Minunea Maicii Domnului Eleovritissa

Maica Domnului Eleovritissa (Izvorâtoarea de ulei). Această icoană se află în magazia de ulei a Mănăstirii  Vatopedu și a fost pictată în secolul al XIV-lea. Din locul unde se găsește icoana este adusă în biserica principală, în vinerea din Săptămâna Luminată, când i se face prăznuirea. Despre această icoană, se spune că a făcut multe minuni, atunci când mănăstirea era lipsită de cele necesare.

Într-o vreme, când nu mai era ulei în mănăstire, Sfântul Ghenadie, care era însărcinat cu aprovizionarea mănăstirii, a început să facă economie la ulei, folosind doar pentru nevoile bisericii. Bucătarul s-a dus la stareț și s-a plâns că nu i se dă ulei pentru mâncare. Atunci starețul a poruncit Sfântului Ghenadie să dea ulei pentru nevoile mănăstirii, fără să se îngrijească de lipsa acestuia, căci Maica Domnului nu-i va lăsa și va face milă cu ei. Fericitul Ghenadie a făcut precum i s-a spus.

În una din zile, pe când a intrat în cămară, a văzut că vasele erau atât de pline, încât uleiul curgea pe jos, ajungând până la ușă. Atunci Fericitul Ghenadie a mulțumit Maicii Domnului cu lacrimi pentru această minune și a alergat la stareț, spunându-i de purtarea de grijă a Preasfintei Stăpâne. Atunci starețul i-a zis: „Vezi cât de mult poate ascultarea și credința în Maica Domnului?”. De atunci, această icoană are o mireasmă deosebită.

Doresc să-i mulţumesc Părintelui Vlad Pimen pentru îngăduinţa de a posta pe blog fragmente din cartea Sfinţiei Sale: ” Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului – Editura Buna Vestire”.