui Vasile Rariţa, La Toacă, etc. sau cele 7 poieni: Poiana la Maici, Poiana Fântânii, Poiana Bourii, Poiana cu Ferigă, Poiana cu Mesteceni, Vârful Poienii, Groapa Poienii.

De multe ori mergeam în locuri mai indepartate, cum ar fi în Vârful Poienii (a şasea poiana) sau Groapa Poienii sau chiar mai departe. De fiecare dată ne era frică să nu ne întâlnim cu câinii de la stână; nu aveam frică de animalele sălbatice cum aveam de ei.
Întâmplarea a făcut că odată, pe când ne apropiam de un parchet din Groapa Poienii, să auzim lătrând câinii de la stână; am luat-o cu toţii la fugă şi în Vârful Poienii  am găsit un măr pădureţ şi ne zgripțuram cu toţii să ne urcăm în el, fiecare în legea lui; nu se mai gândea nimeni la celălalt, important era să fii urcat în copac.

Îmi amintesc cum o vecină s-a prins de o creangă uscată a mărului care a cedat şi s-a rupt cu tot cu ea, căzând pe spate cu creanga îmbrăţişată la piept, fiind foarte convinsă că este în copac. Sora ei mai mică o întreabă ce face jos, iar ea a răspuns că se ţine de creangă să nu cadă s-o mănânce câinii, la care sora sa îi spune: vezi că eşti pe pământ.
În grupul nostru mai erau alte două vecine surori, cea mai mare reuşind să se urce în copac, iar cealaltă mai mică s-a îndepărtat câţiva metrii de copac, aşezându-se pe iarbă şi strigând în gura mare: “aşa o să stau să mă mănânce câinii”.
După vreo jumătate de oră, ne-am dus într-un alt copac, de data asta un carpen, unde de frică mă apucase un tremurat de picoare şi mă ţineau ceilalţi să nu cad din copac.
La scurt timp am coborât şi am venit în locurile mai apropiate de sat pentru a culege măcar o cană de fragi. Ajunşi aici cele patru vecine s-au luat la bătaie între ele de la fragi, dându-şi cu cănile de fragi peste cap. Într-un final, ne-am întors acasă dezamăgiţi de cantitatea de fragi culeasă, și experiența avută in acea zi.

Povestiri

Pui de urs

| Stelica Macovei

Dintotdeauna am fost atras de puii de urs, deşi recunosc că îmi este frică de animale. Mi-au povestit surorile că atunci când eram mic am primit de la Moş Crăciun un ursuleţ jucărie care îşi mişca ochii şi m-am speriat foarte tare. Cu toate astea, când eram la grădiniţă am avut o vecină care avea un pui de urs împăiat. Tatăl ei prinsese ursuleţul lăsat în urmă de ursoaica care dăduse buzna în satul nostru. Toţi copiii roiau în jurul vecinei noastre, care mai de care să ţinem ursuleţul împăiat în braţe.

Cu trecerea anilor, îmi amintesc că mergeam cu tata şi fraţii la Mănăstirea Slătioara, tata ca de obicei mergea primul şi foarte repede, noi aproape că alergam în spatele lui. Eram ajunşi în drumul care face legătura dintre Bogata şi Slătioara şi, la un moment dat, tata s-a oprit şi nu înţelegeam motivul; ne striga încet pentru a nu face zgomot, ajunşi în dreptul lui ne arăta cu mâna spre o ursoaica cu trei pui care tocmai traversaseră drumul şi urcau un povârniş. La un moment dat, ursoaica şi-a întors capul spre noi, l-am prins pe tata de mână şi l-am întrebat de ce ursuleţii nu ne privesc şi el mi-a răspuns, să-i mulţumești lui Dumnezeu că ei nu ne-au simţit prezenţa, pentru că ar fi fost vai şi amar de noi, ursoaica ar fi făcut ravagii în cazul în care ursuleţii ar fi țipat.

Întâmplarea în sine m-a marcat, pe de o parte realizam pericolul, pe de o parte am fost bucuros să văd ursuleţii vii, care îşi urmau mama chinuindu-se să urce povârnişul şi pe mama lor care avea grijă de dânşii.