Mandruțo, de ce te-ai dus în alt sat
Şi pe mine m-ai lăsat?
Oare ai uitat?
Când prima dată ne-am sărutat,

Când mergeam la cules de fragi
Şi le-mpărțeam cu cei dragi.
Când mergeam la bătut de nuci
Şi ne sărutam pe doi chituci.

Când în râu ne scăldam
Şi pe spate înnotam
Când te luam la coasă
Unde iarba era deasă

Şi grebluța luai
Şi fânul îl adunai;
Când din cele mai frumoase flori
Îți împleteam câte un covor,

Şi îl puneam sub tufă
Că să-ți țină de umbră
Şi din coş scoteai
Brânză dulce cu mălai
Şi cu mine le împărțeai.

Când seara se lăsa,
Mă puneam în poală ta
Şi părul îmi mângâiai
Şi la luna te rugai,

Să țină noaptea o veşnicie,
Să mi te dărui toată mie,
Făcându-mi promisiuni o mie,
Ce-mi este greu a înșira..

Că tu vei fi soția mea
Şi altele asemenea;
Şi acum, mândro, m-ai lăsat,
Plecând într-un alt sat
Şi cu altul te-ai măritat.
Oare de mine ai uitat?