Ca sa fiu pe intelesul tuturora ar trebui sa incep in mod cronologic vorbindu-va despre parintii Imparatului Constantin. Parintii lui care la randul lor au fost mari suverani ai Imperiului Roman. Tatal Sfantului Imparat Constantin se numea Chlorus, iar maica lui asa dupa cum stim Elena.

A venit vremea cand Chlorus si-a luat de sotie pe imparateasa Elena, dar putin mai tarziu dupa ce imparateasa Elena il naste pe imparatul Constantin fiul ei, Chlorus din motive politice, din intrigi politice si mai mult pentru faptul ca Elena se inchina lui Hristos si cinstea Lemnul cel de Viata Facator, acest mare suveran de atunci pe nume Chlorus a fost determinat de mai marii imperiului, sa renunte la sotia lui Elena, sa divorteze si sa o abandoneze intru singuratate. Intru aceasta vreme Elena, Sfanta Imparateasa isi creste fiul ei pomenind-o lui si invatandu-l despre sfanta si dreapta credinta si inchinarea catre Acel Hristos pe Care iudeii L-au batjocorit si l-au rastignit pe lemnul Sfintei Cruci. De aici inainte Imparatul Constantin incepe sa invete povetele maicii sale si sa se deprinda intru marturisirea adevaratei credinte cele ortodoxe. Mergand mai departe pe firul vietii Sfantului Imparat Constantin ajunge la varsta cand poate sa reia atributiile politice ale tatalui sau. Insa intru acea vreme istoria mentioneaza pe alti doi suverani care stapaneau peste Imperiul Roman, unul pe nume Maxentiu si celalalt Licinius, suverani care necunoscandu-l pe Dumnezeu, neavand in inima lor frica de Dumnezeu faceau multe faradelegi asupra poporului. Si pentru faradelegile lor, a randuit Dumnezeu ca Imparatul Constantin sa se ridice cu razboi impotriva acestora. Si descoperirea a fost una dumnezeiasca, asa cum cunoastem din viata Sfantului Imparat Constantin, cand gata fiind el sa porneasca razboi impotriva lui Maxentiu si a lui Licinius, i s-a aratat pe cer de la rasarit pana la apus lemnul sfintei cruci, si era scris pe acesta in limba greaca NIKA care se talmaceste intru aceasta vei birui. Si a inteles Imparatul Constantin caci Crucea lui Hristos este lemnul cel de viata facator. Crucea lui Hristos este biruinta asupra diavolilor si a vrajmasilor celor vazuti si a celor nevazuti. Crucea lui Hristos este puterea dumnezeiasca care deschide drumul spre biruinta. Si Dumnezeu in toata incredintarea Lui catre Imparatul Constantin nu se opreste aici, pentru ca noptea in vis primeste porunca Imparatul Constantin ca mai inainte de a porni la lupta sa insemneze semnul sfinteti cruci pe steagurile soldatilor si cu acest semn soldatii Imparatului Constantin vor fi biruitori asupra celorlalti peste care a ridicat razboiul. Si stim mentiunea istorica a pornit razboiul Imparatul Constantin si a iesit biruitor, si pentru un lucrul ca acesta zideste in mijlocul Romei o cruce uriasa prin care isi manifesta Imparatul credinta, intru cel rastignit. Un lucru ca acesta fratilor era ca o jicnire pentru lumea iudaica de atunci si pentru lumea romana care era mai mult idolatra decat crestina. Dar cu toate acestea Imparatul Constantin luand asupra lui toate jicnirele care aveau sa vina din partea necredinciosilor pune semnul sfintei cruci al lui Hristos in mijlocul Romei. Si de atunci fratilor pana la sfarsitul vietii lui, istoria bisericeasaca inregistreaza contributia acestui imparat la dezvoltarea si mentinerea sfintei si drepte credinte. Un aport semnificativ il are Imparatul Constantin si maica sa Elena la propovaduirea si mentinerea sfintei si drepte credinte. Un aport semnificativ il are Imparatul Constantin si maica sa Elena la propovaduirea si mentinerea sfintei si drepte credinte, pentru ca daca vom face o paralela cu lumea de astazi, as putea sa zic asa cum spune si Mantuitorul in sfanta evanghelie, piatra cea din capul unghiului pe care nu a bagat-o in seama ziditorul. Asa a fost Imparatul Constantin in mijlocul unei lumi idolatrii, in mijlocul unei lumi care il hulea pe Iisus Hristos, in mijlocul unei lumi care nicidecum nu vroia sa auda de semnul sfintei cruci, Imparatul Constantin propovaduia adevarul sfintei si drepte credinte. Fratilor crestini, daca ar fi sa ne analizam pe fiecare dintre noi, sau lumea noastra de astazi, am putea sa tragem concluzia cum ca suntem mici si foarte mici raportati la scara mondiala a mapamondului. Insa cu toate acestea, pe cat de mici suntem noi, pe cat de neisemnati in nimicnicia noastra, pe atat de necredinciosi si temetori suntem in a ne marturisi sfanta si dreapta credinta. Pentru ca am intalnit multi dintre crestini care se sfiesc sa spuna celuilalt de langa el ca el tine sfanta si dreapta credinta. Insa fratilor, priviti spre marii sfinti ai biserici prin care s-a proslavit numele lui Dumnezeu, prin marii sfinti care niciodata nu s-au rusinat, nici in fata imparatilor, nici in fata paganilor, nici in fata necredinciosilor nu s-au rusinat sa-L marturiseasca pe Adevar, Adevaratul Dumnezeu si dreapta credinta. Cercetati bine viata sfintilor imparati Constantin si Elena si atunci veti vedea cat de departe suntem noi in a marturisi adevarul lui Dumnezeu in mijlocul unei lumi cazute. Cercetati viata acelor sfinti fratilor crestini si veti vedea ca ei l-au marturisit pe Dumnezeu in mijlocul unei lumi care il urau pe Dumnezeu, nu voiau sa auda de numele lui Dumnezeu si cu toate acestea sfantul imparat Constantin a facut cele mai mari eforturi prin care sa se proslaveasca adevarul lui Dumnezeu si dreapta credinta.

In anul 313 istoria consemneaza edictul de la Milano prin care Sfantul Imparat Constantin daruieste libertate de cult crestinilor, un lucru pe care nimeni dintre imparatii lumii n-au indraznit sa-l savarseasca pana atunci. Si era un lucru de temere si pentru imparatul Constantin, pentru ca spun istoricii atunci cand imparatul a eliberat acel edict, putin mai era si se facea o mare varsare de sange in mijlocul Romei, pentru ca necredinciosii, paganii si iudeii voiau sa ridice razboi impotriva crestinilor carora imparatul Constantin le-a daruit libertate de cult. Si prin acest decret de la Milano din anul 313  se dadea libertatea crestinilor si odata cu aceasta libertate erau interzise muncirea asupra acelora care il marturiseau pe Dumnezeu. Erau interzise uciderea tuturor crestinilor. De aici inainte, vreme de multe secole, crestinii au avut libertate deplina si tiranilor romani le era frica de acum inainte sa mai persecute pe crestini. Si sa stiti ca imparatul Constantin nu s-a oprit aici in marturisirea sfintei si drepte credinte, instituie cel dintai sinod ecumenic de la Niceea la anul 325, unde este combatuta erezia lui Arie si se stabileste pentru totdeauna data Pastelui celui crestinesc. Un sinod destul de important in istoria bisericii, fapt pentru care sfantul imparat Constantin este mentionat ca unul dintre cei care a adus o mare contribuitie la marturisirea dreptei credinte si combaterea ereziei lui Arie, erezie care rodea inDumnezeirea lui Iisus Hristos. Insa ceea ce este de apreciat de apreciat fratilor la intelepciunea  imparatului Constantin este discernamantul cu care a lucrat o data pentru a marturisi pe Dumnezeu si alta data pentru a nu-i porni pe necredinciosi cu razboi asupra celor credinciosi care erau foarte putini la numar. Si imparatul Constantin spun istoricii ca s-a folosit de un discernamant ca acesta. El a elaborat legi in favoarea bisericii cele ortodoxe, a intarit ortodoxia, a aparat pe crestini, dar el nu s-a declarat inca de la inceput ca un marturisitor, ca unul care face parte din biserica lui Iisus Hristos, pentru ca botezul avea sa-l primeasaca abia spre sfarsitul vietii lui. Si aceasta ca sa stiti ca nu a facut-o imparatul din necredinta ci pentru ca nu cumva sa ridice cu razboi pe pagani asupra crestinilor.  El a sustinut si a facut totul pentru biserica si poporul lui Dumnezeu, dar pentru el nu a facut aproape nimic. Si acest discernamant dumnezeiesc il apreciaza sfintii parinti mai tarziu pentru care imparatul Constantin  a ridicat biserica si spre sfrasitul vietii lui si-a salvata sufletul prin baia sfantului si dumnezeiescului botez. Pentru ca imparatul Constantin asa cum sta scris, spre sfarsitul vietii se imbolnaveste de boale leprei, motiv pentru care imparatul se retrage din viata politica. Si odata cu retragerea lui din viata politica, ii descopera Dumnezeu baia sfantului botez prin care se curati de boala leprei si de toata boala pacatului trupesc si sufletesc. Si retras din viata politica, iata cum imparatul Constantin isi poarta de grija pentru cele sufletesti. Ca pentru acest motiv paganii nu puteau sa-l acuze pe el atunci cand s-a botezat si s-a facut intrutotul  crestin pentru numele lui Dumnezeu. Se boteaza fratilor de catre Sfantul Silvestru care era atunci mai marele bisericii din Roma, episcop peste Roma. Si minune mare s-a facut la botezul lui, caci Duhul Sfant s-a pogorat in chip de porumbel asupra cristelnitei botezului si toata boala, toata suferinta trupeasca, altfel spus pe intelesul tuturora, trupul imparatului incepuse sa putrezeasca din pricina bolii lui, din pricina leprei si, aceasta putreziciune trupeasca, acesta lepra a cazut de pe el in timp ce se boteza ca niste solzi de peste. Asa descrie istoria acest eveniment. Prin puterea lui Dumnezeu se tamaduieste imparatul Constantin si spre sfarsitul vietii lui se face crestin desavarsit, intrand in randul credinciosilor bisericii celei adevarate a lui Iisus Hristos. Si sa stiti ca sunt unii care acuza atitudinea imparatului Constantin pe motivul faptului ca acesta primeste abia la sfarsitul vietii lui. Dar sfintii parinti care inteleg bine actiunea imparatului ii dau castig de cauza, il preamaresc pe imparatul si lauda discernamantu lui, caci daca ar fi luat botezul in vremea cand el era mare suveran al Imperiului Roman, ganditi-va ca s-ar fi facut o mare varsare de sange cand paganii ar fi aflat ca mai marele suveran este crestin si marturiseste pe Iisus Hristos Dumnezeu. Si ce este iarasi de apreciat la acest imparat Constantin, este moralitatea vietii lui care de la inceput pana la safrsit a fost fara de niciun repros. Prin el a lasat Dumnezeu un semn prin care a intarit credinta si evlavia catre viata monahala. Un semn care s-a aratat mult mai tarziu fratilor si care este consemnat in lucrarea numita Pateric, acolo unde se pomeneste despre marele Paisie, marele pustnic al Egiptului. Sfantul si marele Paisie care intr-o noapte stand la rugaciune i s-a aratat sfantul Constantin imparatul si a grait catre dansul zicand: „Paisie de-as fi stiut eu cata slava aveti voi calugarii inaintea lui Dumnezeu as fi aruncat hlamida mea imparateasca si m-as fi facut calugar” si de aici cunoastem fratilor evlavia imparatului Constantin pentru adevarul credintei si ravna spre ostenelile lui cu privirea la viata duhovniceasca intru Hristos. Si un alt lucru care ar trebui sa ramana ca intarire de suflet pentru multi dintre noi, va zic acum ca intarire de suflet pentru ca ne-am obisnuit deseori sa judecam pacatele straine, pacatele aproapelui nostru si mai putin sa le judecam pe ale noastre. Cautati la sfantul imparat Constantin fratilor care atunci cand se aducea o prejudecata in fata lui asupra cuiva care a gresit, nimic altceva n-a zis imparatul decat astfel: „daca asa vedea un crestin cum ca pacatuieste inaintea mea l-as acoperi cu hlamida si nu l-as fi judecat niciodata”. Luati aminte fratilor crestini despre moralitatea acestui imparat si gandita-va bine ca nu a fost un om simplu ca noi stramtorat de nevoi, stramtorat de imprejurarile acestei vieti, lovit de mania lui Dumnezeu, prin care cateodata ne mai mana Dumnezeu spre cele sfinte, spre putin post sau spre putina rugaciune. Imparatul Constantin a fost cel mai mare suveran al Romei si toate le avea la indemana, toate bunatatile, toate frumusetile acestei lumi, dra nicidecum nu s-a lasat insealt de ele. Pentru ca el si-a pus inima pentru biserica lui Dumnezeu si toata mintea lui. Asa cum spune sfantul apostol Iacob a pus-o in frica si credinta catre Dumnezeu. Asemenea tot atat de proslavita este si maica lui imparateasa Elena in biserica drepslavitoare. Sfanta Elena prin care sfintii parinti o lauda pentru curatia ei cea trupeasca fiindca consemneaza istoria, atunci Chlorus sotul ei a abandonat-o, de atunci si pana a sfarsitul vietii ei sfanta imparateasa Elena a trait intr-o curatie trupeasca desavarsita. Fapt pentru care s-a sfintit prin viata si ostenelile ei depuse pentru Dumnezeu. Si mai mult decat aceasta s-a invrednicit imparateasa Elena pentru viata ei cea curata ca asa descopere lemnul sfinteti cruci, lemn a carui istorie o stim fiecare dintre noi. Insa ceea ce trebuie sa cinstim astazi cand biserica drept slavitoare praznuieste pomenirea lor, este faptul ca imparatii Constantin si  Elena asa cum ii numeste biserica intocmai cu apostolii se bucura de acea slava de care se bucura sfintii apostoli intru imparatia lui Dumnezeu si stau rugatori pentru noi fratilor. Si de aceea se cuvine ca tot crestinul sa-si aduca aminte de acesti slaviti imparati intocmai cu apostolii Constantin si Elena si sa le praznuim pomenirea lor cu cinste si cu dragoste pentru numele lui Dumnezeu, caruia i se cuvine slava in vecii vecilor Amin.